Cum sa-ti completezi corect CV-ul pe HiPo.ro?

Pentru a parcurge mai usor formularul de completare a CV-ului pe HiPo.ro, mai jos gasesti cateva indicatii utile, grupate pe rubrici:

Experienta - Pasul 1 din 4

Aceasta parte din CV-ul tau este foarte importanta pentru angajator. Ea contine informatii despre istoricul tau profesional: postul sau posturile ocupate pana acum si numele firmei angajatoare. Din lista propusa vei selecta apoi numarul estimativ de angajati ai companiei la care ai lucrat, industria in care activeaza firma respectiva si domeniul in care ai lucrat tu in cadrul companiei. Trebuie sa mentionezi si perioada in care ai ocupat acel post (in cazul in care inca mai esti angajat la acea firma, lasa necompletat campul “Data sfarsit”).

Atentie! In rubrica “Postul ocupat” nu pune denumiri generale de tipul “referent”, “asistent”, “programator”. De asemenea, daca vei completa acest camp cu o denumire interna, folosita strict in cadrul companiei, ea nu va fi recunoscuta ca atare de recruiter si, in general, pe piata fortei de munca.

Mai departe, vei face o scurta descriere a companiei si vei completa detaliat responsabilitatile si realizarile avute ca angajat pe acea pozitie. Exista tendinta de a expedia rapid aceste ultime doua rubrici, dar datele pe care le furnizezi prin completarea lor sunt decisive pentru ca viitorul angajator sa isi faca o parere despre capacitatile tale de lucru. De exemplu, nu completa in campul “Responsabilitati” date generale precum “Indeplinirea responsabilitatilor corespunzatoare jobului”. De asemenea, evita sa dai copy-paste din fisa jobului.

La “Rezultate” este preferabil sa enunti mai mult decat un singur rezultat, folosind pe cat posibil indicatori de performanta.

In completarea Experientei, este important sa treci joburile in ordine invers cronologica (cel mai recent job va fi primul in lista, iar primul job pe care l-ai avut va fi ultimul).

Gandeste-te ca CV-ul tau este citit de o persoana care nu te cunoaste, iar informatiile pe care le furnizezi in CV si in scrisoarea de intentie sunt singurele care te descriu in fata recruiterului si care determina sau nu invitarea ta ulterioara la un interviu de recrutare.

Studii - Pasul 2 din 4

Dupa cum vei observa, in partea din CV alocata studiilor, esti invitat sa mentionezi parcursul tau academic incepand cu facultatea. Aceasta deoarece urmarea unui liceu sau a altuia are din ce in ce mai putina relevanta; cu atat mai putin intereseaza pe angajator scoala generala urmata.

In cazul joburilor care nu cer studii superioare, conteaza abilitatile dobandite in urma unor cursuri, experienta anterioara de lucru si nu neaparat liceul urmat.

Daca esti inca student la o facultate, completeaza in campul “Data sfarsit” data la care va urma sa finalizezi cursurile.

Ca si in cazul experientei, ordinea in care iti vei trece in CV studiile este invers cronologica. Vei incepe cu ultima forma de invatamant urmata. Ex: ordinea doctorat, masterat, licenta (facultate).

Daca ai de mentionat aspecte despre studiile urmate care nu au fost acoperite de rubricile anterioare, o poti face in cadrul campului “Alte informatii despre aceste studii”.

Abilitati - Pasul 3 din 4

La acest nivel, vei transmite informatii despre limbile straine cunoscute, competentele acumulate si cunostintele IT pe care le detii. Pentru a valida datele din aceste rubrici, completeaza campurile referitoare la atestate, premii, cursuri si traininguri in urma carora ai dobandit abilitatile respective.

De multe ori, desi candidatul cunoaste o limba straina la nivelul cerut de angajator, el nu reuseste sa se evalueze corect. Pentru a evita aceasta situatie, HiPo.ro a realizat o corelare a diferitelor scari de evaluare existente pe piata astfel incat tu sa iti valorifici la maxim gradul de cunoastere a limbilor straine.

Afla cum sa iti autoevaluezi corect competentele lingvistice intr-o limba straina>>

Jobul cautat - Pasul 4 din 4

In cadrul acestui pas, vei specifica orasul in care lucrezi sau doresti sa lucrezi, nu orasul natal (sau cel din BI/CI). Poti alege maxim 3 orase de interes.

“Obiectivul urmarit” se refera practic la obiectivul tau profesional. Acesta nu trebuie sa fie enuntat vag. Rolul lui este sa indice specific interesele tale pe plan profesional. De exemplu, in locul unui obiectiv profesional de genul “Imi doresc o cariera de succes”, vei completa ceva mai detaliat si la obiect, cum ar fi “Dezvoltarea unei cariere in domeniul ingineriei mecanice intr-o companie cu peste 100 de angajati”.

Mai departe, vei oferi detalii despre jobul dorit, cum ar fi “Nivelul jobului”, raportat la nivelul tau de experienta (Student/Absolvent, 0-1 ani experienta, ..., >5 ani experienta) sau tipul de job cautat (poti selecta una sau mai multe optiuni din “Full Time”, “Part Time”, “Practica Neplatita” sau “Project Based”).

Urmand acesti pasi, iti vei completa CV-ul si vei beneficia de avantajele detinerii unui CV pe HiPo.ro:

Iti poti descarca automat CV-ul in versiune .pdf, intr-un format vizual placut
• Aplici la joburi in companii de top
• Cei mai doriti angajatori din Romania te pot contacta pentru un job.

 

Iti poti vizualiza si edita oricand CV-urile din contul tau, accesand rubrica “CV-uri”.
Poti seta vizibilitatea CV-ului tau ca privat sau cautabil. CV-ul privat nu poate fi vizualizat de catre angajator decat dupa ce tu ai aplicat cu acesta la cel putin un job postat de angajator. CV-ul cautabil da posibilitatea angajatorului de a te contacta pentru jobul potrivit fara ca tu sa fi aplicat in mod specific la acesta. Pentru a-ti creste sansele de angajare, seteaza unul dintre CV-urile postate drept cautabil. Poti face asta dand click pe link-ul “Privat”.

Iti poti crea maxim 5 CV-uri in functie de domeniul jobului la care aplici.
Pentru a-ti creste sansele de a fi invitat la un interviu de recrutare, exprima-ti motivatia pentru a ocupa jobul la care aplici adaugand CV-ului o scrisoare de intentie personalizata. Poti completa maxim 5 scrisori de intentie.
 

Iti mai ramane un singur pas de facut:

Creeaza CV>>

 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca 30 de modele pregatite de specialisti din care merita sa te inspiri

ULTIMELE JOBURI