Obiectiv - E timpul sa-ti duci pasiunea la un nou nivel!

Organizatia studenteasca Voluntari pentru Idei si Proiecte anunta inceputul primei editii Obiectiv, un proiect cu o structura unica, realizat din pasiunea pentru fotografie si din grija pentru omul din spatele aparatului. Proiectul Obiectiv este mai mult decat un workshop de fotografie, accentul punandu-se pe prezentarea laturii pragmatice a acestui domeniu si pe incurajarea tinerilor fotografi de a investi in pasiunea lor si de a deveni profesionisti.

Timp de 7 zile, in perioada 13-21 mai, 20 de participanti, studenti si masteranzi cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani, cu un nivel mediu de cunostinte in domeniul fotografic, se vor afla fata in fata cu fotografi romani de succes, cu povestile, experienta si cunostintele lor, intr-un cadru prietenos, sala expozitionala a magazinului F64. Cei 12 fotografi prezenti in cadrul proiectului activeaza in diferite ramuri ale fotografiei, asigurandu-se astfel o diversitate a informatiilor. Participantii vor avea de realizat o serie de fotografii pe baza unui brief creativ, cele mai reustie cadre fiind expuse si premiate in cadrul vernisajului. 

Ce aduce nou acest proiect de fotografie este faptul ca pe langa workshop-urile ce tin strict de fotografie, doua zile vor fi destinate antreprenoriatului, branding-ului personal si promovarii online.

E timpul sa-ti duci pasiunea catre un nou nivel! Aplica pana pe data de 26 aprilie 2013 pe http://obiectiv.vipromania.ro.

Obiectiv este un proiect organizat de comunitatea Leadership Development, care apartine organizatiei VIP Romania.

Voluntari pentru Idei si Proiecte Romania este o organizatie non-guvernamentala, non-profit, bazata pe voluntariat si formata exclusiv din studenti. De 14 ani, organizeaza anual peste 10 programe de dezvoltare personala si profesionala pentru studentii si masteranzii din Romania, programe sustinute de companii, mass-media si statul roman.

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania

ULTIMELE JOBURI