Ce iti doresti de fapt de la viitorul tau profesional?

 
Inainte de a-ti pune intrebari despre unde sau cum sa te angajezi dupa absolvirea unei facultati sau a unui masterat, este esential sa iti raspunzi la intrebarea “Ce imi doresc de fapt de la viitoarea mea cariera?” Numai prin setarea unor obiective clare, pe termen scurt, dar si lung, poti incepe sa iti construiesti un plan efectiv de cariera. Altfel, exista riscul sa fii dus de val si sa iti dai seama dupa 10 ani de activitate ca nu esti in locul in care ti-ai dori cu adevarat sa fii. Profita deci de avantajul inceputului pentru a-ti trasa drumul profesional cel mai apropiat de visele tale.
 
Raspunsul la intrebarea “Ce imi doresc cu adevarat de la viitoarea mea cariera?” are cativa parametri prestabiliti. Acestia sunt definiti mai ales de studiile urmate si de aptitudinile native sau dobandite pe care le detii. Nu iti vei putea propune o cariera in IT daca ai urmat facultatea de Geologie, dupa cum nu vei avea prea mari sanse ca manager de proiect daca nu detii anumite capacitati organizatorice. Desigur, exista profesionisti care lucreaza cu succes intr-un domeniu fara a avea o pregatire formala in acest sens. Reusita lor se explica prin compensarea studiilor cu detinerea anumitor competente cheie pentru un angajat care lucreaza pe pozitia respectiva. Este important sa fii constient de aptitudinile tale pentru a le valorifica la un eventual loc de munca, dar si in cadrul procesului de recrutare.
 
Pe baza acestor factori (studiile urmate si aptitudinile pe care le detii) iti vei orienta atentia catre o anumita zona profesionala, dar aceasta delimitare nu este suficient de specifica. Pentru a targeta exact pozitiile care ti se potrivesc, trebuie sa stii mai multe despre tine si despre domeniile in care ti-ai putea dezvolta o cariera.
 
Astfel, inainte de a te aventura sa-ti lansezi cariera intr-un domeniu, intereseaza-te asupra posibilitatilor de viitor pe care le ai in acel domeniu. Predictiile specialistilor cu privire la evolutia diferitelor sectoare de activitate iti vor fi de folos pentru a face o alegere inspirata. Daca esti student sau proaspat absolvent si doresti sa ai o cariera sigura si de succes pe viitor, iti sugeram cateva domenii cu potential: IT, Marketing, Green Jobs, Internet, Business Process Outsourcing, Constructii.
 
Dupa definirea clara a domeniului in care vrei sa lucrezi, incearca sa-ti setezi obiective cat mai specifice, corelate cu imaginea pe care o ai despre locul de munca dorit. Gandeste-te in ce tip de companie ai vrea sa te angajezi. Ai prefera sa lucrezi intr-o companie multinationala sau, dimpotriva, intr-una locala, cu un numar mic de angajati? Pune in balanta avantajele si dezavantajele incluse in aceste optiuni si tageteaza apoi mai ales companiile de tipul celor care ti se potrivesc. Majoritatea proaspat absolventilor sunt atrasi de mirajul multinationalor, dar poate tie ti se potriveste mediul mai intim dintr-o companie mica, locala.
 
De asemenea, trebuie sa ajungi la o concluzie privind timpul pe care esti dispus sa il aloci job-ului tau. Trecerea de la statutul de student la cel de angajat full time poate fi prea brusca pentru anumiti proaspat absolventi. Daca esti in aceasta situatie, un job part time sau unul project based pot fi optiuni pe care sa le iei in considerare. Tinerii care au acumulat ceva experienta de lucru inca din timpul facultatii, isi vor dori, cel mai probabil, un job full time. In functie de stilul tau de viata, dar si de locul pe care plasezi cariera in viata ta, vei viza mai ales pozitii de un anumit tip: full time, part time sau project based. Important este sa stii ce iti doresti pentru a-ti adapta strategia de cautare a unui job la specificul acestuia.
 
Exista si tineri care decid sa isi inceapa cariera abia dupa ce se simt in totalitate pregatiti pentru aceasta experienta. Gandeste-te daca iti doresti sa aplici la joburi imediat dupa absolvire sau daca vrei sa iti cresti sansele de angajare dedicand o perioada dezvoltarii personale, implicarii in proiecte de voluntariat din care sa capeti experienta si sa te adaptezi astfel realitatii pietei. Mai ales daca nu ai lucrat in timpul facultatii, va fi nevoie de o perioada de trecere, in care sa capeti si competente de lucru adaptate la realitatea pietei. Programele de internship, si mai ales cele de trainee, constituie o portita eficienta care, odata deschisa, iti poate oferi acces la jobul dorit.
 
Daca ai nevoie sa experimentezi cat mai mult inainte de a decide ce ai vrea cu adevarat sa faci in urmatorii 20 de ani, participa la evenimente precum zilele portilor deschise organizate de companii, fii atent la oportunitatile de job shadowing oferite de acestea si la programele care presupun lucrul prin rotatie in toate departamentele companiei.
 
Desi e important ca primul job sa fie cat mai apropiat de ceea ce iti doresti de la viitoarea ta cariera, primul job nu trebuie sa fie neaparat si ultimul job. Lucrand si acumuland mai multe cunostinte despre realitatea pietei, iti poti schimba chiar imaginea despre jobul ideal. Uneori este nevoie sa treci prin anumite joburi pentru a le exclude ca optiuni. Alegerea pe care o faci la inceput de cariera te poate ajuta sa faci o cercetare a pietei, sa te cunosti mai bine, sa te acomodezi cu statutul de angajat, indiferent de domeniul in care lucrezi.

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca 30 de modele pregatite de specialisti din care merita sa te inspiri

ULTIMELE JOBURI