Antreprenoriatul ca opțiune de carieră



 

Rodica Obancea Master Certified CoachTM, Managing Partner Viitorul Meu, cu o carieră dedicată învățării individuale și organizaționale. În practica sa de coaching a acompaniat peste 400 de lideri și peste 60 de echipe de management, din organizații locale și multinaționale, în direcția atingerii rezultatelor dorite cu adevărat.

Ea te invită să reflectezi la cariera ta și să descoperi în ce măsură poți lua în considerare freelancingul sau atreprenoriatul pentru a avea o carieră împlinită, care te ajută să te exprimi pe tine și potențialul tău cel mai inalt.

Citește care este povestea Rodicăi și află cum a trecut ea de la angajat la freelancing și apoi la antreprenoriat.



În perioada în care eu mă pregăteam să intru în campul muncii, adică în anul 1998, nu erau foarte multe modele de carieră în jurul meu: toți profesioniștii la care eu mă uitam aveam un loc de muncă, activând ca angajați într-o instituție de stat sau o companie. Modelele profesionale la care mă putea eu raporta era puține, chiar inexistente. Nu exista o altă opțiune profesională pentru mine, la acea etapă, decat să îmi găsesc un loc de muncă stabil. Fără să am o direcție de carieră în minte, am găsit un loc de muncă, ca angajat, însă am ales și să continui să învățarea, atat în sistemul educațional (mă refer aici la facultate) cat și pe langă sistem.

Treptat, am învățat că a fi angajat este o opțiune profesională, însă nu este singura și am descoperit că opțiunile de învățare alternative, cele de pe langă sistemul de învățămant, deschideau o lume complet nouă pentru mine. Ca angajat lucram în sistemul de învățămant, mergeam la Facultatea de Psihologie și, în paralel, urmam cursuri de formare profesională în psihoterapie dar și resurse umane. Locul meu de muncă stabil plătea pentru formarea mea profesională, care o vreme părea că nu duce nicăieri. Au fost cațiva ani în care am muncit doar ca să plătesc școlile pe care le urmam pe langă și după facultate, însă au meritat toții banii: am avut astfel oportunitatea să cunosc oameni aveau cariere impresionante: psihoterapeuți, traineri și formatori, autori de cărți și multe alte meserii.

Cunoscandu-i pe oamenii aceștia, am descoperit că pot fi propriul meu angajat, ca profesionist independent în piața dar, și că îmi pot crea propria mea afacere. Am avut nevoie să îmi găsesc un alt job, mai bine plătit decat primul, ca să fac față facturilor dar și unei vieți decente în București și astfel am intrat în domeniul resurselor umane, ca angajat al unei organizații multinaționale. A fost un loc de muncă în care am învățat că pot crea valoare în mediul organizațional privat și că îmi place acest mediu.

Drumul meu către antreprenoriat a început cu freelancingul – după cațiva ani ca angajat am decis să acționez ca profesionist independent în piață. Am ales o mesrie la început în Romania, coachingul profesionist. Eu eram cea care căutam proiecte în care puteam contribui și emite facturi pentru contribuția mea. A fost o opțiune profesională care m-a învățat foarte multe, atat la nivel personal cat și profesional. Sunt acum în piața muncii din ce în ce mai multe oportunități de a munci doar pe proiecte, a fi parte pe o anumită durată de timp, din realizarea unui proiect, într-o arie de business anume, avand o competență bine dezvoltată și utilă în piață.

Poate fi vorba despre profesii independente, precum jurnalist, scriitor, medic, avocat, psiholog, trainer, programator ... Însă sunt din ce în ce mai mult căutate și alte competențe precum: managementul de proiect, capabilitatea de a vinde servicii și produse, capabilitatea de a face design (produse, servicii, arhitectură, design vestimentar, de exemplu).

Pentru mine competența bine dezvoltată a fost coaching-ul și am ales să îi dau voie să mă învețe tot ce trebuia să învăț pentru a avea o carieră împlinită în acest domeniu. Nu a fost o alegere ușoară, însă au fost multe lecții relevante pentru mine ca freelancer:
  • să găsesc proiecte unde sunt necesare competențele mele de coaching
  • să creez oferte care pun în valoare competențele mele și au șanse să fie cumpărate
  • să livrez ceea ce clienții au cumpărat de la mine
  • să asigur partea administrativă și financiară, cu tot fluxul său de acțivități: creare entitate juridică, plată taxe, plată impozite periodic, fără întarzieri
  • marketing și poziționare în piață pentru a fi vizibil
Sunt multe activități necesare pentru ca un freelancer să poată munci sustenabil și să se poată întreține din munca sa. Totodată, aceste activități pot fi învățate și dezvoltate, în practică, dar și împreună cu alți profesioniști specializați în învățare: profesioniști în coaching, mentori, cursuri de specialitate.

Eu am învățat lecții valoroase, fiind coach independent (freelancer): am învățat care este valoarea mea reală în piață, am învățat să vand și să cultiv relații profesionale cu oameni relevanți pentru mine, am învățat să fiu organizată și disciplinată și să livrez ceea ce am promis. Sunt recunoscătoare anilor în care am acționat ca freelancer pentru toate aceste lecții.

Am activat peste 10 ani ca freelancer, pană când am decis că am suficient curaj pentru a crea propria mea organizație. Pornind de la ceea ce am învățat ca freelancer și de la ceea ce am văzut în piață, am pășit în antreprenoriat: am avut o “idee de afacere” în zona de învățare organizațională, pentru care am creat un model de business atât în piața de retail (vânzare directă către clientul final), cât și în piața corporate (vânzare către organizații). În acest nou model am atras langă mine câțiva oameni împreună cu care am simțit eu că pot dezvolta afacerea. A fost nevoie să investesc bani, pentru crearea firmelor (am dezvoltat mai multe companii), pentru poziționarea pe piață, pentru plata salariilor și cheltuielilor fixe, până la momentul la care încasam suficient cât să putem susține cheltuielile.

Rolul meu în această organizație era unul de creator al întregului sistem, persoana care avea idee cum ar trebui să activăm pe piață: ce servicii/ produse livrăm, caracteristicile acestor servicii/ produse, modul lor de vânzare - întreg fluxul de la intrarea pe piață până la ieșirea din firma noastră, La început, totul era doar în mintea mea. Treptat, am învățat să creez și să implementez procese de lucru, astfel încât activitățile să poată fi preluate de oamenii din echipe și eu să îmi găsesc locul în care simt că pot fi atentă atat la mine cat și la organizațiile create.

Antreprenoriatul m-a învățat multe alte lecții, atât personale, cât și profesionale. O lecție importantă este legată de oamenii cu care aleg să mă asociez în afaceri, de la partenerii de afaceri până la colegii și colaboratorii mei. M-a învățat despre utilitatea lucrului cu profesioniști, care au valori similare cu ale mele: respectarea promisiunilor făcute, performanța, atenția la calitate, învățarea continuă. Am descoperit că nu pot lucra cu orice persoană, așa cum credeam eu și că nu orice om poate lucra cu mine. Și am învățat să accept acest lucru și să fac pace cu asta.

M-a învățat să am încredere în ideile mele și să le pun în practică, pentru că în practică voi primi feedback și voi putea să le dezvolt – dacă răman doar în mintea mea, ideile nu se dezvoltă, ci au darul de a se face uitate. Totodată, a fi deschis la feedback, mai ales pentru creațiile mele (ideile, produsele, serviciile livrate ...) nu este tocmai ușor, doare de fiecare dată. Însă este parte din procesul de evoluție.

Am învățat să pierd bani, să investesc bani chair dacă știam că sunt riscuri să nu încasez bani, să fiu generoasă, atat cu mine cat și cu cei cu care lucrez.

Am muncit aproape 8 ani ca angajat în diverse organizații, aproape 10 ani ca freelancer și peste 4 ani ca antreprenor în serie. Cred cu tărie că freelancingul și antreprenoriatul sunt opțiuni viabile pentru o carieră împlinită, în care ne dăm voie să ne urmăm pasiunile, interesele și visele.
 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca 30 de modele pregatite de specialisti din care merita sa te inspiri