Secretul unei vieti profesionale implinitoare



Draga cititor, din articolul anterior am primit intrebari legate de “secretul unei cariere de success”.

In primul rand vroiam sa iti marturisesc, ca au ajuns sa-mi displaca doi termeni : « cariera » si « de succes ».

Asta pentru ca sunt atat de mult folositi si pentru ca sunt adeseori folositi impreuna, ca si cum unul fara altul nu are sens. Si intr-un fel arata o mentalitate bine inradacinata in mentalul colectiv autohton : ca doar succesul este onorabil, ca esecul, nereusitele nu au loc si nu sunt binevenite.

Mai mult, prin cariera unele persoane inteleg adeseori o insiruire de realizari, neintrerupta de nereusite.

Apoi, cand spunem « cariera », poate ne gandim (nedrept, spun eu), doar la studii superioare.

Eu cred ca nimeni nu are sau a avut o viata profesionala care sa includa doar success. Si mai mult, succesul nu a venit doar pentru cei cu studii superioare. Ca orice capitol al vietii, si « felia » numita « viata profesionala » presupune reusite si nereusite, suisuri si coborasuri.

Dar, ca sa raspund la intrebarea « Care este secretul unei cariere de succes ? », as spune ca « secretul » este compus din « ingrediente » simple, la indemana, deloc….secrete. Insiruiesc cateva mai jos :
 

Autocunoasterea

Este un ingredient obligatoriu. Intelegerea a cine suntem, ce ne place sa facem, ce abilitati avem si ce putem oferi dar si ce dorim sa primim este esentiala. Desi pare un lucru simplu, in 15 ani de Resurse Umane, am vazut foarte rar persoane care se accepta si se cunosc pe ele insile cu adevarat, care isi traiesc propria viata fara a incerca sa raspunda asteptarilor altora, care fac diferenta dintre aparenta si esenta. Sunt persoane nefericite avand joburi « bine-vazute » in societate, bine-platite dar care nu sunt in acord cu menirea lor.

Astfel de persoane merg zilnic cu scarba la locul de munca, sunt mereu nemultumite, sunt motivate doar de aspectul financiar si au un sentiment de gol, de neimplinire.

Astfel de persoane ocupa toate categoriile de functii, sunt exagerat de severe cu ele insesi si cu ceilalti, nu se implica sufleteste si vorbesc intr-un limbaj de lemn.
 

Trairea unei vieti complexe, cu multiple planuri

Viata are mai multe planuri, « felii », avem planul profesional, planul familial, planul sentimental etc. Viata ne aduce suisuri si coborasuri in fiecare dintre planuri. Tot mai des in lumea noastra sunt persoane care se refugiaza in planul profesional si le neglijeaza pe celelalte, cred ca am si un raspuns de ce : in planul profesional este poate uneori mai simplu sa detii controlul, intrucat in cel sentimental, de parinte este foarte greu sa fii mereu in control.

Cu toate acestea, acest « control » este iluzoriu, ne seaca de resurse, ne face sa ne blocam intuitia, sentimentele, ne « impietreste ». Recomand cu caldura sa traiti si sa evoluati in toate planurile, sa va acceptati si sentimentele. Este o iluzie ca mergi la job si esti doar un procent din 100 %. Tu mergi tu, cu toate planurile, gandurile sin sentimentele. Esti tu intreg peste tot, nu renunta la asta. Ar fi mai simplu sa te prefaci ca totul e perfect si sa afisezi un zambet fals la job desi esti nefericit/a, dar ar fi inuman. Din pacate, iti va lua ani buni sa intelegi asta. Vorbesc din proprie experienta, am trecut prin greseala asta in primii mei 6 ani profesionali. Am “scapat” cu bine de falsitatea perfectiunii, dar mi-a luat inca 5-6 ani sa reincep sa fiu eu cu adevarat.

Cred ca un om complex, care isi acorda timp si pentru recreere, iubire, amicitie, este mult mai productiv si in planul profesional.
 

Implinirea profesionala nu este direct proportionala cu suma primita In cont. Acesta este unul dintre cele mai mare « secrete »

Implinirea profesionala Inseamna a fi cu adevarat multumit/a de viata zilnica la job, de a obtine rezultate, de a fi apreciat/a, de a stapani meseria, de a « gandi cu mintea ta », de a avea un sentiment de bucurie in majoritatea timpului, de a invata din greseli, de a indrazni sa incerci o cale noua si sa gresesti, de a avea un rezultat de care esti tu insuti/tu insati multumit/multumita.


Calibrarea cu stadiul vietii in general

Exista un timp pentru a reusi professional, un timp pentru a iubi, un timp pentru a fi parinte, un timp pentru a-ti gasi propriul loc/ de a construi poate o casa, un timp pentru a calatori, un timp pentru a avea grija de ceilalti.

Cred ca este inteligent si preferabil sa eviti sa pui presiune pe tine insuti/insati in prea multe planuri in acelasi timp. Astfel, daca vei fi parinte, vei cauta un job cu un colectiv cald si cu presiune medie/mica. Cand esti la inceput din punct de vedere profesional si poate nu esti implicat intr-o relatie amoroasa cu miza, poate ai mai mult timp, energie si concentrare sa te dedici profesional. Dar atunci nu uita si de hobby-uri, pentru a te reseta saptamanal.

Daca vei pune prea multa presiune pe tine insuti/insati, risti sa redirectionezi ce ai castigat in plus….pe medicamente….
 

Rezilienta

Cred ca acceptarea de sine si intelegerea fata de noi insine, ne ajuta sa fim empatici si sa iubim oamenii. Pentru ca la orice job avem de-a face cu oameni, imperfecti, asa cum suntem sin oi insine. Cred ca a marturisi unui prieten apropiat fata de jena pe care o simtim fata de unele actiuni pe care le facem ne va ajuta sa recunoastem ca am facut ceva in dezacord cu valorile noastre, sa ne iertam si ….sa mergem mai departe.

Am intalnit multi oameni care din frica de a gresi sau din remuscarea ca nu au avut prea multe realizari profesionale la un moment dat, ajung sa nu mai faca nimic, sa se auto-anuleze. Eu cred in puterea pasilor marunti, mai mult decat in salturi extraordinare repetate.
 

Buna intentie, etica – as fi scris « corectitudinea »

Dar aceasta este foarte relativa. Astfel ca un ingredient important este si « buna intentie ». Adica sa evitam sa « sapam » pe altii, sa obtinem beneficii profesionale denigrandu-i pe altii, sa « calcam pe cadavre » ca sa reusim. Cred ca daca ne cladim viata profesionala pe experiente autentice, prin forte proprii, vom crea o temelie trainica si vom putea evolua intr-adevar.
 

Succes….inseamna altceva pentru fiecare dintre noi.

Gaseste combinatia de beneficii si neajunsuri care ti se potriveste si cu care poti trai TU. Fiecare dintre noi toleram sau intoleram lucruri diferite, ritmuri diferite, beneficia diferite, neajunsuri diferite. Doar pentru ca prietenii tai sunt fericiti la un anumit job, asta nu garanteaza ca ti se va potrivi si tie, nu este obligatoriu sa ti se potriveasca, astfel ca, este o idee grozava sa lucrezi cu prieteni, atata timp cat jobul si compania ti se potrivesc si tie.

In articolul urmator iti voii scrie si despre CUM sa stapanesti toate aceste « ingrediente », despre ce « instrumente » ai la indemana.

Pana atunci, fii autentic/a !
Cu drag, Angela Ghircoias
 

Despre Angela Ghircoias

Angela are 15 ani de experienta in domeniul Resurselor Umane (recrutare, salarizare, dezvoltare organizationala). A lucrat in companii multinantionale primii 7 ani din cariera iar de 8 ani lucreaza in cadrul EuroTriade (companie de consultanta HR).

A avut ocazia sa lucreze in Romania, India si Cehia iar echipa sa actuala este una multiculturala, avand colegi din Romania, Germania, Franta, Brazilia si SUA.

Ii place domeniul Resurselor Umane pentru ca ii ofera ocazia de a afla povesti de viata si de cariera care o inspira. Apreciaza discutiile sincere si se bucura oricand sa impartaseasca lectiile invatate despre HR, viata si antreprenoriat. In viata personala este pasionata de India, natura, dans si se bucura de rolul de mama si sotie.

Despre EuroTriade

Companie de consultanta HR, de 14 ani in Romania si de 15 ani in lume, cu expertiza in recrutare personal cu studii superioare (industrial/automotive, IT, BPO, juridic), precum si in consiliere de cariera. Mai multe despre EuroTriade aici si aici 

 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca 30 de modele pregatite de specialisti din care merita sa te inspiri