Diana Mosescu, ACROM: Ne place ca discutia despre salariu sa fie deschisa si transparenta

Diana Mosescu coordoneaza activitatile de resurse umane in ACROM de aproape 3 ani. Din pozitia de HR Coordinator, Diana gestioneaza procesele de recrutare si selectie, performance management, compensatii si beneficii, training si dezvoltare, administrare si politici HR.


Ce tip de candidati cautati de obicei?

Cautam in general profile tehnice, pentru pozitii de suport, infrastructura sau retelistica, de nivel junior si specialisti. Limba engleza este esentiala, pentru ca o mare parte din clientii companiei se afla in afara Romaniei.

Job-uri disponibile in prezent:
  • Administrative Assistant
  • IT Technician
  • Network Engineer
  • Infrastructure Management Coordinator

Cum se deruleaza procesul de recrutare si ce instrumente folositi de obicei?

Incercam sa facem procesul de recrutare cat mai eficient: interviu individual HR si tehnic, de cele mai multe ori la prima intalnire, apoi interviu cu managerul de departament sau CEO si finalizam cu oferta de angajare. Nivelul de limba engleza este intotdeauna testat la prima intalnire.

Care sunt cele mai frecvente intrebari utilizate in cadrul interviului de angajare?

Pe langa intrebarile despre competentele tehnice si rolul in proiectele la care a luat parte, incercam sa descoperim la candidat capacitatea de a invata, flexibilitatea, motivatia de a lucra cu noi, compatibilitatea cu echipa si cultura ACROM.

Ce apreciati cel mai mult la un candidat in timpul procesului de recrutare?

Energia, curajul si curiozitatea.

Care sunt posturile pentru care gasiti cu dificultate candidati potriviti? De ce?

Ca majoritatea companiilor de profil, simtim si in ACROM criza de resurse cu care se confrunta domeniul IT, in special pentru pozitiile de specialisti.

Cum le recomandati candidatilor sa se pregateasca pentru interviurile de recrutare la distanta - telefonic, video, skype?

Le recomand candidatilor sa trateze interviul la distanta ca si cum ar fi un interviu fata in fata.


Cum le recomandati candidatilor sa abordeze discutia despre salariu in cadrul interviului de angajare?

Ne place ca discutia despre salariu sa fie deschisa si transparenta. E important ca autoevaluarea sa fie realista, iar candidatul sa isi calibreze asteptarile pe competentele si experienta profesionala.

Care a fost cea mai inspirata intrebare primita de la un candidat in timpul interviului de angajare?

Un fost candidat, actual coleg, m-a intrebat la primul interviu care cred ca este lucrul fara de care ACROM nu ar mai putea functiona. Evident, oamenii.

Ce urmariti prin programele de recrutare pentru Juniori?

Recrutam frecvent juniori pentru echipa de suport tehnic la clienti. Prin Academia ACROM, programul nostru intern de training, urmarim sa dezvoltam atat competentele tehnice, cat si abilitatile de comunicare si interactiune cu clientul, care garanteaza dezvoltarea profesionala si retentia angajatilor.


Cum sunt motivati angajatii-cheie sa ramana in companie pe termen lung?

In ACROM avem mai multi angajati de peste 10 ani vechime. Au fost motivati de-a lungul timpului de diversitatea proiectelor, cultura organizatiei si mediul de lucru.
 

De ce are nevoie un angajat al companiei dumneavoastra pentru a avansa si evolua din punct de vedere profesional?

Sa fie deschis sa se implice in proiecte noi, sa nu se plafoneze in activitatile zilnice, ci sa inoveze permanent.

Ce parere aveti despre lucrul remote? Vi se pare o idee fezabila in cadrul companiei si tipului de activitate? Derulati astfel de programe?

Sunt situatii in care lucram remote, insa nu promovam acest tip de program. Este important pentru echipa sa comunice si sa lucreze impreuna.

Ce alte informatii doriti sa comunicati candidatilor?

Pagina noastra de cariere este updatata permanent cu pozitiile deschise in ACROM. Va invitam sa o accesati.


Despre companie:

ACROM este o companie romaneasca specializata in furnizarea de solutii si servicii IT profesionale catre mediul de business local si international. Fondata in anul 2004, compania detine experienta solida in gestionarea intregului proces de derulare a proiectelor IT, de la concept, design, dezvoltare, implementare, integrare si configurare, la punere in functiune, administrare si suport tehnic.

 

Va recomandam si:

Automotive is the next Big Thing, and now it’s a good time to become part of it!

  Vrei cele mai bune articole Hipo.ro pe Email?
Dar Job-uri de la cei mai doriti angajatori?