Un proiect despre leadership pentru tinerii din București AIESEC Academy School of Leadership

Peste 100 de studenţi dornici de a participa la workshop-urile oferite de companiile Nestle, INTACT Media Group , ACCA, Ortec, Allianz Ţiriac şi Colliers International,  în domenii precum IT, marketing, PR, finanţe, au fost prezenţi în Aula Magna din cadrul Academiei de Studii Economice, București,  pentru a-i cunoaşte pe viitorii lor mentori şi pentru a-şi clarifica eventualele nelămuriri, în cadrul deschiderii oficiale a proiectului AIESEC Academy School of Leadership. Acesta este organizat de AIESEC București.

Luni, 28 octombrie, INTACT Media Group  susține primul workshop-ul intitulat „Avem un Brand Manager de TV. Cum procedăm?” susţinut de Nicu Damu – Brand Manager Antena Group, dând, astfel, startul unui şir de peste 15 ateliere desfăşurate până pe 15 noiembrie.

Pe data de 1 noiembrie, va avea loc conferinţa Leadership Talks la care vor lua parte oameni de succes din top managementul unor companii din domenii precum IT, finanţe, marketing, resurse umane. Dragoş Bucurenci, Marius Ghenea, Duncan McGinley, Dochița Zenoveiov şi Amalia Sterescu sunt doar câţiva dintre speakerii  care vor împărtăși din experiențele lor  și vor seta niște statusuri în ceea ce privește trendurile și influențele leadershipului în zilele noastre.  

În cadrul acestui eveniment vor participa atât persoanele care sunt implicate în workshopurile companiilor, cât și tineri care nu participă efectiv la workshopurile  AIESEC Academy School of Leadership. Aceștia se pot înscrie până pe  31 octombrie pe site-ul AIESEC București. Mai multe informații sunt și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Ediția de toamnă AIESEC Academy School of Leadership se încheie cu selecţia celor care vor fi interni în companiile partenere, printr-un study case ( 7-15 noiembrie ), iar participanţii care nu au fost selectaţi, se pot înscrie pentru unul dintre programele de voluntariat sau de internship plătit, AIESEC Bucureşti oferindu-le consultanţă în alegerea acestuia.

Partenerii principali ai proiectului sunt ACCA, Nestle și Ortec, iar cei media sunt Radio Zu, Antena Play, Jurnalul Naţional, Gazeta Sporturilor Business Insider, Wall-Street, Business Magazine, Business Woman, Antreprenoriatul și Finanțiștii. Evenimentul este recomandat de INTACT Media Group.

 

 

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania