Peste 3.000 de joburi la Angajatori de TOP Timișoara. Top 5 criterii pe care trebuie să le îndeplinească un candidat în 2024


Angajatori de TOP Timișoara
, cel mai mare și longeviv eveniment de carieră din Banat, revine în această primăvară cu o nouă ediție, pe 15-16 martie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. Peste 3.000 de joburi îi vor aștepta pe candidați la cea de-a 19-a ediție a Angajatori de TOP Timișoara. Pe lângă numeroasele oportunități profesionale, aceștia vor avea șansa să participe la prima Academie de Carieră din țară și să afle de la cei mai doriți angajatori care sunt cele mai importante criterii pe care ar trebui să le îndeplinească pentru a obține un job în 2024. 

 

Piaţa muncii se află într-o continuă schimbare și evoluție. Skill-urile care acum câțiva ani erau indispensabile în ochii angajatorilor și-au pierdut treptat din relevanță, locul lor fruntaș fiind luat de altele necesare noilor contexte de lucru. Pentru a fi siguri că vor fi mereu candidații potriviți pentru joburile la care aplică, oamenii trebuie să rămână la curent cu toate tendințele de pe piața muncii.

 

Conform companiilor participante la Angajatori de TOP, cele mai importante 5 criterii de care acestea țin cont în procesul de recrutare al unui candidat entry-level sunt: motivația pentru a învăța și a se dezvolta profesional, cunoașterea limbii engleze, experiența anterioară (joburi part-time și colaborări), specializarea de la facultate sau masteratul urmat (ex: finanțe, IT, marketing, etc.) și compatibilitatea între așteptările salariale ale candidatului și oferta companiei. Când vine vorba despre candidații middle și senior level, situația este diferită, topul celor 5 criterii fiind: experiența relevantă pe o poziție anterioară, abilități specifice necesare pentru jobul respectiv (hard skills), compatibilitatea între așteptările salariale ale candidatului și oferta companiei, motivația pentru a lucra în domeniul pentru care a aplicat și cunoașterea limbii engleze.
 

Criteriile care vor conta cel mai mult in anul 2024 in selectia candidatilor pentru roluri ENTRY-LEVEL  

                                          *Sursa: Hipo.ro, studiul Piața Forței de Muncă 2024


,,Trecem, astăzi, printr-o schimbare de paradigmă pe piața muncii, cu un mediu economic și social plin de provocări. În acest context, formula câștigătoare poate fi asigurată de un echilibru dintre mai mulți factori: viteza de adaptare, integrarea inteligenței artificiale ca instrument de lucru, flexibilitatea, calitatea interacțiunii umane. Diferența o va face experiența pe care o au cei cu care interacționăm în calitatea lor de clienți, utilizatori, angajați integrând toate aceste elemente” - Mihaela Popa, director Resurse Umane FORVIA HELLA România.

 

Criteriile care vor conta cel mai mult in 2024 in selectia si recrutarea de candidati pentru pozitii de MID & SENIOR LEVEL

*Sursa: Hipo.ro, studiul Piața Forței de Muncă 2024

 

Elementul de noutate de la această ediție a târgului de carieră Angajatori de TOP este reprezentat de prima Academie de Carieră din țară. Evenimentul este destinat atât tinerilor care sunt pregătiți să facă primii paşi în carieră, cât şi persoanelor cu o vastă experienţă care doresc să îşi extindă constant orizonturile profesionale. În cadrul workshopurilor susţinute de specialişti în HR şi Coaching, participanții vor descoperi cum să își creeze un CV de succes, să își stabilească obiective profesionale și să dobândească abilitățile necesare pentru a excela în cariera lor. Totodată, workshopurile vor aborda teme precum work-life balance, reconversie profesională și leadership, oferindu-le participanțiilor soluții concrete pentru a face față provocărilor întâmpinate de-a lungul parcursului profesional.
 

 

La Academia de Carieră, oportunitățile de networking sunt nelimitate, iar conexiunile create pot deschide uși importante în carieră. Cei mai doriti angajatori de pe piață vor oferi informații despre oportunitățile profesionale pe care le au deschise și vor dezvălui ceea îşi doresc de la un viitor angajat. Accesul la eveniment este complet gratuit, dar numărul de locuri este limitat. Persoanele interesate își pot rezerva locul la eveniment accesând https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/angajatoridetop/timisoara/business/agenda/.
 

 

Pasionații de tehnologie sunt invitați la I LOVE Tech, un eveniment dinamic de două zile care va celebra cele mai noi tendințe din domeniul tehnologiei, experiențele interactive și crearea unor conexiuni valoroase. Conferințe captivante susținute de experți internaționali vor explora diverse domenii ale tehnologiei, domenii precum: Java, DevOps, Cloud, Artificial Intelligence, Mobile App Development, Machine Learning, QA Testing, SAS, Web, Mobile, Big Data, Security, IoT, Embedded Software, Electric Vehicles, Batteries Assembly, Charging Modules și Next Safety Ecosystems. Zonele TechLabs vor oferi acces gratuit la demonstrații și prezentări ale celor mai inovatoare produse și soluții din domeniu, iar sesiunile dedicate vor facilita numeroase oportunități de networking în care participanții se vor putea conecta cu alți pasionați de tehnologie, profesioniști și lideri din industrie. Locurile sunt limitate, așa că persoanele care își doresc să ia parte la această experiență se pot înscrie gratuit accesând https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/angajatoridetop/timisoara/tehnologie/Tech_Talks/.

 

Câteva dintre companiile care au confirmat prezența la eveniment sunt: Partener principal - FORVIA HELLA, Bosch Timisoara, Grupul Continental Romania (cu cele 3 divizii din Timisoara: Automotive, Anvelope si ContiTech), DRÄXLMAIER Group, Eviden, Filtration Group, Hamilton, Huf Romania, MAHLE, msg systems Romania, Peek&Cloppenburg, Randstad, Smithfield Romania, TE Connectivity Sensor Solutions, The Access Group, Top Band Europe, Ursus Breweries, Valeo, Vitesco Technologies, Webasto și ZF Group.

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania