Joburi Asociatia Help Autism

Asociația Help Autism a luat ființă în 2010, ca urmare a experienței personale a fondatoarei acesteia - Daniela Bololoi - diagnosticarea baiețelului cu Tulburare din Spectrul Autist.

Credința că toți copiii cu acest diagnostic au șansa la o viață normală, a determinat extinderea Asociației și crearea posibilității de recuperare a acestora, ca urmare a unor programe cu servicii gratuite, special create și fundamentate.

Astfel, în 2013, a fost inaugurat în București primul centru Help Autism unde, zilnic, 25 de copii au fost integrați în programe individualizate de terapie Comportamentală Aplicată - principala terapie de recuperare în autism. În cei peste 6 ani, ni s-au alăturat peste 400 de familii, fiecare cu propria poveste și propriul drum în recuperarea copilului.

În prezent, cu sprijinul donatorilor, sponsorilor și parteneriatelor, Asociatia Help Autism ofera servicii de terapie în cadrul celor 6 centre, 6 parteneriate public-private - cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița - și la domiciliu, defășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și sedințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

BUCURESTI
Educational

Joburi Asociatia Help Autism:

Asociatia Help Autism nu are in prezent job-uri active.
Iata cele mai noi job-uri de pe Hipo:

Locuri de munca Asociatia Help Autism

Angajari Asociatia Help Autism