Compania Pfizer este liderul industriei farmaceutice mondiale, fiind cea mai mare companie farmaceutică care se bazează pe cercetare. Pfizer are sediul central în New York, iar principalele centre de cercetare şi dezvoltare sunt în Statele Unite şi în Anglia. Cele mai recente medicamente lansate pe piaţă includ Sutent, un medicament destinat tratamentului cancerului care impiedică vascularizarea tumorii şi reproducerea celulară a acesteia, şi Champix, un tratament care îi poate ajuta pe pacienţi să se lase de fumat.

În ianuarie 2009 Pfizer a anuţat că a ajuns la un acord pentru achiziţia companiei Wyeth devenind astfel cea mai importantă companie biofarmaceutică din lume, care oferă o gamă largă de produse destinate fiecărei etape a vieţii.

Pfizer a fost fondată în 1849, iar în prezent are peste 85 000 de angajaţi în mai mult de 150 de ţări. Pfizer şi-a început operaţiunile în România în 1993. Un an mai târziu, compania a început o campanie de promovare a medicamentelor sale inovatoare în întreaga ţară, ceea ce a dus la o dezvoltare rapidă a activităţii.

Începând din anul 2003, Pfizer România şi-a consolidat poziţia pe piaţa farmaceutică locală printr-o prezenţă puternică în arii terapeutice noi, precum oftalmologia sau oncologia. Evoluţia Pfizer România arată interesul comunităţii medicale pentru medicamentele companiei, care au devenit treptat primele soluţii terapeutice alese în tratamentul unui număr mare de afecţiuni.

Medicamentele Pfizer îmbunătăţesc calitatea vieţii oamenilor din întreaga lume şi îi ajută să se bucure de un trai mai lung, mai sănătos şi mai productiv. Printre cele mai importante produse farmaceutice ale companiei se numără: Accupro, Norvasc, Sortis, Glucotrol XL, Fragmin, Aricept, Neurontin, Sermion, Zeldox, Zoloft, Xanax, Celebrex, Diflucan, Dynastat, Unasyn, Zyvoxid, Vfend, Viagra, Cardura XL, Aromasin, Famorubicin, Xalatan, Xalcom, Sutent sau Champix.

Dacă vrei să te alături echipei noastre trimite un CV şi o scrisoare de intenţie pe adresa HRRomania2@pfizer.com sau aplică pe acest portal.

BUCURESTI
Farmaceutice-Medical

Joburi Pfizer:

Locuri de munca Pfizer

Angajari Pfizer