6 sfaturi pentru a obtine un loc de munca fara experienta - Nestle


Intrarea într-un anumit domeniu de activitate sau schimbarea acestuia  nu este ușoară, mai ales atunci când concurezi cu oameni cu experiență. Totuși, nu este imposibil, iar cu muncă, ambiție și încredere în sine, se poate! Astfel, am strâns câteva sfaturi pentru a te ajuta să îți îmbunătățești CV-ul pentru a obține locul de muncă dorit.

1. Cunoaște domeniul

Cunoașterea reprezintă putere, așa că tot ce trebuie sa faci este să absorbi toate informațiile și noutățile pe care le poți obține în legătură cu domeniul și poziția vizată. Pasiunea te ajută să demonstrezi că meriți o șansă!

2. Fă-ți cunoscute opiniile

Urmărește formatori de opinie influenți din sectorul, compania și domeniul în care dorești să lucrezi pe rețele de socializare (LinkedIn, Facebook și Instagram). Alătură-te grupurilor relevante, urmărește blog-uri și înscrie-te la newslettere. Postează răspunsuri la întrebări și începe să îți faci cunoscute numele și opiniile – va fi un drum lung pentru a-ți demonstra pasiunea și cunoștințele într-o gamă largă de subiecte. Capacitatea de a-ți împărtăși opiniile este o deprindere valoroasă în orice rol, dar este esențială pentru a arăta înțelegere și cunoaștere în lipsa unei experiențe solide.

3. Dezvoltă-ți o rețea de cunoștințe în domeniul tău de interes

Cercetează drumul pe care oamenii merg cel mai frecvent pentru a obține slujba ideală, ia legătura cu specialiști prin intermediul rețelelor sociale, precum LinkedIn și Facebook, și candidează pentru un stagiu de internship plătit sau neplătit pentru a-ți îmbunătăți rețeaua de cunoștințe și pentru a câștiga experiență.

4. Identifică abilitățile de care ai nevoie

Listează toate competențele valoroase pentru rolul pe care dorești să-l obții (de cele mai multe ori sunt menționate în anunțurile de angajare). Apoi identifică-ți propriile aptitudini: tehnice și IT, de comunicare, abilități analitice, de cercetare și manageriale. Folosește exemple care demonstrează aceste abilități pentru a evidenția că ai ceea ce este necesar pentru a ocupa poziția dorită. De exemplu, dacă ai condus o campanie de succes în timpul facultății – include-o în CV. Sau dacă ai întreprins activități de voluntariat unde ai folosit aceste abilitati, exemplifică și acest lucru. Aptitudinile transferabile sunt relevante și vor demonstra că ai calitățile potrivite pentru locul de muncă dorit.

5. Oferă-te voluntar

Alătură-te asociațiilor din domeniu și aplică pentru stagii de practică în cât mai multe locuri relevante. Astfel vei obține nu numai o experiență valoroasă dar îți vei construi și o rețea de cunoștințe care te pot ajuta mai departe. Odată ce ai început o astfel de activitate, fii dornic să-ți asumi responsabilitatea, să-ți demonstrezi abilitățile și să coordonezi proiecte sau inițiative.

6. Cere să fii chemat la un interviu

Fii sincer și profită de orice ocazie de a arăta cât de mult meriți o șansă. Ai o șansă mai mare să convingi un manager să te angajeze dacă poți să-i spui de ce ești potrivit pentru poziție și să demonstrezi prin exemple că ai experiență relevantă pentru acel loc de muncă. Fii încrezător în propriile abilități și capacități - orice recrutor îți va respecta pasiunea și efortul, iar astfel bătălia este pe jumătate câștigată!

Vezi toate oportunitatile Nestle!



LinkedIn