Bosch Service Solutions aniversează 15 ani de activitate în România

Liderul global în furnizarea de tehnologii și servicii aniversează 15 ani de activitate pe piața românească pentru servicii externalizate și shared service, prin locația sa din Timișoara, Bosch Service Solutions.

Locația din Timișoara oferă, din 2007, servicii complete Grupului Bosch și clienților externi. În cei 15 ani, s-a dezvoltat într-un ritm alert și a ajuns la peste 1.800 de angajați în 2022. Pentru a 15-a aniversare, a organizat un eveniment dedicat angajaților și partenerilor, cărora le-a oferit oportunitatea de a socializa și a se reconecta unii cu ceilalți.

Unul dintre momentele importante ale evenimentului a fost organizarea unei orchestre neconvenționale, prin care angajații companiei au cântat o melodie folosind 500 de scule electrice Bosch, transformate în instrumente muzicale. Ulterior, sculele vor fi donate unor asociații non-profit.

Pentru a susține dezvoltarea continuă a operațiunilor sale, Bosch Service Solutions planifică o creștere a numărului de angajați și are circa 550 de posturi disponibile în 2022, în domeniul dezvoltării de software, IT Help Desk, project management, achiziții, controlling, contabilitate și logistică.

“Am avut privilegiul de a face parte din echipa inițială de-a lungul acestui parcurs de un deceniu și jumătate și am avut timp să creștem împreună și să ne dezvoltăm ca echipă. Oamenii au fost în centrul preocupărilor noastre, întrucât ei reprezintă motorul business-ului nostru și perspectiva de creștere și dezvoltare. De la început, ne-am preocupat să oferim programele de dezvoltare necesare tuturor angajaților Bosch, mai ales celor care se află la început de drum în cariera lor. Credem că această viziune sănătoasă ne-a asigurat ascensiunea de care ne bucurăm astăzi, după 15 ani de muncă, în țară și în Global Business Services”, declară Raluca Românu, director general Bosch Service Solutions din Timișoara.


Un centru de inovație digitală pentru diviziile interne, Bosch Global Business Services este un furnizor de servicii complete, structurate în procese end-to-end, care asigură cea mai bună experiență clientului. Bosch GBS Timișoara se află în inima Banatului și este unul dintre cele două huburi globale unde angajații dezvoltă servicii financiare, de audit și resurse umane.

“Echipa Bosch Global Business Services s-a alăturat locației Bosch din Timișoara în 2012, cu un prim proiect de anvergură din zona financiară. În ultimii zece ani, a atins un succes extraordinar și intenționăm să ne consolidăm poziția pe piața de shared service din Europa. Ca să susținem o creștere constantă, ne bazăm pe aportul colegilor cu competențe înalte, pentru care oferim în permanență oportunități de dezvoltare, prin extinderea portofoliului de servicii și îmbunătățirea calității competențelor digitale. Fiind un hub de inovare digitală, ne bucurăm de conexiunile rețelei globale și lucrăm în mod inter-departamental pentru a livra clienților noștri servicii de cea mai bună calitate”, spune Ralf Dehner, reprezentantul Bosch Global Business Services în Europa de Est.

Pentru a 15-a aniversare, Bosch Service Solutions a organizat un eveniment dedicat angajaților și partenerilor, cărora le-a oferit oportunitatea de a socializa și a se reconecta unii cu ceilalți.
 

Academia Bosch din Timișoara: un centru dedicat educației

Bosch înțelege importanța unei educații bune pentru generațiile viitoare, astfel că se implică în mod constant în activități care susțin relația dintre mediul educațional și cel de afaceri. Bosch Service Solutions și-a creat propria academie internă la Timișoara, un centru educațional ce oferă programe specifice de training actualilor sau potențialilor angajaţi Bosch.

Peste 420 de persoane au absolvit, din 2018, cursurile unuia dintre programele de dezvoltare oferite de Academia Bosch, printre care Essential Managerial Toolkit, pentru managerii aflați la început de carieră, Development Program for Middle Management, Bosch 4 Beginners, DevOps Academy sau Junior Accounting Program.
 

Bosch Service Solutions și-a consolidat și parteneriatul cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și a devenit recent membru al structurii consultative independente Grupul Partenerilor Strategici (GPS) UVT. Alături de programele educaționale, susține dezvoltarea angajaților prin oferirea unui spațiu modern și optim de muncă, care să inspire fiecare angajat, aliniat cu standardul sediilor Bosch din lume. Alte beneficii adaptate stilului de viață modern presupun programul flexibil sau telemunca, acces la servicii medicale și tichete de masă și la activități sportive.

 

Va recomandam si:

Kindred Group clasat pe locul 2 dupa All-Index

  Vrei cele mai bune articole Hipo.ro pe Email?
Dar Job-uri de la cei mai doriti angajatori?

ULTIMELE JOBURI