Gata concediul: cum sa fii productiv dupa intoarcerea la birou



Dupa o perioada de relaxare, in care rutina ta includea statul la soare si inotatul in mare, cu siguranta este greu sa te gandesti la job si la task-urile pe care va trebui sa le rezolvi dupa ce te intorci la birou. Insa, oricat de mult ti-ar placea sa fii intr-un concediu perpetuu, acest lucru nu este posibil. Iata mai jos cateva sfaturi pentru a intra mai usor in ritmul vietii de la birou.

1. Planuieste-ti cu atentie intoarcerea din concediu
    Cu totii ne dorim sa profitam din plin de zilele petrecute in afara biroului, insa, in incercarea de a ne bucura de fiecare secunda pierdem din vedere faptul ca intoarcerea noastra duminica seara ne va transforma in angajati morocanosi si obositi luni dimineata. Ia in considerare intoarcerea din vacanta in penultima zi de concediu, in loc de ultima pentru a avea timp sa te reacomodezi acasa, sa despachetezi si sa te relaxezi.

Descopera aici cum sa comunici eficient prin email-uri


2. Administreaza-ti inbox-ul pentru a nu te simti coplesit de e-mail-uri
    Deja stii ca te vei intoarce la birou si vei descoperi in inbox sute de e-mail-uri si te intrebi cum o sa raspunzi la toate cat mai eficient. Bineinteles ca fiecare persoana isi administreaza inbox-ul in functie de preferintele sale, dar noi iti prezentam 3 moduri diferite pentru un plus de inspiratie.
     LifeHack sugereaza ca in loc sa iti citesti e-mail-urile in ordine cronologica, de la cele mai vechi la cele mai noi, sa le sortezi in functie de subiect sau sender. Astfel, iti vei putea forma o idee despre ce s-a intamplat cat ai fost plecat si nu despre cand s-a intamplat. Folosind aceasta metoda, iti va fi de asemenea, mai usor sa stergi acele e-mail-uri care nu mai sunt relevante, precum stiri vechi, alerte de la Facebook sau Google si newsletters care nu mai sunt de interes.
     Kim Wensel, career coach, recomanda sa nu raspunzi la un e-mail, imediat ce l-ai citit. Citeste e-mail-urile in ordine cronologica, incepand cu cele primite imediat dupa ce ai plecat in concediu. Astfel, poti observa fluxul raspunsurilor si statusul task-urilor care pot fi deja finalizate pana la intoarcerea ta la birou.
      Pe de alta parte, Eric Stoddard, Chief Operating Office la Skillo este de parere ca ne putem citi toate e-mail-urile din inbox, dar ca nu ar trebui sa si raspundem. De ce? Pentru ca odata ce raspunzi la unul vei primi altul inapoi si astfel, iti vei crea si mai multe mesaje in inbox. Odata intors la birou discuta direct cu persoanele care le-au trimis (in cazul colegilor), stabileste intalniri, discuta telefonic. Folosind aceasta metoda vei reusi sa te simti mai putin coplesit de numarul mare de e-mail-uri.

3. To do lists - cheia muncii organizate
     Dupa o saptamana sau doua in care nu ai mai fost la birou, o lista cu toate task-urile pe care trebuie sa le finalizezi este importanta pentru a te ajuta sa te organizezi si sa iti prioritizezi munca, fie ca preferi sa folosesti o aplicatie, un planificator sau clasica lista pe hartie. Orice metoda ai folosi, Bustle recomanda sa realizezi o lista cu toate lucrurile care trebuie sa fie finalizate in prima zi la birou. In momentele in care nu te poti concentra si nu stii de unde sa incepi, aceasta poate fi o maniera buna sa iti contorizezi task-urile.

Vezi aici toate joburile Full-time pentru tine


     De asemenea, Lifehack recomanda ca inainte sa realizezi lista to do, sa iti consulti calendarul pentru a te pune la curent cu viitoare intalniri pe care le-ai programat inainte de plecarea in concediu sau rapoarte care trebuie finalizate.



4. Nu sta peste program
    Este posibil ca odata intors la birou sa iti propui sa ramai peste program pentru a putea realiza cat mai multe task-uri. Denise Taylor, career coach recomanda sa aloci serile pentru tine, pentru a te relaxa si pentru a prelungi atmosfera de vacanta. O minte obosita si incarcata nu va performa mai bine. Ofera-ti timp pentru a te ocupa treptat de lucrurile pe care trebuie sa le faci, iar cu calm, vei reusi sa realizezi tot ce ti-ai propus.

5. Motiveaza-te
    Cu gandul la relaxare, plaja, soare si mare este greu sa gasesti motivatia pentru a lucra. Elizabeth Weiner, director servicii clienti la Bold Worldwide prefera sa aiba o abordare proactiva, incepand sa se pregateasca pentru revenirea la birou inca din concediu. Iata mai jos cateva activitati pe care le poti include si tu in programul tau:
  • In apropierea ultimei zile de concediu, trezeste-te din ce in ce mai devreme in fiecare zi. Facand acest exercitiu, iti va fi mai usor sa iti incepi ziua la ora la care obisnuiai pentru a pleca la job.
  • Aloca o ora sau doua in timpul concediului pentru a lucra. Cu siguranta, nu foarte multi si-ar dori sa raspunda la e-mail-uri, dar facand acest lucru iti va fi mai usor odata ce te intorci la birou.
  • Programeaza intalniri interesante pentru prima zi, precum o sedinta de brainstorming care te va face sa fii nerabdator sa te intorci din concediu. In plus, psihologii au dovedit ca vacantele au adevarate beneficii asupra mintii si corpului unui individ. Distantandu-te de stresul de la job poti fi inspirat, descoperind noi locuri, culturi si delicii culinare. 

Citeste aici ce solutii propun expertii pentru motivarea angajatilor!


Este important sa nu te gandesti ca locul de munca este unul stresant. Altfel, energia din vacanta se va risipi odata ce vei reveni la birou. In fond, oricat de stresant ar fi serviciul tau, cu siguranta ca acesta are si aspecte pozitive.

 

Va recomandam si:

Model CV 2024

ULTIMELE JOBURI