Drumul către un master în străinătate

Eşti în ultimul an de facultate sau proaspăt absolvent şi ai luat decizia de a îţi continua studiile în străinătate? Înseamnă că eşti gata să porneşti pe un drum lung, plin de încercări, dar care se va finaliza cu o diplomă de master în buzunar şi cu o experienţă internaţională de cel puţin un an.

Vom vorbi în continuare despre cele mai importante etape pe care le presupune aplicarea la un master şi cum le putem aborda pe fiecare în parte.

 

Pasul 1 – Cercetare

Te-ai hotărât că vrei să pleci, dar te-ai hotarât şi unde? Sau în ce domeniu? Sunt două dintre cele mai importante întrebări, cărora le răspundem acum.

Prima distincţie pe care o facem este între Statele Unite şi Europa. În funcţie de ţara de destinaţie va trebui mai apoi să te pregăteşti pentru un anumit proces de aplicare, ce include susţinerea unor teste, alcătuirea unor dosare şi acordarea sau nu a unor burse.

În timp ce în Statele Unite este nevoie, pe de o parte, să susţii câteva teste: testul de limba engleză TOEFL, GRE sau GMAT, pe de cealaltă parte poţi obţine o bursă de studiu din partea universităţii, condiţie aproape necesară, deoarece învăţământul superior american este foarte scump. În cazul universităţilor din Europa, obţinerea unei burse este mai grea, dar nu imposibilă. Deşi universităţile nu oferă de regulă burse pentru studenţii din Uniunea Europeană, alte surse de finanţare pot fi găsite. Şi în funcţie de ţara de destinaţie, guvernul poate oferi împrumuturi pentru cei ce vor să studieze în ţara respectivă.

Lasând pentru moment aspectele financiare la o parte, întrebarea de la care trebuie să îţi porneşti căutările este în ce domeniu vrei să îţi dezvolţi o carieră după terminarea studiilor şi ce tip de master te-ar ajuta cel mai bine să faci lucrul acesta. Un sfat este să consulţi şi topurile făcute de diverse organizaţii sau publicaţii, precum cel al The Times. De asemenea, pe internet poţi găşi şi topuri specializate, pe domenii, care îţi vor arăta, în ordine, care sunt universităţile cu cele mai bune programe din domeniul tău de interes.

Trebuie de asemenea să faci distincţia între un program de tip research şi unul de tip taught, pentru că, în timp ce primul dintre ele este foarte canalizat pe cercetare şi îţi va permite şi aprofundarea ulterioară a cunoştinţelor în domeniu printr-un doctorat, programele de tip taught pun mai mult accentul pe aspecte practice şi se adresează celor ce vor să lucreze imediat după terminarea studiilor.

 

Pasul 2 – Alegerea

După ce te-ai informat, alege. Există câteva criterii de care ar trebui să ţii cont atunci când îţi selectezi programele de master la care să aplici. În primul rând, alege mai mult de un program. Astfel, îţi vei mări şansele de a fi acceptat la unul dintre ele. Apoi, un criteriu este durata programului. Vrei un master de un an sau de doi ani? Depinzând şi de domeniul care te interesează, durata acestora variază, iar un research master durează în general mai mult decât un taught master.

Verifică pe website-ul universităţii cursurile pe care le-ai urma. Asigură-te că sunt ceea ce îţi trebuie pentru cariera ta viitoare, pentru că vei fi cu siguranţă rugat să faci legătura între cele două în scrisoarea de motivaţie.

 Alege programul de master şi în funcţie de bugetul pe care îl ai la dispoziţie. Spre exemplu, în timp ce în Danemarca studiile superioare sunt gratuite pentru toţi membrii Uniunii Europene, în Marea Britanie tuition fee-ul poate ajunge şi la 10.000 de lire. În afară de taxa de studiu, va trebui să ai şi o sumă lunară prin care să îţi acoperi celelalte cheltuieli: viza de şedere, chiria, mâncarea, cărţile, transportul, etc. Spre exemplu, în Olanda, aceste costuri pot ajunge la 1000 de euro pe lună.

 

Pasul 3 – Aplicarea

Alegerea este făcută iar lista de universităţi la care aplici este completă. Urmează alcătuirea propriu-zisă a dosarului.

Aplicarea se poate face fie online, direct pe website-ul universităţii, fie prin trimiterea unui plic conţinând toate documentele necesare prin curier. În general, dosarul va conţine un formular de aplicare, conţinând datele tale personale, informaţii despre studiile pe care le-ai încheiat şi programul la care vrei să aplici, scrisoare de motivaţie, în care îţi motivezi interesul pentru programul la care aplici şi cu ce te poate ajuta acest program în planurile de viitor, CV, în care dai detalii despre studiile şi experienţa profesională pe care o ai,  scrisori de recomandare din partea profesorilor şi/sau a angajatorilor tăi, acte şi traduceri după situaţia şcolară, diploma de licenţă (dacă ai obţinut-o până în momentul aplicării), copie după paşaport sau carte de identitate, o copie după certificatul care atestă cunoştinţele de limbă engleză (testele cel mai des cerute sunt TOEFL şi IELTS, uneori fiind acceptat şi testul CAE/CPE) şi alte acte, variind în funcţie de universitate. O listă completă a documentelor necesare o vei găsi cu siguranţă pe website-ul facultăţii respective şi în formularul de aplicare.

De asemenea, tot la acest pas trebuie să te asiguri că dosarul tău va ajunge la destinaţie în timp util. Termenul limită de aplicare diferă de la program la program, putând fi şi la începutul lunii ianuarie (ca, de exemplu, la unele universităţi din Suedia), până la începutul lunii iunie (la unele universităţi în Olanda). Trebuie să ţii cont că, dacă vrei să aplici la o bursă şi ai nevoie de un răspuns cât mai curând, cel mai bine este să trimiţi dosarul de aplicare către universitate cu două luni înainte de termenul limită de înscriere pentru bursă.

Nu în ultimul rând, ar trebui să te apuci de alcătuirea dosarului cu cel puţin o lună înainte de termenul limită de aplicare la programul de master, pentru a avea timp să faci rost de toate actele de care ai nevoie, să te ocupi de traducerea şi legalizarea lor, pentru a lua scrisori de recomandare de la profesori şi/sau angajatori şi pentru a completa formularele şi scrisorile care îţi sunt cerute.

După ce ai terminat cu toate acestea, poţi aştepta în linişte răspunsul facultăţii. Mult succes!

Nicoleta Anton

 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca modele pregatite de specialisti dn care merita sa te inspiri