Cum te poate ajuta social media in cariera

Fie ca esti proaspat absolvent sau iti doresti o schimbare in cariera, gasirea unui loc de munca poate fi o adevarata provocare. Fiecare dintre noi are un obiectiv profesional, iar pentru atingerea lui utilizeaza diverse mijloace, precum cautarea unui nou job pe site-urile de recrutare, pe site-ul companiilor vizate sau apeland la reteaua de cunostinte si prieteni.

Social media este din ce in ce mai utilizata de catre angajatori pentru recrutarea specialistilor sau candidatilor cu potential. Recruterii pot cauta pe site-urile de socializare informatii despre candidati care ii pot determina sa te cheme la un interviu, sa te angajeze sau nu. In acest sens, ai nevoie de un profil profesional pe site-urile de socializare pe care le utilizezi, care nu trebuie sa fie confundat cu cel pe care il folosesti in scopuri personale.

Construirea unui profil profesional

Pentru construirea unui profil profesional, ai la dispozitie trei variante: construirea propriului site, care poate necesita o investitie financiara, construirea unui blog sau, cea mai simpla metoda, utilizarea site-urilor specializate. Profilul tau profesional trebuie sa cuprinda informatii personale, informatii despre experienta ta, studiile si calificarile tale, iar un atu il reprezinta recomandarile pe care le primesti de la persoane cu care ai colaborat, fosti sefi sau colegi de munca. Beneficiile acestui profil profesional se refera atat la cresterea vizibilitatii online a persoanei, cat si la construirea unei carti de vizite care sa o promoveze.

Retele sociale si networking

Una dintre cele mai utilizate cai de comunicare, dar si de promovare sunt retelele sociale. In acest moment, reteaua de socializare Facebook inregistreaza aproximativ 4 milioane de utilizatori din Romania, LinkedIn aproximativ 530 000, iar Twitter putin peste 50 000. Utilizarea retelelor sociale este o componenta esentiala in realizarea networking-ului si dezvoltarea carierei.

LinkedIn este cea mai mare retea de socializare profesionala, unde poti lua contact cu specialisti din domeniul tau. Este important nu doar sa ai conexiuni, ci si sa faci parte dintr-o retea activa, pentru a fi informat cu ceea ce se intampla in domeniul tau de activitate.

De asemenea, poti utiliza reteaua sociala Facebook pentru a gasi noi oportunitati de job-uri sau de dezvoltare a carierei, facand cunoscut in randul contactelor tale dorinta de a te angaja sau de a-ti schimba locul de munca. In acest sens, trebuie sa acorzi atentie pozei de profil, precum si informatiilor mentionate, care trebuie sa aiba un caracter profesional. Daca vizezi o anumita companie care are cont pe Facebook, ii poti da like si astfel, vei fi la curent cu toate noutatile postate de aceasta.

Desi este un site foarte utilizat in intreaga lume, Twitter nu este la fel de popular si in Romania, numarul de utilizatori fiind foarte redus. Totusi, exista companii care publica anunturi de job-uri pe pagina de Twitter.

Indiferent de reteaua de socializare utilizata, dezvoltarea retelei de contacte este esentiala. In acest sens, poti parcurge urmatoarele etape:

► Intra in grupuri profesionale din domeniul sau domeniile care te pasioneaza, in care lucrezi sau in care ai vrea sa lucrezi. Participa la evenimentele organizate de acestea pentru ca vei avea posibilitatea sa intalnesti oameni cu care ai lucruri in comun si astfel vei imbina utilul cu placutul.

► Poti contacta specialisti a caror activitate ai urmarit-o si, intr-un mod diplomat si cat mai concis, sa te prezinti si sa iti exprimi dorinta de a afla informatii despre un anumit domeniu ori job sau poti solicita ajutorul pentru solutionarea unei probleme intampinate.

►  Odata stabilite relatiile, acestea trebuie intretinute. Spre exemplu, daca persoana cu care ai luat contact te-a ajutat cu un sfat, ai putea sa o tii la curent cu evolutia lucrurilor.

Beneficiile utilizarii social media:

Obtinerea informatiilor despre diverse evenimente sau persoane din domeniul tau. Participarea la astfel de evenimente te ajuta sa cunosti specialisti, de la care poti afla informatii despre job-uri sau alte informatii care te pot ajuta in dezvoltarea unei cariere.

Gasirea anunturilor de recrutare care nu sunt intotdeauna disponibile pe site-urile de recrutare. Unii angajatori prefera utilizarea site-urilor de socializare, datorita vizibilitatii profilului candidatului, a transparentei, precum si a comunicarii directe.

Construirea unui brand personal. Pentru a fi vizibil pe retelele de socializare, trebuie sa fii cat mai activ, sa ai CV-ul actualizat si sa dovedesti expertiza intr-un anumit domeniu.

Interactiunea cu specialisti. Prin intermediul conexiunilor tale, esti la curent cu informatii din domeniul tau, cu ofertele de job-uri si poti fi ajutat in diverse probleme profesionale.

Obtinerea unor oferte de job-uri, propuneri de colaborari sau invitatii la evenimente. Anumiti angajatori utilizeaza retelele de socializare pentru cautarea candidatilor potriviti. Avand un profil profesional, poti atrage atentia recruiterului, primind astfel o oferta de colaborare sau de angajare.

Promovarea produselor sau serviciilor tale catre potentialii clienti. Cu cat este mai vasta reteaua ta de contacte, cu atat iti poti face cunoscute produsele sau serviciile oferite, astfel dezvoltandu-ti portofoliul de clienti.

Social media te poate ajuta in gasirea unui job sau dezvoltarea unei cariere, dar totodata necesita timp pentru cautarea informatiilor de care ai nevoie, realizarea retelei de contacte, precum si intretinerea relatiilor cu acestea.

 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca modele pregatite de specialisti dn care merita sa te inspiri

ULTIMELE JOBURI