Povestea Stefaniei Bunceanu - Viata intre doua avioane

<< Povestea Mirunei Nichita | Povestea lui Robert Reiss >>

In ianuarie 2009, eram in cautarea unui “altceva” care sa ma scoata din rutina si sa-mi puna la incercare maturitatea, independenta si capacitatea de a face fata imprevizibilului. Eram pregatita sa plec de la zero pe toate planurile, iar invitatia la aventura africana descoperita pe site-ul hipo.ro de colega si buna mea prietena Andreea parea provocarea perfecta pentru a-mi verifica aspiratiile. Decizia de a pleca in Africa pentru aproape un an a fost prima proba din aceasta competitie cu mine insami.

Au trecut opt luni de la acea decizie si zece misiuni in sapte tari pe traiectoria : Coasta de Fildes, Senegal, Kenya, Burundi, Kenya, Franta, Senegal, Kenya, Camerun, Tchad. Asta inseamna deplasari la aproximativ o luna intr-o prima faza, apoi din ce in ce mai dese, la doua sau chiar o saptamana. De doua luni, imi petrec fiecare al doilea week-end intr-un avion care ma duce dintr-un capat in altul al Africii. O alta diferenta capitala este faptul ca, daca inainte mergeam in echipe de cate patru sau chiar sapte colegi romani, pe masura ce proiectul a avansat, am ajuns cate doi sau chiar unul singur protagonisti ai unei misiuni care consta in a asigura training pe o aplicatie web angajatilor din filialele locale ale companiei franceze pentru care lucram.

Iata ce inseamna o misiune: Aterizezi pe un aeroport de unde un reprezentant local al companiei te ia in primire pentru a te conduce la hotel. De cele mai multe ori, in dimineata urmatoare, un sofer se prezinta pentru a te conduce la locul de munca. Acolo faci cunostinta cu oamenii implicati in proiect, in general prima zi e dedicata prezentarilor si organizarii, dupa care urmeaza formari teoretice pe suport ppt si training on-the-job. Pentru cateva zile sau saptamani, interlocutorii tai de zi cu zi sunt oameni pe care nu i-ai cunoscut inainte. Desi ospitalitatea e la ea acasa in Africa, o misiune mai lunga de acest gen poate deveni apasatoare la un moment dat. Internetul (acolo unde merge bine) este de baza pentru mentinerea reperelor : contactul cu familia si prietenii.

Altfel, o lume cu totul noua ti se descopera, lasandu-ti alegerea de a o explora mai mult sau mai putin. Prin asta vreau sa spun ca se poate opta la fel de bine pentru o viata destul de occidentala, existand peste tot hoteluri de standarde internationale care diminueaza impactul cu realitatea africana, cat si pentru o descoperire nemijlocita a stilului de viata local. Asta inseamna sa mergi pe jos pe strada, sa incerci specialitatile culinare, sa stai de vorba cu oamenii, sa vizitezi cat mai mult din ceea ce este reprezentativ pentru cultura lor. Nu cred ca poti aprecia Africa atunci cand te astepti ca totul sa arate si oamenii sa se comporte ca la tine acasa, in schimb, atunci cand accepti diferentele, chiar daca nu le intelegi intru totul ratiunile, descoperi o lume fascinanta, dincolo de clisee si prejudecati.

Impactul cu noul e total neasteptat la diferite niveluri: temperatura sufocanta de la Abidjan, prima formare teoretica unde vorbesti cateva ore in fata unor oameni necunoscuti intr-o limba pe care ai invatat-o doar la scoala, soferul care nu prea intelegea franceza de la Bujumbura, asteptarea de 12 ore in aeroport in drum spre Dakar, stresul de a nu-ti fi pierdut bagajul la corespondenta din Nairobi, colaborarea cu un coleg care are un stil de comunicare total diferit de al tau. In general, toate blocajele s-au disipat in clipa prezentului, prin asimilare si acomodare. Am invatat de la niste colege ca daca privesti situatia cu umor, ea se poate intoarce in favoarea ta chiar si cand pare fara iesire.

Asta ma duce cu gandul la o reflectie asupra stilului de munca specific african, care e ca o curgere linistita a apei spre ceea ce trebuie sa devina, fara turbulentele pe care mediul de lucru european le traduce prin dead-line, target, plan de actiune etc. Asta nu ii face mai putin competenti sau performanti, ci doar mai relaxati si, dupa parerea mea, mai prezenti in clipa. Graba nu este o atitudine, iar zambetul nu este o pierdere de vreme. Nu cred ca am vazut un african care sa nu-ti raspunda la fel daca ii zambesti. Dificultatile economice ii aduc impreuna si ii determina sa functioneze intr-un sistem in care totul se imparte, in familie si in afara ei.

O diferenta de stil, la nivel de management, se percepe totusi intre partea vestica « franceza » si cea estica «britanica» (cu mici enclave). Pauza de pranz de doua sau chiar trei ore din vest, se transforma in 60 de minute pe ceas in est, iar relatiile sunt mai mult colegiale si mai putin prietenesti.

A lucra intr-o tara care nu este a ta, chiar si pentru scurt timp, este cu totul diferit de o vizita turistica. Cred ca experienta profesionala permite un contact mult mai autentic cu realitatea si, in ultima instanta, devine mult mai profitabila din punct de vedere al relatiilor interumane, care se construiesc pe o baza relativ egala. Este diferenta dintre a lucra impreuna cu oamenii si a-i pune sa lucreze pentru tine. Din acest punct de vedere, Africa e pentru mine mai mult decat o experienta profesionala. E o experienta de viata din care simt ca am crescut enorm, care m-a imbogatit in sensuri pe care nu le-as fi banuit. Am castigat la capitolul maturitate, toleranta, flexibilitate si initiativa.

Raman fidela crezului meu ca nimic nu e intamplator si, la finalul acestei experiente, ca si pe parcurs, meditez inca la scopul in care am intalnit toti oamenii pe care i-am intalnit, la lectiile pe care a trebuit sa le invat din toate experientele pe care le-am trait in aceste opt luni. Cu siguranta unele dintre raspunsuri mi se vor dezvalui mai tarziu, prin experientele pe care aventura africana le va fi antrenat in viata mea, la nivel profesional si nu numai.

Stefania BUNCEANU a absolvit Facultatea de Psihologie a Universitatii Bucuresti in 2007. Are o experienta de munca de cinci ani in Customer Relationship Management, Educatie si Training. Isi doreste sa-si dezvolte in continuare abilitatile in aceste domenii si este de asemenea interesata de Coaching si Resurse Umane. Jobul ideal este interactiv si ii ofera mobilitate.

<< Povestea Mirunei Nichita | Povestea lui Robert Reiss >>