Grupul HTEC inaugurează un centru de excelență în domeniul ingineriei la Cluj


 

HTEC Group, companie globală de tehnologie care oferă o gamă largă de servicii, inclusiv design, strategie și dezvoltare end-to-end de produse și servicii digitale, și-a inaugurat un birou în Cluj.

Spațiul, extrem de modern, este conceput pentru a promova colaborarea, productivitatea și bunăstarea angajaților, și le oferă echipelor șansa de a construi legături și mai puternice prin interacțiunea zilnică, față în față.

De la intrarea pe piața românească, în ianuarie 2022, HTEC și-a extins activitatea în București, Cluj, Iași și Timișoara. Potrivit reprezentanților companiei, universitățile tehnice și comunitățile IT puternice, nivelul ridicat de cunoaștere a limbii engleze, politicile favorabile mediului de afaceri și o tradiție de excelență în educația în inginerie, matematică și științe fac din România o piață strategică în Europa Centrală și de Est, pentru marile multinaționale IT.


“Sectorul tehnologic din România a cunoscut o creștere semnificativă și susținută în ultimele două decenii, iar deschiderea unui birou în Cluj este o decizie firească pentru noi, pentru a continua să le oferim servicii de top clienților noștri. Așteptăm cu nerăbdare să construim unul dintre cele mai mari centre de excelență în domeniul ingineriei și cea mai bună platformă de dezvoltare pentru angajații noștri, cu un sistem de sprijin dedicat pentru dezvoltarea continuă a carierei și expunerea la proiecte provocatoare din mai multe industrii și domenii tehnologice. Cu încă două birouri în curs de înființare în România, în Iași și Timișoara, continuăm să ne extindem prezența pe această piață de o importanță strategică”, declară Sabin Pilipautanu, Country Director și primul angajat al Grupului HTEC în România.


Vlad Panut, Senior Director of Engineering and Delivery, așteaptă cu încredere provocările și oportunitățile viitoare.

“Am adunat o echipă extraordinară în România și continuăm să ne adresăm celor mai bune 10-15 la sută dintre talentele din IT. Cu o tradiție îndelungată în ceea ce privește educația STEM extinsă, Clujul este casa unor profesioniști extraordinari, iar noi vrem să le oferim oportunitatea de a proiecta soluții inovatoare end-to-end, care să aducă valoare pentru partenerii noștri din toate industriile. Noul spațiu de birouri ne va permite să colaborăm mai eficient și să încurajăm și mai mult cultura noastră de companie, centrată pe încredere și respect reciproc, învățare și creștere continuă, curiozitate și inovație”.



 

DESPRE GRUPUL HTEC

Este o companie globală de servicii digitale, de dezvoltare de produse și de inginerie, care sprijină evoluția tehnologică a celor mai importante organizații din lume – de la startup-uri disruptive la companii din Fortune 100. Are peste 2.000 de experți în Europa Centrală și de Sud-Est și birouri de consultanță, inovare și proiectare de produse, în Silicon Valley, New York și Londra, și are o experiență vastă în diverse domenii de activitate – printre care sănătate, retail, transport și mobilitate inteligentă, logistică, FinTech, energie verde, media și tehnologie profundă. Mai multe detalii despre oportunitățile de angajare de la HTEC pot fi găsite aici.

Sursa: angajatorulmeu.ro

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania

ULTIMELE JOBURI