KMG International (Rompetrol) continua programul de internship „Pregatit pentru Cariera”




KMG International (Rompetrol) a lansat a XX-a editie a programului de internship „Pregatit pentru Cariera”, destinat tinerilor care doresc sa urmeze o cariera in industria de petrol si gaze. In acest an, 55 de studenti si proaspat absolventi au fost selectati pentru a participa la o editie speciala a programului de pregatire.

 
Timp de doua luni, tinerii vor beneficia de expertiza a peste 35 de mentori, care isi vor folosi experienta acumulata pentru a-i ghida pe studenti, pe diferite arii de specializare.
 
Avand in vedere contextul pandemic in care ne aflam, editia din acest an va avea o importanta componenta online, pentru a fi in acord cu toate recomandarile venite de la autoritati, in lupta impotriva virusului SARS-CoV-2.
 
„Din evidentele noastre, depasim pragul de 1.500 de tineri care au trecut, pana in prezent, prin programele noastre de internship. Avem in fata noastra o editie care se va desfasura in concordanta cu contextul curent, in care fizic nu vom fi la fel de aproape unul de celalalt. Avem, insa, aceasta parghie online, care ne va ajuta enorm la segmentele teoretice si avem incredere in dedicarea mentorilor nostri si in atitudinea proactiva a tinerilor dornici sa-si consolideze cunostintele si sa absoarba notiuni noi”, a declarat Nicoleta Mihaita, Talent Acquisition & Employer Branding Manager in cadrul KMG International (Rompetrol).
 
Prima parte a programului de internship (03 august – 31 august) se va desfasura exclusiv online, dupa care vor urma perioade de practica in luna septembrie, daca o va permite contextul epidemiologic, in rafinariile Petromidia Navodari si Vega Ploiesti, in cadrul companiilor Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal si Rompetrol Quality Control, dar si in cadrul Rompetrol Well Services, la divizia de servicii la sonda.
 
Ca o noutate in acest an, cei 55 de studenti vor parcurge si programul „Leaders Explore” al Fundatiei Leaders, pe parcursul caruia isi vor dezvolta competentele soft, precum comunicarea, empatia, adaptabilitatea si ascultarea activa.
 
La finalul celor doua luni ale programului, tinerii vor primi doua certificari: una de absolvent al programului de internship Rompetrol si una de absolvent al programului „Leaders Explore”.
 
Programul de practica este girat de Rompetrol inca din anul 2001, iar de-a lungul anilor, sute de tineri care au trecut prin etapele de pregatire si au devenit specialisti in domeniu.
 
Rompetrol Rafinare opereaza rafinariile Petromidia Navodari, cea mai mare si cea mai moderna unitate de profil din Romania si una dintre cele mai importante din regiunea Marii Negre. Petromidia este considerata una dintre cele mai performante unitati de profil din Europa, Africa si Orientul Mijlociu, potrivit unui studiu realizat de o companie de renume specializata pe analize comparative in sectorul energetic, cu un indice de complexitate de 11,4, fapt ce o plaseaza in topul rafinariilor din regiune. De asemenea, compania detine rafinaria Vega Ploiesti, unic producator intern de bitum si hexan.
 
Rompetrol Well Services (RWS) este una din cele mai importante companii din segmentul de piata specific din Romania. Cu o experienta de peste 60 de ani, RWS ofera o gama larga de servicii specializate pentru sonde de titei si gaze naturale ce include Cimentari, Sand Control, Stimulari,  Instrumentatii cu sarma, Servicii cu azot, Tubaj coloane si Inchirieri de echipamente si scule.
 

Va recomandam si:

Caterina si Cristian povestesc despre experienta GROW@HILTI

  Vrei cele mai bune articole Hipo.ro pe Email?
Dar Job-uri de la cei mai doriti angajatori?

ULTIMELE JOBURI