Oracle lanseaza programul Innovate pentru a-i ajuta pe tinerii intreprinzatori români din domeniul IT

 

Innovate Greenhouse va sustine companiile de noi tehnologii pentru a contribui la crearea unui mediu favorabil pentru inovatie si la dezvoltarea economica a Romaniei

Bucuresti, 9 iulie 2008 - Oracle Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA) a anuntat astazi, la Bucuresti, lansarea noului program „Innovate” alegand Romania drept prima tara care sa beneficieze de acest nou program.

Tinerii antreprenori romani din domeniul IT sunt incurajati sa participe in cadrul programului Oracle Innovate, care ii poate ajuta sa isi transforme ideile inovatoare de afaceri in succese de piata.

Programul Oracle Innovate se va desfasura in colaborare cu universitati de renume, companii si alti parteneri din intreaga regiune a Europei Centrale si de Est. Programul le va oferi gratuit tinerilor absolventi de studii universitare si post-universitare in domeniul IT consultanta pentru dezvoltarea unei afaceri si acces la tehnologie, precum si posibilitatea de a-si prezenta planul de afaceri specialistilor Innovate Greenhouse, pentru dezvoltarea ulterioara si finantare.

Programul a fost lansat partial ca raspuns la nevoia tarilor din Europa Centrala si de Est de a inova pentru stimularea cresterii si prosperitatii, in contextul unei concurente tot mai puternice la nivel mondial. Un nou studiu comandat de Oracle si realizat de Economist Intelligence Unit a constatat ca in mod deosebit Romania are posibilitatea de a-si dezvolta abordarea privind inovatia, clasandu-se pe locul 12 intre tarile studiate din Europa Centrala si de Est.

Comitetul Innovate Greenhouse va evalua planurile de afaceri ale studentilor din institutiile cu profil tehnologic si ale antreprenorilor din domeniul IT, le va selecta pe cele mai promitatoare pentru dezvoltare ulterioara si finantare, si va urmari dezvoltarea proiectelor selectate.

Antreprenorii selectati pot beneficia de urmatoarele resurse pentru a-si dezvolta afacerea mai rapid si cu mai mult succes:
  • Finantare preliminara de la o institutie financiara locala
  • Specialisti in afaceri, tehnologie si marketing din partea partenerilor programului Innovate
  • Instruire gratuita privind produsele tehnologice Oracle
  • Acces la resurse de marketing
  • Suport tehnic gratuit
  • Statut de membru al Oracle PartnerNetwork timp de un an, gratuit

Programul Oracle Innovate va fi lansat si in alte tari din Europa Centrala si de Est dupa inceperea noului an universitar, in septembrie 2008. Doua dintre tarile in care se va lansa programul sunt Cehia si Turcia.

Mai multe informatii pot fii obtinute de pe situl Oracle:

http://www.oracle.com/global/eu/innovation/fs/innovate-launch.html

http://www.oracle.com/global/ro/evenimente_locale/innovation_growth.html

sau pe email la florin.draganescu@oracle.com

Va recomandam si:

Discover InThePocket - New IT company to keep an eye on

ULTIMELE JOBURI