20 de programe de Internship si Trainee la HeidelbergCement Romania



Esti in cautarea unui program de internship sau trainee in domeniul tehnic?

HeidelbergCement, unul dintre cei mai importanti producatori de ciment, betoane si agregate de pe piata locala, iti ofera astfel de programe cu acces la situatii reale de business, dezvoltarea capacitatii de organizare, comunicare si conexiune la domeniul vizat.

In fiecare an, HeidelbergCement Romania organizeaza pentru studenti si masteranzi programe de internship si trainee pe o durata de 2 luni (in perioada iulie-septembrie) si respectiv 12 luni, timp in care acestia beneficiaza de mentorat din partea unui specialist. Programele sunt platite, iar dupa finalizarea programului de internship, in functie de performanta dovedita, au sansa de a fi selectati in programul de trainee.

In cei 20 ani de cand este prezenta in Romania, compania HeidelbergCement s-a implicat activ in educatia tinerilor, printr-o serie de programe de formare. Multi dintre cei care s-au alaturat programelor de internship si trainee au devenit angajati in cadrul companiei.


Cristina-Elena Pătrașcu – Internship inginerie de proces (Chișcădaga)

Încă din primele zile am reținut și continuă să îmi rezoneze în minte cuvintele directe ale unui angajat al companiei: ”Voi sunteți viitorul nostru!”. HeidelbergCement reprezintă dezvoltare pe orice plan, atât profesional, cât și personal, investiție în progres, excelență și calitate – mai pe scurt, lucrurile pe care căutam să le găsesc la acest program de internship. Sunt mai mult decât bucuroasă că am făcut parte dintr-o echipă de profesioniști!








Doru Cristian Ionut - Trainee tehnic si absolvent al programului internship geologie (Tasca)

Pe parcursul celor doua luni de internship m-am familiarizat cu procesele tehnologice din fabrica si, in special, cu organizarea si planificarea activitatilor miniere din cele doua cariere de materii prime. In deprinderea de informatii de specialitate si in dezvoltarea spiritului analitic au contribuit coordonatorul meu, seful sectiei materii prime, si personalul specializat. Consider ca este o oportunitate pentru fiecare absolvent sau student sa isi consolideze baza teoretica invatata in facultate printr-un stagiu de acest gen, care iti prezinta realitatea din productie.




Daniel Gheara – absolvent program Trainee inginer de sistem (Chiscadaga)

Programul trainee este despre invatare si dezvoltare, atat profesionala cat si personala. Daca acum un an nu stiam nici macar unde se afla fiecare departament si mi se parea dificil sa stiu cu ce se ocupa, cu ajutorul colegilor am reusit sa inteleg business-ul, mersul lucrurilor si de unde imi pot lua informatiile necesare. Profesional, cred ca prin acest program mi-am asigurat un start excelent si o evolutie frumoasa in aceasta industrie.



Vezi toate programele de internship si trainee disponibile si aplica la cel care ti se potriveste.

 

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania