Tinerii intre 24 si 27 de ani ocupa din ce in ce mai multe pozitii manageriale

Ritmul si viteza de dezvoltare a economiei romanesti sunt unele care au fortat companiile la o crestere mai mare decat s-ar fi asteptat, dezvoltare centrata pe extreme si dificil de echilibrat: organizatiile se extind in acelasi timp si extensiv si intensiv, se cer si volume mari de produse / servicii in termene foarte scurte, dar si la o calitate inalta, iar parteneriatele sunt mai volatile ca oricand – aproape orice contract isi poate schimba termenii de la o zi la alta!

In aceste timpuri din ce in ce mai complexe, o generatie mare de tineri nascuti intre 1980 – 1990, a intrat in business in ultimii ani si de actiunile lor va depinde perfomanta si calitatea vietii in companiile de azi si de maine. Ii gasim la toate nivelurile ierarhice intr-o companie: de la pozitii de management superioare, in pozitii de supervizare din prima linie, in toate industriile, si majoritatea dintre ei, prin posturile pe care le ocupa, vin in contact direct cu mediul extern al companiei.

Cine sunt acesti tineri?

 

Cei curajosi:
Lucreaza doar in organizatii care le valorifica talentul, pasiunea, energia si curiozitatea. Daca mediul de lucru devine mai putin placut, pleaca foarte repede, si-si gasesc foarte repede de lucru. Daca sunt bine condusi, sunt o sursa valoroasa de performanta, inovatie si de diferentiere pe piata. Nu sunt angajati confortabili, conventionali sau obedienti – au spiritul liber si pun asta mai presus de orice - stiu ca asta este principalul lor capital.

Pentru a le exploata potentialul sefii directi trebuie sa afle cine sunt si ce-i preocupa in afara biroului, sa le transforme obiectivele “gri si financiare” in cauze, aratandu-le ca pun in practica valorile companiei, oferindu-le un cadru structurat de invatare. In multe cazuri, datorita unor manageri nepregatiti sa-i conduca si sa-i valorifice, isi pierd unicitatea, devin sceptici si cinici, plecand in cautarea doar a unui salariu mai mare si a unui loc de munca mai confortabil - trec in urmatoarea categorie.

 

Cei care se conformeaza
Sunt cei care nu si-au propus sa influenteze cumva mediul de lucru sau sa provoace schimbarea vreunui proces sau sistem in companiile in care lucreaza. Sunt inteligenti si competenti, putin loiali, muncesc motivati de castiguri financiare si au invatat rapid sa joace “politic” – adica sa fie mereu de partea care da semne ca va castiga! Sunt motivati sa obtina simboluri materiale care sa le confirme statutul la care aspira: vorbesc in jargon, sunt preocupati de ceea ce este la moda, vaneaza cu succes pozitiile superioare din companii sau programe de instruire care le ofera diplome cu recunoastere, nu vor sa transforme sistemul, ci au invatat sa-l foloseasca in propriul avantaj! Acest gen de tineri raspund cel mai bine atunci cand superiori directi le ofera obiective cantitative inalte, le recompenseaza din plin performanta individuala, fara sa-I transforme in eroi ai companiei sau model de urmat! Sunt caracterizati de o mobilitate ridicata cauzata de obicei de o oferta financiara mai buna!

 

Tinerii “spectatori” … deocamdata!
Un numar mult mai mare de reprezentanti ai acestei generatii sunt cei care inca cauta sa afle ce-si doresc: nu stiu pe cine sa intrebe, au planuri personale vagi, nu stiu cum sa discearna intre o informatie credibila si un zvon, aproape ca le este indiferent locul de munca, atat timp cat cineva nu se ia de ei. Nu ies in evidenta si nu au exersat abilitati care sa-i ajute sa se promoveze. La inceput sunt preocupati mai degraba de securitate si siguranta, si nu isi asuma riscuri.

Respecta insa si devin loiali companiilor care ii dezvolta, le deschid oportunitati si le apreciaza progresele pe care le fac. Pot deveni persoane valoroase si performante daca primesc sprijinul de care au nevoie. Performeaza cel mai bine atunci cand firma construieste un plan de instruire si supervizare pas-cu-pas, oferita posibilitati pentru exersare si indrumare. In final pot ajunge povesti de succes ale companiei, folosite in campaniile de recrutare.

 

Ultima categorie reprezinta majoritatea iar organizatiile si managerii trebuie sa accepte ca lucrurile s-au schimbat, ca au mai mult de investit in pregatirea tinerilor si sa-si asumeresponsabilitatea sa-i formeze deoarece forta de munca disponibila este din ce in ce mai redusa.

Ce au totusi in comun cele 3 categorii: o puternica dorinta si nevoie de instruire manageriala, pentru a asigura preformanta care se asteapta de la ei!

Tu din care categorie vei alege sa faci parte?

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca 30 de modele pregatite de specialisti din care merita sa te inspiri

ULTIMELE JOBURI