8 moduri de a profita cat mai bine de training-urile din compania ta






Viorel Panaite, fondator si Managing Partner la Human Invest, este unul din pionierii care a pus bazele si a dezvoltat piata serviciilor de training din Romania inca din 1997. Acesta iti dezvaluie in articol care sunt cele mai bune modalitati de a profita de training-urile la care participi si iti ofera sfaturi relevante in urma experientei vaste acumulate.



Training-urile la care am mers in primii mei ani de munca s-au intiparit foarte bine in mine: aveam putine lucruri pe cap, deschiderea si curiozitatea erau maxime, eram studentul perfect! Eram preocupat sa pun in practica cat mai multe din ce facem in sala de curs. Asta se intampla in anii ’90 si ma simteam un privilegiat cand participam la training-urile facute in organizatia in care lucram. Procesul si abilitatile de vanzare, cum sa-mi organizez timpul si cum sa negociez dead-line-urile, luarea deciziilor in echipa sunt lucruri care imi sunt de mare folos acum!



Astazi, oferta interna de programe de training, coaching, mentoring este infinit mai mare. Organizatiile sunt mult mai bine pregatite sa ofere instruirea si indrumarea care sa raspunda atat nevoilor de crestere profesionala ale angajatilor lor, cat si nevoilor de crestere a profitabilitatii business-ului. In ziua de azi insa si presiunea si viteza de lucru sunt mult mai mari, iar cand vine vorba de un training, multi angajati nu stiu sa profite de el sau nu au suficienta disponibilitate mentala sa fie prezenti in sala, sa se pregateasca inainte si sa puna in practica dupa curs.

Gasiti mai jos cateva idei si recomandari prin care sa profitati la maximum de orice training la care mergeti!

1. Gaseste-i o relevanta => E responsabilitatea ta sa “te asezi” fata de curs intr-o perspectiva relevanta pentru tine. In felul acesta vei personaliza cu adevarat intregul curs. Nimeni altcineva nu o poate face pentru tine. Daca pentru tine sunt relevante negocierile cu partenerii externi de business si esti invitat in acea perioada la un workshop de leadership ti-a putea lua idei de actiuni prin care sa intaresti increderea reciproca cu acei parteneri, lucru care te va ajuta cu siguranta in negocieri.

2. Fa-ti temele inainte de workshop => Chiar daca nu ai o tema specifica de facut, aloca-ti macar 30 de minute cu 1 – 2 zile inainte pentru a te conecta la curs: gaseste-i relevanta pentru tine (cum am vorbit mai sus), citeste notitele dintr-un curs anterior indiferent de tema (vei descoperi legaturi neasteptate), noteza-ti cateva intrebari, activeaza-ti o atitudine cat mai colaborativa. In cazul in care ai primit teme de facut, e un semn de respect pentru colegii tai care participa (si de maturitate pentru tine) sa ti le faci. Explicatiile privind lipsa timpului sunt prea adolescentine in cazul in care nu ti le faci!

3. Respecta in timpul training-ului instructiunile pe care le primesti de la facilitator => Atitudinea pe care o ai in sala reflecta valorile tale. Respecta instructiunile si procesele de lucru propuse de curs. Cat esti in sala, fii cat mai colaborativ in primul rand cu colegii tai. Glumele repetate, intrebarile malitioase, remarcile rautacioase, atitudinea defensiva de a-tot-stiutor, toate astea reflecta evident doar dorinta ta de a primi o atentie speciala, nu dorinta de a descoperi, de a invata si de a-ti sustine colegii in acest proces. Rar mi s-a intamplat sa merg la un curs care sa fie atat de slab incat sa nu plec cu nimic de acolo: mai mult, imi aduc aminte ca in timpul unuia din cursurile slabe la care am participat am facut spontan o conexiune care a pus o lumina total noua pe o tema care ma framanta demult timp. Cand am fost intrebat la final cum m-a ajutat participarea la acel curs am fost sincer cand am spus ca m-a ajutat foarte mult!

4. Asculta mai mult si vorbeste mai putin => Asculta cu scopul de a auzi ce nu se spune, asculta cu scopul de a sprijini un coleg, asculta cu intrebarile potrivite in minte. Noteaza intrebarile noi care iti vin si adreseaza-le la momentul potrivit. Esti acolo ca sa inveti si sa-i sprijini si pe altii sa invete, nu sa arati celorlalti cat de multe stii.

5. Noteaza-ti in spatiul tau virtual principalele lectii si actiuni pe care vrei sa le faci => Chiar daca workshop-ul iti furnizeaza un manual sau un hand-out, asigura-te ca ai la tine propriul loc in care iti notezi ideile cele mai importante si actiunile pe care vrei sa le faci. Foloseste pentru asta orice platforma virtuala colaborativa pe care o utilizezi in mod curent pentru a face notite si a te organiza, asa le vei avea mereu la tine.

6. Fii cat mai colaborativ cu colegii din sala => Cand participi la un curs esti acolo atat pentru tine, cat si pentru cei din jurul tau. Calitatea training-ului este data si de calitatea sustinerii reciproce pe care si-o acorda participantii unul altuia. Asculta-ti colegii, incurajeaza-i sa se exprime pe cei mai tacuti, cere sprijinul mai intai celor din jur si doar cand ai epuizat toate optiunile printre colegi, apeleaza la facilitator, fii util colegilor atunci cand esti solicitat, urmareste sa nu devii a-tot-cunoscatorul grupului, directioneaza interactiunile cu colegii spre invatare atunci cand discutiile si atentia deraiaza.

7. Solicita unui coleg de grupa sa iti fie coach pentru urmatoarele 3 – 5 luni dupa training => Ofera-te la randul tau si tu sa fii coach-ul unui coleg de grupa. Odata ce ai gasit pe cineva care sa-ti fie coach, iti va fi mai usor sa pui in practica ce ti-ai propus. Stabiliti pentru primele 2 luni o sesiune de 20 de minute de coaching pe telefon o data la 2 – 3 saptamani. Apoi va puteti auzi doar lunar. Coaching-ul oferit de un coleg este un ajutor de nepretuit si foarte util pe care il vei primi si pe care il oferi la randul tau altora. Asa se creste si o retea sociala eficienta si colaborativa!

8. Planifica-ti o sesiune de 1 ora in care sa impartasesti si altora ce ai invatat => In primele 3 luni dupa training organizeaza o intalnire informala de 30 minute - 1 ora in care inviti pe cine doresti si poate participa, cine este interesat de subiect. Poate fi intr-o sala de intalniri sau intr-un spatiu virtual. Vei avea foarte multe de castigat impartasind din lectiile tale de la curs si actiunile (reusite sau nu) pe care le-ai facut dupa curs. Castigi si tu, castiga si cei care asculta, dar si relatiile dintre voi.

A sti “de ce” si “cum” sa participi la un curs iti va deschide orizonturi noi si vei putea fructifica la un nivel superior si matur fiecare experienta de dezvoltare in care ai decis sa investesti energie si timp!

 

Va recomandam si:

Top 20 cei mai doriti angajatori in 2017 din Timisoara

  Vrei cele mai bune articole Hipo.ro pe Email?
Dar Job-uri de la cei mai doriti angajatori?