Cătălin Dorian Florescu – un martor viu al lumii în care trăim



Nu reneagă România, nu poate şi nici nu vrea. România i-a dat cele mai bune şi mai frumoase teme literare şi i le va da tot timpul. Scriitorul elveţian de origine română, stabilit de 35 de ani la Zürich, se consideră un autor modern, cu nuanţe est-europene, dar, în mare, european. 

Scrii pentru tine – ca o formă de catharsis – sau pentru publicul tău?

Nu practic scrisul ca pe o formă de terapie sau cel puţin nu îmi este conştient acest lucru. Scriu pentru că îmi place să povestesc. Nu povestesc orice, mă ţin totuşi de nişte coordonate provenite din propria biografie. Este vorba despre fiinţa umană în căutarea unui loc unde poate trăi demn şi în siguranţă. Scriu romane, deci trebuie să aibă totuşi o anumită inteligibilitate, altfel aş scrie literatură experimentală. Asta înseamă că îl caut pe celălalt în scris, pe cel care să mă înţeleagă. Însă fără să îi devin slugă.
 
Ce câştigăm dacă citim, ce pierdem dacă nu citim?

Într-o eră virtuală şi hedonistică precum a noastră rolul artei şi al literaturii este acela de a ne ţine în contact cu lumea. Rămânem curioşi, empatici, emotionaţi. Nu vom afla adevăruri obiective ale vieţii, pentru că nu este acesta scopul literaturii, dar vom descoperi multe faţete ale existenţei. Putem fi într-o anumită măsură fericiţi şi dacă nu citim şi nu apelăm la cultură, dar riscul de a fi striviţi de pragmatismul, materialismul şi rutina vieţii este mare. Vom fi nişte aculturaţi, mândri că avem cea mai nouă jucărie cu care ne aprovizionează Apple. Dar incapabili de a ne înţelege într-un context cultural.
 
Care va rămâne rolul scriitorului într-o societate a viitorului?


Scriitorul nu e nici psiholog, nici predicator, nici popă, nici expert într-una sau alta. El este un martor viu al lumii în care trăieşte şi, în comparaţie cu alţii care tac, el nu tace. Este rolul evident al artei, în general, şi al scriitorului, în special. Depui mărturie povestind. Orice alt rol – în trecut, în prezent sau în viitor– ar fi ideologic şi ar transforma arta într-o farsă. Orice dictatură a vrut, din acest motiv, să controleze arta.

Părinţii noştri erau limitaţi de imposibilitatea de a face alegeri, tinerii de azi sunt copleşiţi de vastitatea opţiunilor. Care ar putea fi firul călăuzitor care să nu-i lase să se piardă?

Înstrăinarea de sine începe foarte devreme. Este extrem de important să existe părinţi care să ştie să relaţioneze cu copiii lor. Din această relaţie sănătoasă se creează dorinţa de a-şi descoperi şi cultiva talentul, de a se implica, de a avea o viziune pozitivă asupra propriei persoane şi asupra vieţii. La fel şi capacitatea de a înţelege cine sunt, ce simt şi ce vreau. O anumită plasticitate şi adaptibilitate a omului face ca acesta să poată totuşi să ducă o viaţă sănătoasă în pofida greutăţilor. În general, pentru mine există o regulă importantă: să rămâi relaţionat, să îţi cauţi talentul şi pasiunea, şi să le cultivi. În lumea reală.

Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectului WORK LIFE Choices desfășurat de Revista CARIERE. Vă invităm să cititi interviul integral AICI

 

Va recomandam si:

Tinerii ambiţioși și capabili au toată planeta ca loc de joacă

  Vrei cele mai bune articole Hipo.ro pe Email?
Dar Job-uri de la cei mai doriti angajatori?