Cele mai interesante 7 video-uri pe teme de cariera de la conferintele TED

Discutiile initiate la Conferintele TED Talks pot fi incadrate in domenii diverse. Iata o lista cu 7 astfel de exemple de conferinte sustinute de specialisti, oameni de afaceri, profesori sau antreprenori pe teme de cariera:

Larry Smith: De ce nu vei avea o cariera de succes

Larry Smith este profesor de economie la Universitatea Waterloo din Canada. Pasiunea sa cea mai mare este sa isi consilieze studentii pentru a-i ajuta sa gaseasca profesia care li se potriveste cel mai bine si care ii stimuleaza. In cadrul unei dintre conferintele sustinute la TED Talks, el pune accent pe modul in care fiecare dintre noi gaseste scuze pentru a justifica faptul ca nu are cariera pe care a visat-o in loc sa faca ceva util in acest sens. Larry Smith si-a inspirat studentii ani la rand si i-a ajutat sa isi gaseasca locul potrivit pe o piata a fortei de munca mereu in schimbare. Urmareste discursul sau aici »

Susan Colantuono: Sfatul de cariera pe care cel mai probabil nu l-ai primit

Susan Colantuono este CEO si fondator al “Leading Women” - o firma de consultanta in management pentru femei. Ea a luptat de-a lungul timpului pentru a eradica discriminarile de gen la locul de munca si pentru a ajuta femeile sa primeasca pozitia, remuneratia si respectul pe care le merita in concordanta cu pregatirea lor. Conferinta sustinuta de ea la TED Talks nu se adreseaza, insa, doar unui public feminin - ci e adecvata atat barbatilor cat si femeilor, tinerilor absolventi si profesionistilor cu experienta. Ea trateaza problema imposibilitatii avansarii la locul de munca, in ciuda tuturor eforturilor depuse. Urmareste-I discursul si vezi care e secretul din spatele unei dezvoltari profesionale pe termen lung »

Michael Litt: De ce trebuie sa esuezi pentru a avea o cariera de succes

Conferinta sustinuta de profesorul Larry Smith a starnit numeroase reactii. Una dintre ele este discursul sustinut de Michael Litt la una dintre editiile TED Talks. Tanarul antreprenor povesteste cum a esuat profesional inainte de a-si atinge visul. Conferinta este presarata cu optimism si accente motivationale, iar ideea principala este ca doar esecul iti poate oferi experienta necesara pentru a avea succes in cariera. Invata cum sa treci peste momentele de impas si cum sa accepti ca obstacolele sunt necesare in drumul spre atingerea obiectivelor profesionale »

Andrew McAfee: Cum vor arata job-urile in viitor

Andrew McAfee este un cercetator care studiaza modul in care Tehnologia Informatiei (IT) influenteaza afacerile si societatea la scara larga. Cercetarile sale au adus rezultate relevante in ceea ce priveste influenta domeniului IT in ceea ce priveste modul in care companiile actioneaza si isi organizeaza munca, dar si  cum a fost afectata competitivitatea, societatea si economia pe piata fortei de munca. In conferinta sustinuta la TED, Andrew McAfee sugereaza faptul ca cel mai probabil droizii vor face munca pe care o facem noi acum in viitor - problema este cum vor arata job-urile si cum poate fi educata generatia tanara pentru a le putea intreprinde. Vezi predictiile si sugestiile lui »

Jacqueline Novogratz: Capitalismul rabdator

Jacqueline Novogratz este fondatoarea Acumen - o asociatie nonprofit care incearca sa imbunatateasca vietile oamenilor saraci printr-o abordare specifica lumii afacerilor. Ea aduce un aport inovativ in eradicarea saraciei bazandu-se pe experienta anterioara in domeniul bancar, microfinante si filantropie. Organizatia sa a ajuns la un buget de 80 de milioane de dolari destinat in intregime ajutorarii celor nevoiasi. Discursul sustinut la Conferintele TED subliniaza si exemplifica modul in care “capitalismul rabdator” - asa cum il numeste ea - poate aduce job-uri sustenabile, bunuri, servicii si demnitate celor saraci. Vezi cum poti contribui si tu la eradicarea saraciei prin cariera pe care ti-ai construit-o »

Wingham Rowan: Un nou tip de piata a locurilor de munca

Wingham Rowan este directorul poriectului britanic “Beyond Jobs” si impreuna cu echipa pe care o coordoneaza a dezvoltat o tehnologie care permite pietelor de munca oficiale sa functioneze conform unui program atipic. Proiectul a fost dezvoltat din fonduri guvernamentale si se adreseaza pietelor de munca foarte flexibile. El incearca sa-I ajute pe cei care au nevoie de un program flexibil la locul de munca si care se lovesc de un mare impediment: nu pot creea o conexiune intre angajati si angajatori. Wingham Rowan arata ca aceeasi tehnologie care alimenteaza pietele financiare moderne poate ajuta angajatorii sa isi gaseasca candidati care prefera un program de lucru flexibil in detrimentul unuia traditional. Daca crezi ca te incadrezi in aceasta tipologie, urmareste discursul lui Rowan si vei cum iti poti gasi job-ul ideal »

Yves Morieux: 6 reguli pentru a-ti simplifica munca

Yves Morieux este partener al biroului din Washington DC al Grupului de Consultanta din Boston (BGC) si director al Institutului pentru Organizare al BGC. Folosindu-se de sase reguli cheie, el incurajeaza angajatii sa coopereze pentru a rezolva problemele de la locul de munca pe termen lung. Abordarea sa trateaza mai mult decat problema reducerii costurilor si cresterii profitului - el incurajeaza maximizarea angajamentului la toate nivelele unei companii. Obstacolul cel mai des intalnit la locul de munca este tocmai modul in care se desfasoara activitatea de zi cu zi si gradul sporit de complexitate al job-urilor din prezent. Afla de la Yves Morieux cum sa fii eficient la locul de munca, invatand, in acelasi timp, sa iubesti ceea ce faci »

Ca bonus, ti-am pregatit o lista de sfaturi de viata si cariera venite de la membri echipei TED:

Echipa TED: Ce sfaturi de viata si cariera i-as da sinelui meu adolescent

La una dintre celebrele editii TEDYouth, echipa TED s-a mobilizat si a oferit publicului un mix de informatii despre viata si cariera realizat cu ajutorul experientei tuturor membrilor sai. Membri din fiecare dintre departamentele TED si-au exprimat opiniile cu privire la sfaturile pe care ar fi vrut sa le primeasca in adolescenta si pe care le dau acum mai departe pentru a ajuta tanara generatie. “Fa ceea ce te face fericit”, “Invata cat de mult poti acum”, “Nu te teme de esec”, “Nu-ti pierde curiozitatea” - iata doar cateva dintre mesajele transmise de echipa TED. CIteste toate declaratiile lor aici si urmeaza sfaturile unor persoane care au reusit »

 



Vrei sa afli in ce alte domenii se mai fac angajari in 2015, cum vor evolua salariile in urmatoare 12 luni si care sunt criteriile care conteaza cel mai mult in selectia si recrutarea de candidati?

Descarca GRATUIT Raportul Hipo “Piata fortei de munca 2015”.

 
 

Cheia dezvoltarii personale si promovarii in cariera este invatarea continua. Conferintele TED Talks sunt surse avizate, interactive si interesante pentru oricine vrea sa depaseasca limitele educatiei formale sau traditionale. Da startul unei cariere de succes si invata cum sa te pregatesti - atat personal, cat si profesional - pentru o piata a fortei de munca in continua metamorfozare.

Verifica lista job-urilor disponibile pe portalul Hipo.ro si aplica cunostintele dobandite in urma vizionarii discursurilor specialistilor invitati la Ted Talks.

Impartaseste sfaturile de cariera cu prietenii tai cu ajutorul butoanelor de Like si Share!

Va recomandam si:

Model CV 2024

ULTIMELE JOBURI