Criminalist pentru o zi

Prima conferinta nationala de criminalistica din zona Moldovei adresata publicului larg. Pe 23 iunie 2013, incepand cu ora 9:00, la Facultatea de Drept, Universitatea "Alexandru-Ioan Cuza" din Iasi  (Amfiteatrul Paul Demetrescu,  I.1), va avea loc  Conferinta Natională de Criminalistica „Criminalist pentru o zi”, editia intai. 

Este primul eveniment de acest gen din zona Moldovei care se adreseaza atat publicului larg – tuturor persoanelor care sunt pasionate de cultura forensic, cat si studentilor, masteranzilor sau doctoranzilor.

Conferinta este organizata de Grupul de initiativa „CrimeAnaliStick” in colaborare cu Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cu sprijinul ELSA Iasi (Asociatia Europeana a Studentilor la Drept).

In cadrul evenimentului vor participa cadre universitare, doctoranzi, specialisti si experti criminalisti, precum si alti reprezentanti ai sistemului de justitie penala. O parte dintre acestia sunt:

 

  • Prof. Dr. Tudorel TOADER, Decan al Facultatii de Drept a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi,
  • Lect. Dr. Daniel ATASIEI, Avocat al Baroului Iasi si Coordonator al Masteratului
  • Criminalistica din cadrul Facultatii de Drept a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi,
  • Lect. Gabriel Ioan OLTEANU - Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti,
  • Prof. Ionel MANGALAGIU, Decan al Facultatii de Chimie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi,
  • Prof. Dr. Ion SANDU - Director al Laboratorului Stiintific de Investigare si Conservare a Patrimoniului Cultural,
  • Expert Cristina FILIP din cadrul Laboratorul de expertize Criminalistice Iasi, delegat al Institutului National de Expertize Criminalistice
  • Raluca Madalina ANDREI - Avocat al Baroului Iasi.

Conferinta se va desfasura in doua parti si doreste sa atraga un public format din 200 de participanti care va avea acces gratuit la eveniment. Cei care doresc sa se inscrie, pot completa formularul de pe site-ul www.crimeanalistik.info, disponibil la sectiunea Inscriere.

In prima parte a conferintei, participantii vor avea ocazia sa afle detalii interesante despre ceea ce presupune stiinta criminalistica, despre opiniile si experientele expertilor din acest domeniu, despre tehnici si metode moderne de cercetare criminalistica si nu in ultimul rand, despre beneficiile concrete ale derularii unui astfel de masterat in domeniul criminalisticii.

In cea de-a doua parte a conferintei, vor avea loc workshop-uri - activitati practice realizate de masteranzii criminalisti - care se vor axa atat pe testarea cu poligraful pentru detectarea comportamentului simulat, pe metode practice de prelevare si fixare a amprentelor papilare, cat si pe expertize criminalistice ale documentelor.

Participantii vor putea identifica oportunitatile de valorificare profesionala in aceasta ramura a justitiei, avand in acelasi timp ocazia sa isi epuizeze curiozitatile legate de acest domeniu, prin adresarea de intrebari invitatilor prezenti. Organizatorii doresc sa faca din acest eveniment o traditie, prin care studentii in ani terminali de la ciclul de licenta si masteranzii sa intre in contact direct cu diversi specialisti si experti criminalisti, practicanti din domeniu, in vederea facilitării accesului ulterior pe piata muncii, din acest sector de activitate.

Pentru mai multe informatii despre eveniment, accesati site-ul www.crimeanalistik.info.

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania

ULTIMELE JOBURI