Renault Group Romania

Orase: BUCURESTI, Mioveni, Oarja, Pitesti, Titu,
Industrie: Auto




 

Spiritul nostru de inovare duce mobilitatea și mai departe, pentru a aduce oamenii mai aproape unii de ceilalți.

 

Renault Group se află în avangarda unei mobilități care se reinventează. Având o expertiză unică în domeniul electrificării, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine și Mobilize, și propune clienților săi soluții de mobilitate durabile și inovatoare. Prezent în peste 130 de țări și având peste 111.000 de salariați, Grupul a vândut 2,1 milioane de vehicule în 2022. Obiectivul nostru este să dezvoltăm soluțiile de mobilitate care să îi apropie pe oameni. Pregătit oricând să facă față provocărilor, atât pe șosea, cât și în competiție, Grupul este angajat într-o transformare ambițioasă și generatoare de valoare. Aceasta este centrată asupra dezvoltării de tehnologii și de servicii inedite, precum și a unei game de autovehicule competitive, echilibrate si electrificate. Preocupat de protejarea mediului înconjurător, Renault Group are ambiția de a ajunge la emisii zero de CO2 în Europa în 2040.

 

În România, Renault Group integrează toate activitățile specifice construcției automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite: studii client, design, inginerie, testare, fabricație, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanțare. Grupul e lider pe piața locală cu mărcile Dacia și Renault. Cei peste 15.000 de profesioniști inovează și mențin standarde ridicate de profesionalism în birourile situate în București, Mioveni, Titu, Pitești și Oarja. În timp ce fiecare loc de muncă din cadrul echipei este unic, cu toții împărtășim o pasiune comună pentru mașini și provocările interesante pe care le prezintă această industrie.
 

 


Fii parte a transformării digitale!
Acceptă provocarea și hai in IT Hub – Renault Group Romania

 

In 2018 am lansat Renault IT Hub, un proiect inovator care se bazează pe un mix de succes, intre tehnologii de ultima generație și specialiști dinamici și inovatori din domeniile tehnologiei si economiei. Echipa este in creștere, iar mediul deschis si plin de provocări menite sa creeze cea mai buna echipa pentru cele mai noi tehnologii din industrie.

 

Prin intermediul acestui Hub, construim de la zero un soft care sa accelereze transformarea digitala a funcției financiare a Grupului și dezvoltam aplicații financiare care sa fie implementate la nivel internațional Renault.

 

Daca ești Agile și ai o pasiune pentru digital, și daca vrei sa treci la următorul nivel al carierei tale, alătură-te unei echipe noi, cu o misiune globala – transformarea digitala.

"Renault Group România este cu adevărat locul in care iți poți îndeplini visul de a face ceea ce îți place in cariera. Proiectul ne întărește aceasta convingere si așteptăm oameni care sa ne împărtășească gândirea si valorile. Ce ii așteaptă pe viitorii membri ai echipei? Un mediu foarte dinamic, plin de noutăți, tehnologii de ultima generație si oportunități de dezvoltare"

Nicoleta Lisievici, HR Senior Manager, Renault Group Romania
 

In plus, ca parte a echipei Renault IT Hub, poți beneficia de:

  • Acces la tehnologii de ultima generație din industria IT si training-uri personalizate, alături de instructori specializați in domeniul ales
  • Mediu de lucru multicultural si program flexibil Oportunitatea de a-ti pune amprenta asupra culturii de echipa si modului de lucru

Accelerează-ti cariera si alătură-te echipei Renault IT Hub!

Aplica spontan! * Companie favorita
Daca niciunul din joburile disponibile in acest moment pe Hipo.ro
ale aceste firme nu vi se potrivesc insa ati dori sa obtineti o
pozitie aici, puteti trimite CV-ul dvs. aplicand spontan!
Urmareste aceasta companie ca sa vezi ultimele joburi postate.

Locuri de munca Renault Group Romania

Companie Oras(e) Data
Commodity Buyer Sunroof & Glass (F/M)

1 1 - 5 ani experienta

-Asigura asistenta in cadrul proiectelor de demarare vehicul si se asigura de coerenta intre datele economice ale produsului, din perimetrul sau specific; -Gestioneaza aspectele economice ale modificarilor produs-proces in diferitele faze ale proiectului cu respectarea regulilor RGPQP; -Anima rezolv[..]

Renault Group Romania BUCURESTI
27.07.2024
[Internship] Warranty France / Urmarire costuri intretinere auto in garantie (F/M)

4 Student/Absolvent

Locatie: remote Durata: 3 luni Descrierea postului: Tema [Internship] Warranty France / Urmarire costuri intretinere auto in garantie (F/M) va fi derulata in cadrul echipei UET GAR FR < SERV. TECHNICAL ASSISTANCE TO THE NETWORK. Misiune: Pe perioada intershipului vei descoperi tipurile de contr[..]

Renault Group Romania BUCURESTI
27.07.2024
Procurement Analyst (F/M)

1 1 - 5 ani experienta

-Valideaza parametrii de reaprovizionare; -Valideaza si controleaza planning-ul de relansare a furnizorilor; -Informeaza Marketing-ul si Forta de vanzare legat de riscurile de rupturi sau de dificultati intalnite in aprovizionarea referintelor din perimetru; -Analizeaza si difuzeaza tablourile de b[..]

Renault Group Romania Oarja
27.07.2024
INTERNSHIP: CONTABILITATE FURNIZORI (F/M)

4 Student/Absolvent

Durata internship: 6 luni[..]

Renault Group Romania Mioveni
27.07.2024
Accounting Process&Tools Specialist Stock (F/M)

1 1 - 5 ani experienta

Suntem o echipa tanara, dinamica si comunicativa, cu expertiza in procesul de transformare si eficientizare al functiunii Financiare din cadrul Grupului Renault. Lucram cu clienti internationali si livram solutii software ce sunt utilizate in zona financiara a Grupului. Suntem in cautare de noi co[..]

Renault Group Romania BUCURESTI
Mioveni
27.07.2024
Accounting Process&Tools Specialist Fixed Assets (F/M)

1 1 - 5 ani experienta

Studii superioare economice/informatice (Contabilitate) Limba engleza nivel profesional, limba franceza este un avantaj Cunoștințe End to End despre contabilitatea activelor Proiecte de investiții Gestionarea înregistrărilor de bază ale activelor Calculul costurilor de achizitie si produc[..]

Renault Group Romania BUCURESTI
Mioveni
27.07.2024
[Internship] Warranty Germany - Asistent activitate garantii

4 Student/Absolvent

Durata internship: 6 luni[..]

Renault Group Romania BUCURESTI
Job national
27.07.2024
[Internship] Suport pentru programul Rabla

4 Student/Absolvent

Internship-ul este deschis in cadrul Renault Commercial Roumanie. Durata: 6 luni Regim de munca hibrid[..]

Renault Group Romania BUCURESTI
27.07.2024

Joburi Renault Group Romania

Companie Oras(e) Data