GiGroup Romania

Orase: Brasov, BUCURESTI, Cluj Napoca, Iasi, Oradea, Timisoara,
Industrie: Servicii&BPO



We #changelives! Jobul tău este munca noastră și o facem cu pasiune, implicare și responsabilitate. Suntem #Morethanwork și de aceea punem oamenii în centrul soluțiilor și valorilor noastre.

Ne mândrim cu o echipă unită, pasionată de activitatea pe care o face și dornică să învețe permanent. Oamenii Gi Group Holding cred cu tărie că munca lor ar trebui să fie concentrată pe a crea valoare pentru oameni și companii, oferindu-le soluții simple și clare.

Cu prezență directă și prin parteneriate strategice în 57 de țări, operăm în Europa, APAC și America. Având peste 6.700 de colegi în întreaga lume, cu soluții și expertiză într-o gamă completă de industrii și sectoare, suntem capabili să oferim servicii specializate valoroase, atât clienților internaționali, cât și locali.

Astfel, Gi Group Holding este unul dintre liderii globali de servicii integrate de resurse umane și are ca scop evoluția pieței muncii prin crearea de valoare sustenabilă, socială și economică, subliniind valoarea personală și socială a muncii.

Clasați la nivel global drept una dintre cele mai mari firme de recrutare de personal de către Staffing Industry Analysts, suntem, de asemenea, un membru corporativ global al Federației Mondiale a Ocupării Forței de Muncă.

Găsește-ți locul de muncă potrivit în întreaga lume cu Gi Group Holding!

Vrei să afli mai multe despre Gi Group Holding și ce putem face pentru tine? Contactează-ne!

Aplica spontan! * Companie favorita
Daca niciunul din joburile disponibile in acest moment pe Hipo.ro
ale aceste firme nu vi se potrivesc insa ati dori sa obtineti o
pozitie aici, puteti trimite CV-ul dvs. aplicand spontan!
Urmareste aceasta companie ca sa vezi ultimele joburi postate.

Locuri de munca GiGroup Romania

Companie Oras(e) Data
Angajăm Reglori CNC Fanuc/Programatori CNC

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Reglori CNC Fanuc/Programatori CNC pentru partenerul nostru, o companie specializată în fabricarea produselor metalice.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Contabil

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Contabil pentru partenerul său, o importantă companie din domeniul automotive.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Tehnician Salubrizare

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Tehnician salubrizare pentru clientul nostru, unic importator și distribuitor a utilajelor de salubrizare din România.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Ambalator Manual

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Ambalator Manual pentru clientul nostru din Dumbrăvița, pe platforma Dunca.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Mecanic Auto - Stivuitoare

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Electromecanic pentru clientul său din Cluj-Napoca.[..]

GiGroup Romania Cluj Napoca
01.06.2024
Angajăm Operatori Producție - Verificare Vizuală

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Operatori Producție - Verificare Vizuală pentru partenerul nostru, o importantă companie din domeniul automotive.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm CHANNEL SALES & MARKETING ANALYST

full-time 1 - 5 ani experienta

Our client, a multinational company that offers commercial and consumer products, engineering services and aerospace systems for a wide range of customers, is looking for a Channel Sales & Marketing Analyst.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Operator Montaj - Linii automate

full-time 0 - 1 an experienta

Gi Group România recrutează Operatori Montaj - Linii automate pentru partenerul său, o importantă companie din domeniul filtrării industriale.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Tehnician Electrician

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Tehnician Electrician pentru clientul nostru, unic importator și distribuitor a utilajelor de salubrizare din România.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Stivuitorist

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Stivuitoriști pentru partenerul nostru, o companie globală de logistică și lanț de aprovizionare în managementul mărfurilor.[..]

GiGroup Romania Ilfov
01.06.2024
Angajăm Customer Support Agent

full-time 0 - 1 an experienta

Gi Group România este în căutarea unui Customer Support Agent (RO), pentru unul dintre clientii săi, un furnizor global de servicii, specializat în externalizarea serviciilor de calitate și suport în ceea ce privește experiența clienților. [..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Customer Support Agent with German

full-time 0 - 1 an experienta

Gi Group România este în căutarea unui Customer Support Agent with German pentru unul dintre clienții săi, un furnizor global de servicii, specializat în externalizarea serviciilor de calitate și suport în ceea ce privește experiența clienților. [..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Operator instalație - fluide sub presiune

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Operator instalație - fluide sub presiune pentru partenerul nostru, o companie producătoare de gaze și furnizor de tehnologii, servicii și gaze pentru diverse industrii.[..]

GiGroup Romania Calarasi
01.06.2024
Angajăm Operator Îmbuteliere

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operator îmbuteliere pentru partenerul nostru, o companie producătoare de gaze și furnizor de tehnologii, servicii și gaze pentru diverse industrii.[..]

GiGroup Romania Ilfov
01.06.2024
Angajăm Muncitori Necalificați

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Muncitori Necalificați pentru clientul nostru, o companie care asamblează și montează motoare.[..]

GiGroup Romania Oradea
01.06.2024
Angajăm Șef de schimb - Producție

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Șef de Schimb în Oradea pentru partenerul său, companie consacrată pe piața internațională de peste 70 de ani, lider mondial în producția sistemelor de acționare electrică și electronica pentru industria medical, industria electrocasnică și aplicații indu[..]

GiGroup Romania Oradea
01.06.2024
Angajăm Inginer Proces

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Inginer Proces în Oradea pentru partenerul său, companie consacrată pe piața internațională de peste 70 de ani, lider mondial în producția sistemelor de acționare electrică și electronică pentru industria medicală, industria electrocasnică și aplicații i[..]

GiGroup Romania Oradea
01.06.2024
Angajăm Project Manager

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Project Manager pentru clientul său, o companie multinațională specializată în fabricarea de componente metalice și plastice, prezentă în 13 țări de pe glob, prezentă pe piață încă din 1992.[..]

GiGroup Romania Oradea
01.06.2024
Angajăm Operatori SMT

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Operatori SMT pentru clientul nostru.[..]

GiGroup Romania Oradea
01.06.2024
Angajăm Stivuitorist

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Stivuitorist pentru partenerul nostru, o companie italiană producătoare de cartoane.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Motostivuitorist

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Motostivuitorist pentru partenerul nostru, cel mai mare comerciant en-gros de lemn și produse din lemn din Europa Centrala și de Est.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Manipulant marfă

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Manipulant marfă pentru partenerul nostru, cel mai mare comerciant en-gros de lemn și produse din lemn din Europa Centrala și de Est.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Operatori Sortare

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operatori Sortare pentru un proiect de minim 3 ani, în domeniul construcțiilor și al reciclării.[..]

GiGroup Romania Strainatate
01.06.2024
Angajăm Electrician Producție

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Electrician Producție pentru clientul nostru, ce activează pe piețele de instalații și granule PVC.[..]

GiGroup Romania Bistrita
01.06.2024
Angajăm Mecanic întreținere

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Mecanic întreținere pentru clientul nostru, ce activează pe piețele de instalații și granule PVC.[..]

GiGroup Romania Bistrita
01.06.2024
Angajăm Inginer Proiectant Instalații Electrice

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Inginer Proiectant Instalații Electrice pentru partenerul său, companie specializată în proiectarea instalațiilor.[..]

GiGroup Romania Cluj Napoca
01.06.2024
Angajăm Operatori Producție

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operatori Producție pentru clientul nostru, o companie producătoare de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule.[..]

GiGroup Romania Arad
01.06.2024
Angajăm PROCUREMENT SPECIALIST WITH ITALIAN

full-time 1 - 5 ani experienta

We are looking for a Procurement Specialist with Italian for one of our partners in Brasov, a global supplier of innovative technical textiles for a broad range of markets and applications such as apparel, automotive, building interiors, building materials, healthcare, energy, filter media, shoe.[..]

GiGroup Romania Brasov
01.06.2024
Angajăm Manipulant marfă

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Manipulant marfă pentru clientul nostru, o companie care se ocupă cu vânzarea online a unei game largi produse, precum echipamente IT, electronice, electrocasnice, articole de îngrijire personală, produse auto si altele.[..]

GiGroup Romania Giurgiu
01.06.2024
Angajăm Stivuitorist

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Stivuitorist pentru clientul nostru, o companie care se ocupă cu vânzarea online a unei game largi produse, precum echipamente IT, electronice, electrocasnice, articole de îngrijire personală, produse auto si altele.[..]

GiGroup Romania Giurgiu
01.06.2024
Angajăm Gestionari

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Gestionari pentru clientul nostru, o companie care se ocupă cu vânzarea online a unei game largi produse, precum echipamente IT, electronice, electrocasnice, articole de îngrijire personală, produse auto si altele.[..]

GiGroup Romania Giurgiu
01.06.2024
Angajăm Picker

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Picker pentru clientul nostru, clasat pe Locul 1 în topul Supermarket-urilor la nivel Internațional.[..]

GiGroup Romania Cluj Napoca
01.06.2024
Angajăm Reprezentant Vânzări

full-time 1 - 5 ani experienta

GI Group România recrutează Reprezentant vânzări pentru clientul său, lider de piața în domeniul instalațiilor si a produselor PVC.[..]

GiGroup Romania Cluj Napoca
01.06.2024
Angajăm Junior Project Lead

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group is searching for a Junior Project Lead for various European Space Agency`s Projects for it`s Client, company part of the Space Alliance, being one of the two main European Primes for satellite manufacturing. [..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Quality System Design and Organisation Specialist

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group is recruiting Quality System Design and Organisation Specialist for our client, a supplier of components and repairs for the aviation industry. [..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Operator debitare-căntuire

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operator debitare - căntuire pentru partenerul nostru, cel mai mare comerciant en-gros de lemn și produse din lemn din Europa Centrala și de Est.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Sudor

full-time 0 - 1 an experienta

Gi Group Romania recrutează Sudor pentru clientul său, o companie producătoare de echipamente din inox pentru industrii precum alimentară, chimică sau farmaceutică.[..]

GiGroup Romania Ghimbav
01.06.2024
Angajăm Operator CNC

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Operatori CNC pentru clientul său din Iași.[..]

GiGroup Romania Iasi
01.06.2024
Angajăm Șef de schimb în Producție

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Șef de schimb - Producție pentru clientul său, o companie ce are ca domeniu de activitate fabricarea a peste 500 de produse de spălat rufe, produse de îngrijire a casei, produse de curățare și igienă, accesorii de bucătărie și produse utile, odorizante, inse[..]

GiGroup Romania Ilfov
01.06.2024
Angajăm Operatori Producție

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operatori Producție pentru clientul nostru, o companie producătoare de piese în industria automotive.[..]

GiGroup Romania Oradea
01.06.2024
Angajăm Operatori Producție

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operatori Producție pentru clientul nostru, o companie care se ocupă cu producția de piese în industria auto, aflându-se în continuă extindere.[..]

GiGroup Romania Oradea
01.06.2024
Angajăm Șef de tură

full-time 1 - 5 ani experienta

Gi Group România recrutează Șef de tură pentru departamentul Legătorie pentru clientul său, una dintre cele mai mari și mai moderne tipografii din România, punct de referință pentru industria tipografică din toată lumea.[..]

GiGroup Romania Ilfov
01.06.2024
Angajăm Operatori Ambalare

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operatori Ambalare pentru partenerul nostru, o companie germană care activează în sectoarele medical și farmaceutic din zona Lipovei.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Customer Service Agents - Remote (Italian, French, German)

full-time 0 - 1 an experienta

Gi Group România recrutează Customer Service Agents - Remote (Italian, French, German) pentru unul dintre clienții săi, un furnizor global de servicii, specializat în experiența clienților și a serviciilor de externalizare a proceselor de afaceri.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Junior HR Generalist

part-time 0 - 1 an experienta

Gi Group is searching for a Junior HR Generalist for it's client, company established in 1992 with more than 30 years of expertise as packaging supplier. [..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Operatori Producție

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Operator producție pentru partenerul nostru, unul dintre angajatorii de top din sectorul industriei automotive.[..]

GiGroup Romania Pitesti
01.06.2024
Angajăm Șef de echipa peisagistică

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Șef de echipă peisagistică pentru clientul nostru, o companie cu o experiență de 15 ani în oferirea unei game complete de servicii și produse în proiectarea, amenajarea și întreținerea unei grădini, precum sisteme de irigat și drenaj, terase și jardiniere, acoperișuri verzi.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Gestionar depozit

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Gestionar depozit pentru clientul nostru, un client cu o cotă importantă de piaţă în domeniul băuturilor calde şi o pondere majoritară pentru băuturile reci.[..]

GiGroup Romania Cluj Napoca
01.06.2024
Angajăm Customer Support Specialist with Foreign Languages

full-time 0 - 1 an experienta

Gi Group is looking for Customer Support Specialist with German / Italian / French / Polish for the "Digital Power Department"of our global client acting in the field of telecommunications and IT.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm ELECTRICAL ENGINEER - DIGITAL POWER CSE WITH ENGLISH

full-time 1 - 5 ani experienta

On behalf of our partner, a multinational technology company, that design, develop and sell telecommunications equipment and consumer electronics, we are looking for Electrical Engineers for their "Digital Power Department".[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Channel & Finance Specialist with English

full-time 1 - 5 ani experienta

For our client, a leading global information and communications technology (ICT) solutions provider, we are looking for Channel & Finance Specialist with English.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Marketing Specialist with English

full-time 0 - 1 an experienta

For our customer, a leading global information and communications technology (ICT) solutions provider, we are looking for a Marketing Specialist with English.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Billing Specialist with English

full-time 1 - 5 ani experienta

For our customer, a leading global information and communications technology (ICT) solutions provider, we are looking for Billing Specialist with English.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Controlori Calitate

full-time 0 - 1 an experienta

RECRUTĂM Controlori Calitate pentru o companie franceză, producătoare de componente pentru industria aeronautică.[..]

GiGroup Romania Timisoara
01.06.2024
Angajăm Montatori Subansamble/Operatori Producție

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Montatori Subansamble/Operatori Producție pentru partenerul nostru, unul dintre angajatorii de top din sectorul industriei automotive.[..]

GiGroup Romania Pitesti
01.06.2024
Angajăm Operator Producție/Montator Subansamble

full-time 0 - 1 an experienta

Gi Group România recrutează Operator Producție/Montator Subansamble pentru partenerul nostru, una dintre cele mai mari companii multinaționale, producătoare de componente și subansamble pentru industria auto.[..]

GiGroup Romania BUCURESTI
01.06.2024
Angajăm Gestionar depozit

full-time 1 - 5 ani experienta

RECRUTĂM Gestionar depozit pentru clientul nostru, unul dintre cei mai importanți producători de hârtie și carton ondulat din România.[..]

GiGroup Romania Ilfov
Stefanestii de Jos
01.06.2024

Joburi GiGroup Romania

Companie Oras(e) Data