Joburi Fa Bine - Asociatia Traieste cu Bucurie

Asociația Trăiește cu Bucurie dezvoltă platforma "Fă Bine!" facilitând prin intermediul acesteia realizarea de fapte bune și implicarea în comunitate.

Fă Bine! aduce la un loc toate organizațiile care au nevoie de ajutor, pentru a fi alături de copiii și adulții cu dizabilități, boli rare sau grave, persoanele aflate în situații de sărăcie majoră! Creem și dezvoltăm în acest sens programe, campanii și instrumente de implicare activă și ajutor direct, pentru a susține pe toți cei care au nevoie de resurse materiale, financiare, acces la informații și educație.

Fă Bine acționează ca un catalizator de resurse din comunitate și de la companii, pentru a le redistribui către toți cei aflați în nevoie și a căror voce este prea puțin sau insuficient auzită.
Până în prezent am ajutat peste 65.000 de persoane și peste 150 de organizații: centre de copii sau de bătrâni, centre de terapie, spitale, grădinițe sau școli, direcții generale de asistență socială, care au primit cu ajutorul nostru resurse importante în desfășurarea activității lor: alimente, echipamente sanitare și de protecție, viziere, mobilier, jucării, produse educaționale.
 
BUCURESTI
ONG

Joburi Fa Bine - Asociatia Traieste cu Bucurie:

Fa Bine - Asociatia Traieste cu Bucurie nu are in prezent job-uri active.
Iata cele mai noi job-uri de pe Hipo:

International Leadership Trainee - Coca - Cola HBC

Entry Level Jobs in TOP Companies - Hipo.ro
Hybrid

Aplica fara CV

Siemens - Software Development Internship - Summer 2024

Entry Level Jobs in TOP Companies - Hipo.ro
Hybrid

Aplica fara CV

Summer Internship Program - Bucharest Global Technology Center

Entry Level Jobs in TOP Companies - Hipo.ro

Aplica fara CV

Mecanic Trotinete

Randstad România
3000 RON NET / luna

Aplica fara CV

Amazon - 2024 Graduate Software Dev Engineer

Entry Level Jobs in TOP Companies - Hipo.ro

Aplica fara CV

Farmacist/a

Randstad România

Aplica fara CV

Locuri de munca Fa Bine - Asociatia Traieste cu Bucurie

Angajari Fa Bine - Asociatia Traieste cu Bucurie