Joburi Apa Nova - o companie Veolia

Apa Nova Bucureşti (societate ce face parte din Grupul Veolia) are principal obiect de activitate gestiunea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, fiind concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Bucureşti.

Să devii colabrator Apa Nova București înseamnă să te alături familiei Veolia, cel mai mare grup specializat pe servicii de mediu din lume. Suntem mereu atenți la dezvoltarea colaboratorilor, conștienți că progresul lor profesional înseamnă și succesul nostru. 

Căutăm să includem în echipa noastră în special profesioniști orientați către clienți. Apreciem persoanele care știu să asculte și să înțeleagă nevoile utilizatorilor serviciilor Apa Nova București și care sunt dispuse să își ofere expertiza pentru a rezolva problemele acestora.

Recrutări în grupul Veolia

Recrutările noastre vizează în special domeniul tehnic - ingineri şi tehnicieni, atât pentru realizarea, coordonarea şi supravegherea lucrărilor noastre de pe teren, cât şi pentru realizarea de studii şi proiecte. Totodată însă, recrutăm experţi şi debutanţi pentru funcţiile noastre suport, în zone precum relaţiile cu clienţii, IT, domeniul financiar, resursele umane etc. În prezent, oferim oportunităţi de angajare și dezvoltare profesională pentru aproximativ 120 de meserii.

 

BUCURESTI, Ilfov
Tehnica

Joburi Apa Nova - o companie Veolia:

SUPERVIZOR PROCESE APA

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,

Specialist Recrutare

Apa Nova - o companie Veolia
Hybrid
BUCURESTI,

PROGRAM INTERNSHIP

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

DISPECER ELECTRIC

Apa Nova - o companie Veolia
Ilfov,
Aplica fara CV

DISPECER HIDROCENTRU

Apa Nova - o companie Veolia
Ilfov,
Aplica fara CV

DEZVOLTATOR SALESFORCE

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

INSPECTOR DE SPECIALITATE IN GOSPODARIREA APELOR

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

INGINER TOPO/GEODEZ

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

INGINER DOCUMENTATIE TEHNICA

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,

INSTALATOR APA CANAL

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI, Otopeni,
Aplica fara CV

RESPONSABIL FLUX APROVIZIONARE

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,

INGINER PROIECTE APA SI CANALIZARE

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

ASISTENT DIRECTOR RESURSE UMANE

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

INGINER AUTOMATIST

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

SPECIALIST IMBUNATATIRE PROCESE

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

INGINER - SERVICIUL TEHNIC

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI, Ilfov,

INSTALATOR

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,

LACATUS MECANIC

Apa Nova - o companie Veolia
Ilfov, Chitila,
Aplica fara CV

INGINER (PROFIL INSTALAȚII)

Apa Nova - o companie Veolia
Ilfov,
Aplica fara CV

ELECTRICIAN

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI, Ilfov, Chitila,

Electrician

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI, Ilfov,

INGINER - SECTIA APA

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI, Ilfov,

TEHNICIAN RETEA APA CANAL

Apa Nova - o companie Veolia
BUCURESTI,
Aplica fara CV

SPECIALIST MENTENANTA ELECTROMECANICA

Apa Nova - o companie Veolia
Ilfov,
Aplica fara CV

Locuri de munca Apa Nova - o companie Veolia

Angajari Apa Nova - o companie Veolia