WORLD MEDIATRANS cu sediul central in Timișoara este o companie 100% romaneasca, care activeaza pe piata de transport din România de peste 20 de ani .
În urmă cu două decenii am avut curajul de a investi în dezvoltarea unei rețele operaționale de nivel național, gata să răspundă oricăror necesități din sfera transporturilor. Motorul acestor acțiuni a fost experiența în domeniul transporturilor și intuiția unei creșteri economice accelerate. Astazi suntem prezenti in 19 orase din tara.
Acesta a fost traseul parcurs până în prezent:
1997 - se iniţiază activitatea de curierat intern şi internaţional prin dezvoltarea unei reţele operative la nivel national;
– se continuă dezvoltarea activităţii prin contractarea primelor transporturi rutiere în regim de casă de expediţie şi ulterior prin flotă proprie. Tot în această perioadă se obţine Autorizaţia de Comisionar în Vamă – Aeroport Timişoara;
2001 – se realizează primele transporturi aeriene prin contractele cu liniile aeriene KLM, AIR France, British Airways;
2002 – contractarea primelor transporturi de tip Charter şi Courier on Board;2006 – contractarea primelor transporturi maritime;
2012 – se semnează un parteneriat de asociere cu DB Group SPA Italia;
2013 – deschiderea depozitului de operaţiuni logistice în Timişoara;2017 – deschiderea depozitului de operaţiuni logistice în Cluj.
Serviciile noastre
Servicii logistice urgente integrateEXPRESS COURIER – În calitate de subcontractant UPS în partea de vest și partea de est a României, WMT a dezvoltaturmătoarele servicii:
Express Plus / Express Saver
Standard / Expedited
TRANSPORT AERIAN EXPRES/ TRANSPORT MARITIM
SERVICII SPECIALE
Curierat la bord
Zboruri charter
TRANSPORT RUTIER INTERNAȚIONAL
Fast car
Vamuire

Locuri de munca WORLD MEDIATRANS |
Companie | Oras(e) | Data |
---|---|---|---|
Asistent manager full-time1 - 5 ani experienta | WORLD MEDIATRANS | Timisoara | 19.02.2019 |
Accounts Payable full-time1 - 5 ani experienta | WORLD MEDIATRANS | Timisoara | 19.02.2019 |
Agent Livrare -Timisoara full-time1 - 5 ani experienta WORLD MEDIATRANS , este o companie 100% romaneasca, care activeaza pe piata de transport din România de peste 20 de ani . În urmă cu două decenii am avut curajul de a investi în dezvoltarea unei rețele operaționale de nivel național, gata să răspundă oricăror necesități din sfera... | WORLD MEDIATRANS | Timisoara | 19.02.2019 |
Joburi WORLD MEDIATRANS |
Companie | Oras(e) | Data |