Secom® este compania românească lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, specializată în importul, promovarea și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe.

Cu o experiență de de 13 ani pe piața de profil, Secom® a fost prima companie care a introdus pe piața românească ciupercile medicinale, extractele standardizate din plante și ingrediente inovatoare precum colostru, glutation, resveratrol, 5-HTP, NADH sau GABA.



Portofoliu cuprinde peste 250 de suplimente alimentare naturale și fito-dermatocosmetice, care acoperă toate ariile terapeutice. Susținem demersul medicinei integrative prin produse naturale excepționale, studiate științific și prin servicii de consultanță de specialitate.



Produsele Secom® sunt disponibile în 8000 de farmacii şi magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 9 magazine Secom® din București, Brașov, Bacău, Iași, Ploiești și Timișoara.
Am realizat aceste lucruri prin oamenii dedicați, cu multă energie, pe care-i unește pasiunea și credința pentru a face lucrurile altfel. Suntem o echipă de 130 de oameni, însă nu ne oprim aici! Fii și tu parte din spiritul Secom®!


 
 
BUCURESTI
Farmaceutice-Medical

Joburi Secom® :

Secom® nu are in prezent job-uri active.
Iata cele mai noi job-uri de pe Hipo:

Sales representative

Randstad România
Hybrid

Aplica fara CV

AV Engineer

Ford Business Solutions Romania
Hybrid

Aplica fara CV

Telecom Implementation Engineer

Connect 44
Hybrid

Aplica fara CV

Inginer de telecomunicații

STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale)

HR Admin Internship @ING Hubs Romania

ING Hubs Romania
Hybrid

Aplica fara CV

Network Engineer

TBI Bank

Aplica fara CV

Team Leader Soft Collection

TBI Bank
Hybrid

Aplica fara CV

Locuri de munca Secom®

Angajari Secom®