We #changelives! Jobul tău este munca noastră și o facem cu pasiune, implicare și responsabilitate. Suntem #Morethanwork și de aceea punem oamenii în centrul soluțiilor și valorilor noastre.

Ne mândrim cu o echipă unită, pasionată de activitatea pe care o face și dornică să învețe permanent. Oamenii Gi Group Holding cred cu tărie că munca lor ar trebui să fie concentrată pe a crea valoare pentru oameni și companii, oferindu-le soluții simple și clare.

Cu prezență directă și prin parteneriate strategice în 57 de țări, operăm în Europa, APAC și America. Având peste 6.700 de colegi în întreaga lume, cu soluții și expertiză într-o gamă completă de industrii și sectoare, suntem capabili să oferim servicii specializate valoroase, atât clienților internaționali, cât și locali.

Astfel, Gi Group Holding este unul dintre liderii globali de servicii integrate de resurse umane și are ca scop evoluția pieței muncii prin crearea de valoare sustenabilă, socială și economică, subliniind valoarea personală și socială a muncii.

Clasați la nivel global drept una dintre cele mai mari firme de recrutare de personal de către Staffing Industry Analysts, suntem, de asemenea, un membru corporativ global al Federației Mondiale a Ocupării Forței de Muncă.

Găsește-ți locul de muncă potrivit în întreaga lume cu Gi Group Holding!

Vrei să afli mai multe despre Gi Group Holding și ce putem face pentru tine? Contactează-ne!

Brasov, BUCURESTI, Cluj Napoca, Iasi, Oradea, Timisoara
Servicii&BPO

Joburi GiGroup Romania:

GiGroup Romania nu are in prezent job-uri active.
Iata cele mai noi job-uri de pe Hipo:

Timberman/Journeyman

ISS Labour
2450 - 3290 GPB NET / luna

Aplica fara CV

Operator vanzari polivalent Auchan Alexandriei

Auchan Retail Romania
Job national
Aplica fara CV

Consultant vânzări - Brasov (limba română)

Optima Solutions Services
3000 - 3500 RON NET / luna
Hybrid

Aplica fara CV

Javascript Front end Developer

Cegedim Service Center
Hybrid

Aplica fara CV

Overhead Lineman LE1

ISS Labour
2695 - 3525 GPB NET / luna

Aplica fara CV

Operator Productie

Personal Services Group

Aplica fara CV

ELECTRICIAN AUTO și VOPSITOR AUTO

Trenkwalder Romania

Aplica fara CV

Mecanic Utilaje Construcții

Trenkwalder Romania

Aplica fara CV

Locuri de munca GiGroup Romania

Angajari GiGroup Romania