Cum iti folosesti inteligenta emotionala in cariera?

Cercetari efectuate de specialisti in resurse umane din intreaga lume au demonstrat ca persoanele care au un coeficient de inteligenta emotionala (EQ) ridicat au mai mult succes in cariera. Astfel, ascensiunea ca profesionist in domeniul tau de activitate, fie ca este vorba despre inginerie, domeniul bancar, medicina, vanzari etc., nu este determinata numai de gradul de inteligenta cognitiva (masurat prin coeficientul de IQ), ci si de nivelul de inteligenta emotionala.

EQ vs IQ in procesul de recrutare

Inteligenta emotionala este o inteligenta sociala sau interpersonala care permite oamenilor sa isi recunoasca propriile emotiile, dar si pe ale celorlalti. Mai mult, inteligenta emotionala este cea care ne face sa diferentiem intre multitudinea de emotii pe care le simtim sau pe care le percem la ceilalti si ne ajuta sa luam deciziile potrivite in situatii concrete. Spre deosebire de inteligenta cognitiva, cea emotionala poate fi invatata si imbunatatita de-a lungul vietii.

Intre doi candidati pentru un job care au un IQ identic sau apropiat, cel care detine un coeficient mai mare de inteligenta emotionala dispune de un avantaj competitiv. Specialistii in recrutare folosesc din ce in ce mai mult testele de identificare a nivelului de inteligenta emotionala a candidatilor pe care ii intervieveaza pentru ca acestia se vor descurca mai bine la locul de munca. Persoanele cu un coeficient de inteligenta emotionala ridicat au abilitatea de a-si reprima emotiile negative, ca furia, lipsa de incredere in sine, stress-ul, anxietatea etc. si de a le inlocui cu emotii pozitive: increderea in sine, empatia, colegialitatea etc.

IQ-ul masoara aspecte legate de nivelul cognitiv al persoanei. Aceste aspecte exista potential in individ, dar pot ramana pentru totdeauna latente. IQ-ul nu spune nimic despre actiunile unui om, ci numai despre nivelul lui de cunoastere. In schimb, EQ-ul masoara capacitatea efectiva de reactie a persoanei la diferite situatii, inteligenta de a folosi in relatiile cu ceilalti emotiile personale si pe ale altora. Cei care isi adapteaza actiunile la locul de munca in functie de emotiile pe care le recunosc au sanse mai mari de a reusi in cariera, de a se descurca in situatii de stres si in situatii limita.

Inteligenta emotionala la locul de munca

Inteligenta emotionala este luata in considerare atunci cand se vorbeste despre factori organizationali precum schimbarea organizationala, leadership, managementul performatei, stress-ul ocupational, nivelul de satisfactie al angajatilor etc. Pentru companiile care si-au dezvoltat o cultura emotionala proprie, EQ-ul candidatilor este foarte important in procesul de recrutare.

Studiile facute pe 500 de companii din intreaga lume de Daniel Goleman, parintele conceptului de inteligenta emotionala, au dezvaluit ca angajatii cu un EQ ridicat isi valorifica potentialul cognitiv si emotional de care dispun si ajung in pozitii de conducere. Cu cat un angajat avanseaza mai mult in companie, cu atat inteligenta emotionala devine mai importanta. Manager-ii de echipe trebuie sa fie capabili sa isi adapteze emotiile la cele ale subordonatilor si, de asemenea, sa seteze o anumita atmosfera emotionala in cadrul echipei care sa eficientizeze lucrul. Pentru a lua cele mai bune decizii, sefii de departamente sau de echipe de proiect trebuie sa detina un nivel ridicat de inteligenta emotionala.

Adoptarea unui comportament care are la baza cliseul “a-ti lasa problemele personale/emotiile la usa biroului ” s-a dovedit a nu fi benefica pentru activitatea din cadrul companiilor. Lipsa totala a emotiilor la locul de munca conduce la relatii rigide intre angajati, bazate fie pe indiferenta, fie pe frica si autoritate. Pe de alta parte, exprimarea excesiva a emotiilor este la fel de contraindicata. Aplicarea principiilor inteligentei emotionale la locul de munca consta tocmai in gasirea unui echilibru intre cele doua situatii enuntate mai sus. Reprimarea ponderata a propriilor emotii si reactia inteligenta la emotiile celorlalti pot face diferenta intre un manager de succes si unul care esueaza in aceasta pozitie.

Asadar, pentru o cariera de succes, indiferent de domeniu, completeaza cunostintele academice cu cele care tin de emotii. Acorda mai multa importanta propriilor emotii si adapteaza-ti reactiile la emotiile colegilor astfel incat sa obtii un efect pozitiv asupra activitatii tale profesionale.

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca 30 de modele pregatite de specialisti din care merita sa te inspiri

ULTIMELE JOBURI