Kärcher România are un sediu nou in Bucuresti


Cu o experiență de 14 ani, Kärcher România, compania specializată  în tehnologia de curățare are un nou sediu în București. Mai exact, noul birou se află în Pipera, fiind întins pe 5 nivele.

De ce a fost deschis sediul acesta?

"Kärcher România a demonstrat că are capacitatea unei creşteri rapide, iar obiectivele au devenit din ce în ce mai ambiţioase, drept pentru care am decis să investim în construcţia unui nou sediu. Prin acest nou sediu, am creat condiţiile potrivite pentru a oferi servicii excelente clienţilor noştri din România. Clădirea modernă a fost gândită astfel încât să răspundă nevoilor noastre de business pentru următorii ani. Aceasta cuprinde toată infrastructura necesară: un centru de training (Academia), un centru logistic, o zonă de service foarte bine echipată, zone demo şi o reprezentanţă emblematică Kärcher Center de 600 mp. Toate acestea ne permit să oferim clienţilor şi dealerilor noştri locali servicii personalizate şi de cea mai înaltă calitate", potrivit lui Hartmut Jenner, Chief Executive Officer & Chairman of the Board of Management of Alfred Kärcher SE & Co. KG.

Astfel, in zonele demo din noul sediu, clienții pot testa 3 tipuri de produse: 
  • produse pentru casă şi grădină;
  • produse pentru uz profesional; 
  • produse special business.

În plus, în exteriorul clădirii se găsește inclusiv o spălătorie de mașini, Clean Park. Aceasta are în componență un portal cu trei perii şi trei staţii de self service.

Sigur, biroul proaspat amenajat din Bucuresti este un motiv de fericire pentru angajati, procesul de comunicare fiind unul mult mai simplu cu ceilalti colegi din departament. 

 

Citește și: 
 

     

 

 

Va recomandam si:

Centrul de tehnologie si operatiuni al LSEG (London Stock Exchange Group) ajunge la 1000 de angajati in Bucuresti

ULTIMELE JOBURI