Angajații din UE vor dispune de condiții de muncă transparente


De la 1 August cei care sunt angajați în statele UE se vor bucura de condiții de muncă transparente și previzibile. Directiva care are în vedere transparența și previzibilitatea particularităților de lucru oferă o actualizare a drepturilor și protecției de muncă. De aceste beneficii se vor bucura cei 182 de milioane de lucrători din UE.

Ce înseamnă mai exact acest lucru?

Cei care lucrează în UE se vor bucura de drepturi precum:
  • detalii complete despre aspectele esențiale ale muncii lor, prezentate rapid, precum și în scris;
  • durata perioadei de probă nu va putea depăși 6 luni;
  • șansa de a lucra concomitent pentru un alt angajator;
  • transmiterea din timp a orelor și zilelor de referință în care munca va trebui să fie efectuată;
  • măsuri eficiente care vor preveni  recurgerea abuzivă la contracte de muncă cu „zero ore” de lucru;
  • să obțină un răspuns scris la o cerere de transfer către un alt loc de muncă mai cert;
  • să capete formare profesională obligatorie, fiind asigurată de angajator în mod gratuit.

"Directiva privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă reprezintă un răspuns direct la evoluţia rapidă a pieţelor noastre de muncă. Lucrătorii au dreptul la informaţii mai complete cu privire la condiţiile de angajare şi la o mai mare previzibilitate în viaţa lor de zi cu zi. Noile reguli vor contribui la garantarea unor locuri de muncă de calitate, la asigurarea unei anumite stabilităţi pentru lucrători şi le va permite acestora să îşi planifice viaţa", afirmă comisarul pentru joburi şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.



 

Va recomandam si:

Regulament de participare la concursul aferent studiului despre “Imaginea de angajator a companiilor IT”

  Vrei cele mai bune articole Hipo.ro pe Email?
Dar Job-uri de la cei mai doriti angajatori?

ULTIMELE JOBURI