Cate ore de lucru inseamna, de fapt, Part Time Job?

   
Sunt multe motive pentru care ti-ai putea dori un job part time. Cand esti student la un program de licenta sau de master, iti doresti sa capeti cat mai multa experienta profesionala. Fie ca te regasesti in acest caz, fie esti de ceva timp pe piata muncii si iti doresti sa ai doua joburi, probabil cauti un part time job

Dar stii exact cate ore lucrezi intr-un job cu jumatate de norma? Ti-am pregatit un articol despre tot ceea ce trebuie sa stii inainte de a aplica la locuri de munca part time. 
 

Cate ore de lucru pe saptamana lucrezi la un part time job?


Daca un job full time presupune 8 ore de lucru/zi, mai exact 40 de ore/saptamana, in Codul Muncii nu sunt mentionate un numar exact de ore pentru un angajat cu jumatate de norma. 

Vezi toate joburile part time aici


In schimb, potrivit Art.103 din Codul Muncii, „Salariatul cu fractiune de norma este salariatul al carui numar de ore normale de lucru, calculate saptamanal sau ca medie lunara, este inferior numarului de ore normale de lucru al unui salariat cu norma întreaga comparabil.”  

Cu alte cuvinte, daca iti doresti sa optezi pentru un job part time, vei lucra cu siguranta mai putin de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore/saptamana. 

Durata maxima de lucru a celor care se angajeaza part time este de 7 ore/zi si 35 de ore/saptamana. 

In cazul in care esti minor si iti doresti sa obtii un job part time, programul de lucru nu poate depasi 5 ore/zi si 25 de ore/saptamana. 
 

Ce beneficii ai daca esti angajat part time

 
  • Flexibilitate 


    Din 12 ore, daca lucrezi 4 sau 6 ore, iti raman 8, respectiv 6 ore in care poti face cu totul altceva in afara jobului. Iesi la alergat, ai mai mult timp pentru familie si prieteni si iti poti dezvolta skill-urile pe care, cel mai probabil, le-ai amana daca ai avea un job full time

Mai mult decat atat, daca angajatorul tau este de acord, poti muta programul de lucru in partea zilei care iti este mai confortabila. De exemplu, poti lucra 4 ore/zi de dimineata, dupa-amiaza sau seara. Daca pentru angajator este mai important sa-ti faci task-urile, decat sa lucrezi strict dimineata, programul de job part time te-ar putea avantaja. 

 
  • Mai multe joburi part-time, mai multi bani


De obicei, un singur job part time nu-ti poate oferi un venit care sa-ti indeplineasca toate nevoile. Pe de alta parte, daca ai lucra cu jumatate de norma la mai multe companii, suma poate depasi chiar salariul unor locuri de munca full time

Vezi aici toate joburile full-time
 

  • Experimentezi, observi, decizi daca ramai sau pleci


Cel mai avantajos pentru tinerii aflati la inceput de cariera, un part time job te ajuta sa gasesti mai usor locul de munca potrivit pentru tine. In special proaspat absolventii de liceu sau facultate isi doresc sa experimenteze, sa incerce mai multe joburi pana vor ajunge la o decizie in cariera. 

Poti avea unul sau mai multe joburi part time, prin care iti dezvolti skill-uri, cunosti oameni din domeniu si iti formezi un networking. Relatiile profesionale din aceasta perioada iti pot deschide in viitor usi pentru noi oportunitati de joburi, chiar full time. 

Iată și povestea lui Yves care renunță la jobul său de 80 de mii de dolari, care îi asigura și sănătatea, alături de un fond de pensie. De ce renunță la toate acestea pentru un simplu job part time? Poți afla în clipul de mai jos:

 

    

Poti lucra part time si sa fii platit cu salariu intreg?


Da, insa doar in anumite situatii. Daca esti angajat full time, in baza unui contract individual si ai in grija o persoana varstnica, membra a familiei, poti lucra part time, cu un salariu de full time. Lucrul acesta este reglementat prin Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice. 

Conform Codului Muncii, vorbim in aceasta situatie despre reducerea programului de lucru la 4 ore, la 6 ore sau la un alt numar de ore pe zi, convenite intre salariat si angajator. Important este sa fie sub 8 ore/zi.

Cu alte cuvinte, un angajat full time care ingrijeste la domiciliu un membru al familiei in etate va lucra part time, dar va continua sa aiba acelasi venit. 

Jumatate din norma va fi platita de angajator, iar cealalta jumatate, de autoritatile locale, conform Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 
 

Cum sa te asiguri ca esti angajat part time


Contractul de munca incheiat pentru joburi part time poate face diferente uriase intre intre un loc de munca cu norma intreaga si unul cu jumatate de norma. Inainte de a-l semna, fii atent daca sunt mentionate urmatoarele aspecte, conform Codului Muncii:


Art. 105. [clauze speciale]
(1) Contractul individual de muncă cu timp parţial cuprinde, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:
a) durata muncii şi repartizarea programului de lucru;
b) condiţiile în care se poate modifica programul de lucru;
c) interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora.


In cazul in care nu sunt mentionate aceste prevederi, contractul individual nu este incheiat pentru un job part time

Fie ca esti tanar si dornic sa experimentezi domenii pentru viitorul tau în carieră, fie că ai lucrat până acum full time și plănuiești să te reprofilezi, un part time job te poate ajuta să iei cele mai potrivite decizii. Ce alt prilej mai bun ai găsi decât 4 sau 6 ore de lucru, în care înveți și testezi terenuri noi. Dacă nu te regăsești în aceste situații, poate situația din planul personal te împiedică să ai un job de la 9:00 la 17:00. 

Oricare ar fi contextul în care te afli acum, probabil să fi luat în considerare căutarea unui job cu jumătate de normă. Sperăm că informațiile din acest articol, alături de povestea lui Yves să-ți fi oferit răspunsuri la toate întrebările. 
 
 

Citeste si:

 
 
 
 
 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca modele pregatite de specialisti dn care merita sa te inspiri