Cum iti orientezi cariera pe un drum ascendent in vremuri tulburate?

< < Citeste articolul anterior |

Principala caracteristica a pietei locurilor de munca in 2009 este incertitudinea iar in cazul absolventilor aflati la inceputul parcursului profesional este dublata, de obicei, si de nesiguranta directiei profesionale alese.

Iti propun sa facem pentru cateva minute un exercitiu mental si sa ne imaginam ca a trecut un an de la absolvirea facultatii, ai gasit jobul dorit, te-ai integrat cu succes in organizatie si te-ai acomodat cu cerintele postului. Ce faci mai departe pentru a progresa? Care este urmatorul pas corect pentru cariera ta?

Este evident ca nu exista un raspuns general la aceste intrebari dar sunt cel putin 3 lucruri pe care le poti avea in vedere pentru a identifica la nivel personal un raspuns.

1) Evita greselile frecvente pe care le fac absolventi
Schimbarea jobul des este prima dintre acestea. Chiar daca lucrurile se dovedesc a nu fi asa cum te asteptai este recomandat sa ramai cel putin 6 luni in cadrul acelei companii. Altfel, la citirea CV-ului tau angajatorii vor crede, si deseori pe buna dreptate, fie ca nu stii ce vrei in viata profesionala fie ca esti un oportunist care sare la balta cu mai mult peste de fiecare data, fara sa se gandeasca la consecinte.

Alegerea unui job la moda sau a un domeniu despre care ai auzit ca ar avea un nivel salarial ridicat fara sa iei in calcul abilitatile si cunostintele tale este cea de-a doua. Documentarea riguroasa inainte de a trimite CV-ul, discutii cu persoane care lucreaza in domeniu si o doza buna de sinceritate cu tine insuti sunt solutia.

Alegerea unei specializari prea inguste la inceputul carierei poate fi un factor ce iti reduce numarul de oportunitati pe care le poti accesa ulterior. Evita joburile foarte specifice unei anumite companii sau cele care in alte tari sunt deja in faza de scadere a cereri pe piata fortei de munca.

2) Continua sa inveti si sa te dezvolti
In aceasta perioada angajatorul nu este dispus sa aloce resurse pentru training iar managerul tau are mult mai putin timp pe care ti-l poate dedica pentru a-ti oferi feedback si indrumare.

Ce inseamna acest lucru? Ca tu vei deveni intr-o masura mult mai mare resposabil de dezvoltarea si perfectionarea abilitatilor pe care le detii. Daca esti sigur de domeniul in care vrei sa lucrezi incearca sa-ti certifici cunostintele, mergi la evenimente de profil si citeste carti de specialitate. Altfel investeste in cursuri de limbi straine deoarece iti vor fi de folos in aproape orice job.

3) Gandeste cu cel putin doi pasi inainte
Lipsa unei viziuni de ansamblu asupra directiei in care te indrepti profesional iti poate dauna grav.

In primul rand pentru ca te vei expune pericolul de a te plafona intr-o pozitie si a ramane in mod constant in zona ta de confort.

In al doilea rand pentru ca vei pierde oportunitati bune ce apar din lipsa capacitatii de a lua decizii rapid, ce pot fi facilitate, de obicei, de existenta unui plan de cariera schitat cel putin la nivel mental.

In al treilea rand pentru ca vei lasa cariera ta complet pe mana sortii si a destinului. Cel mai bun mod pentru a te asigura ca tu detii controlul este sa fii proactiv si sa faci pasii necesari pentru a provoca schimbarea. E timpul sa:

  • Afli ce vrei cu adevarat in cariera;
  • Faci un plan realist de a ajunge acolo;
  • Cauti joburi, faci networking;
  • Iti faci CV-ul, aplici la joburi si mergi la interviuri.


In final este esential sa intelegi valoarea senzatiei ca lucrurile merg in directie pozitiva, deoarece acesta poate genera si mentine o motivatia superioara necesara pentru deveni un profesionist de top.


Succes!

< < Citeste articolul anterior |

Va recomandam si:

Career Guide 2021