Pauzele din CV – cum le abordezi?



Exista foarte multe motive pentru care un candidat poate avea pauze in parcursul profesional – ai luat o pauza pentru a calatori, a fost necesar mai mult timp pentru a gasi jobul, a fost nevoie de ajutorul tau pentru a ingriji o persoana draga etc. Indiferent de motivele care au determinat aceste pauze, explicarea acestora poate reprezenta o provocare.
 

Cum explici pauzele din CV?

Cateva principii de care ar trebui sa tii cont atunci cand discuti despre pauza din CV, potrivit lui Marc Burrage, Managing Director Hays Poland sunt:

1. Structureaza-ti raspunsul foarte bine. Incepe prin a explica motivul pentru care nu ai lucrat, apoi prezinta pe scurt ce ai facut in acea perioada si in cele din urma de ce te potrivesti pentru rolul ales.

2. Atunci cand explici cum ti-ai petrecut timpul ca somer este important sa subliniezi ca ti-ai investit timpul in ceva productiv. De exemplu, poate ai studiat, ai facut voluntariat, freelancing – orice activitate care te-a ajutat sa dobandesti skill-uri noi. Apreciem tare mult daca ati reusit sa revenit in actualitate cu informatii din domeniul dvs de activitate sau daca v-ati interesat de noul domeniu (ati citit carti, ati urmarit pe X promoter, ati fost la workshop-uri etc), potrivit Isabell Coler, HR Manager @ foodpanda.

3. Nu pierde din vedere faptul ca trebuie sa te “vinzi” drept cel mai potrivit candidat atunci cand vorbesti despre pauza.

4. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il faci este sa fii sincer, sa fii pozitiv si sa nu te scuzi pentru golul din CV.
 

3 cele mai comune motive pentru care poti avea pauze in CV

Motive de sanatate

Nu este nevoie sa dai explicatii foarte detaliate despre problemele de sanatate. Singura lucru pe care trebuie sa il explici este ce ai facut cu timpul tau – ai invatat lucruri noi, ai ramas la curent cu noutatile si schimbarile din industrie?

Exemplu raspuns: “Din punct de vedere fizic nu m-am mai simtit capabil/capabila pentru a continua rolul meu in companie. Cu toate acestea, in prezent ma simt sanatos/sanatoasa si pot accepta toate provocarile jobului. Este o pozitie la care imi pot folosi skill-urile si care imi ofera oportunitatea de a contiua sa ma dezvolt profesional.”
 

Am calatorit

In acest caz este important sa te concentrezi pe motivele pentru care ai decis sa calatoresti, sublinind dorinta pe care ai avut-o pentru a te dezvolta personal si cultural. “Daca ai facut o calatorie mai lunga cu ocazia careia ai putut sa dobandesti niste cunostinte sau o clarificare a directiei tale profesionale” poti evidentia acest lucru in timpul interviului, potrivit unui recruiter din ghidul nostru Mythbusters.

Exemplu raspuns: “6 luni am calatorit in Vietam si Thailanda, dorindu-mi o experienta noua care sa ma expun unor culturi si perspective diferite. La finalul acestora nu doar ca am reusit sa traiesc experiente noi, dar am invatat de asemenea multe lectii de viata. In prezent sunt pregatit/pregatita pentru o noua etapa din viata mea, in care sa ma dedic carierei mele. “
 

Am fost in cautarea jobului potrivit

Stim cu totii ca gasirea jobului potrivit nu este intotdeauna cel mai usor lucru. De aceea, in cazul in care negasirea oportunitatii dorite te-a fortat sa ai o pauza in parcursul tau profesional este important sa subliniezi ca ai investit foarte mult timp in acest proces.

Exemplu raspuns: “Odata cu finalizarea contractului de sase luni pe care il aveam cu compania precedenta am inceput cautarile pentru un nou loc de munca. Imi doresc un job care imi va oferi sansa sa avansez in cariera, sa imi dezvolt cat mai multe skill-uri.”
 

Ce cred recruiterii despre pauzele din CV-urile candidatilor?




Spune intr-un mod profesional si sincer ce ai facut in acea perioada. De exemplu, “am testat oportunitati de munca in strainatate” sau “am ingrijit bunicii bolnavi” sau “am stat cu parintii, timp in care m-am ocupat de…”





Ar trebui dat un indiciu despre activitatea din acea pauza si cum a contribuit ea la competentele necesare pentru postul pentru care se aplica – Adriana Record, Director Executiv @ CCIFER




Este bine ca pauza sa fie argumentata (am avut pauza intre job-uri in perioadele de sesiuni sau licenta/master). Daca nu doresti sa completeze – pregateste un raspuns, vei fi intrebat la interviu – Ana Maria Matei, Account Manager @ Connections Consult



Ar trebui sa fiti sincer/a si sa completati cu ce ati facut in acea perioada. Poate ati incercat o afacere pe cont propriu care nu a functionat sau care nu va mai atrage (e ok, vom aprecia initiativa si spiritul antreprenorial), poate ati avut nevoie de un timp sa va regasiti (este perfect normal si apreciem ca ati stiut sa spuneti stop si ca reveniti in campul muncii cu o alta claritate, energie si mindset), poate ati avut grija de cineva apropiat. Atata timp cat voi va simtiti confortabil cu aceasta perioada si sunteti deschisi sa impartasiti experientele avute, noi nu avem nicio problema cu pauzele. – Isabell Coler, HR Manager @ foodpanda

Un lucru important pe care trebuie sa il retii este ca nu ar trebui sa te simti jenat pentru ca ai o pauza in cariera si nici nu ar trebui sa ascunzi acest lucru fata de recruiter. Asadar, atunci cand discuti despre golurile din CV-ul tau sinceritatea si increderea sunt atuurile care le vor ajuta sa prezinti situatia intr-o maniera care sa te favorizeze.

Citeste si:

 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca modele pregatite de specialisti dn care merita sa te inspiri