GraduatE.ON – Propunerea noastră pentru tinerii absolvenți


“Studiile universitare oferă puține șanse de a experimenta și de a afla adevărata chemare în ceea ce privește cariera. Programul E.ON pentru Absolvenți este construit însă exact pe acest principiu: timp de doi ani ai oportunitatea de a merge în stagii în cadrul departamentelor din companiile E.ON. Este o perioadă care poate produce rezultate excepționale pentru accelerarea carierei tinerilor absolvenți.”, asta spune unul dintre colegii noștri, care a făcut parte din programul pentru absolvenți și care a avut ocazia, datorită acestuia, să-și valorifice la maxim calitățile şi visele.

De la debutul programului, în anul 2006, peste 100 de trainee și-au început așa cariera, dar cel mai îmbucurător este că mai mult de 80% dintre ei au ales să continue alături de noi și să ocupe poziții cheie în companie. Pentru că acesta este scopul programului nostru: să creștem oameni valoroși, care să profite la maxim de beneficiile programului și să le transforme în atuuri.

Ce credem că ar trebui să știe potențialii candidați despre program?

În primul rând că le oferim încredere deplină, de la bun început, oferindu-le un contract pe durată nedeterminată.

Vor avea apoi ocazia să exploreze departamentele companiei, să se implice în proiecte, să își valorifice talentele și atunci când simt că și-au găsit menirea, să aleagă unde își vor desfășura mai departe activitatea. Experiența anilor anteriori ne spune că e nevoie de aproximativ 24 de luni și maxim 6 stagii pentru ca acest lucru să se întâmple.

Anul acesta programul oferă 16 posturi pentru care căutăm studenți (ultimul an), absolvenți sau masteranzi în domeniile Inginerie, Economie și Resurse Umane, cu rezultate bune, cu interese și activități extra curriculare (organizații studențești, voluntariat, sesiuni de comunicări științifice) și cunoștințe bune de limbă engleză.

GraduatE.ON înseamnă și mai multe localități în care se pot efectua stagiile și dacă vor veni cu deschiderea necesară în acest sens, noi îi vom susține pe trainee și îi vom scuti de grijile materiale.

Toate detaliile privind programul, testimonialele colegilor, pașii de aplicare și etapele procesului de selecție sunt detaliate pe pagina de cariere.

Însă răspundem cu plăcere mesajelor primite pe pagina de Facebook E.ON Cariere, unde publicăm, de altfel și evenimentele sau prezentările din universități, la care cei interesați pot să interacționeze cu colegii noștri aflați în program și cu specialiștii HR.

Cunoști o persoană potrivită și dornică să participe la Programul GraduatE.ON?
Ajut-o să nu rateze această șansă!



 

Va recomandam si:

Academia Bosch din Timisoara: un centru educational

  Vrei cele mai bune articole Hipo.ro pe Email?
Dar Job-uri de la cei mai doriti angajatori?