Mircea Cărtărescu: „Doresc pentru România o democrație normală, nu una «originală», nici o demokratură”


Ar fi preferat să stea acasă, în biroul său, să citească o carte sau să vadă un film, totuși a ales să sfideze frigul și să protesteze în Piața Victoriei. Mircea Cărtărescu nu crede în democrații veritabile și altele neveritabile. Vrea să trăiesca liber într-un stat de drept, cu justiție independentă, orientat spre valori occidentale. 



„Aceasta pentru că adevărul (veritas) și democrația nu pot merge pe drumuri diferite. Oamenii nu protestează de bunăvoie când le sunt încălcate drepturile, ei sunt siliți s-o facă de înșiși opresorii lor. Cei de la putere, acționând ca pe moșia lor, nu ca într-un stat democratic, m-au silit să las totul baltă și să ies în stradă, unde-am întâlnit mii, zeci de mii, sute de mii de oameni ca mine, care vor să trăiască o viață normală într-o țară normală.”

Ce le-ați spune celor care, în iureșul cotidian, resimt „o deficiență de existență, de trăire, o carență existențială”? Ce ar putea să-i facă să continue?

Aici nu am un răspuns original. Singurul pe care-l cunosc este cel al apostolului Pavel: dragostea. Nimeni nu poate înfrunta imensa, dezolanta noastră nimicnicie (trăim o fracțiune de secundă pe-un fir de praf din cosmos) și insignifianța noastră între miliardele de semeni dacă nu iubește cu adevărat mica sa lume: pe prietenii săi, pe partenerul său, profesia sa, orașul său, artele, cărțile, copiii, florile și nenumărate alte lucruri demne de a fi iubite. Noi nu trăim în infinitul, înghețatul și înspăimântătorul univers al astronomilor, ci aici, acum, între oameni, cu iubirile noastre care ne apără de frică și de-ntuneric. Dragostea rămâne, de când ne știm, miezul de aur al vieților noastre. Din ea se desprind valorile despre care vechii greci spuneau că, de fapt, sunt unul și-același lucru: adevărul, binele și frumosul.

Deficiența de existență, golul interior despre care vorbiți este maladia începutului de mileniu, depresia. La ea au dus pierderea credinței, a încrederii în oameni și-n sine, a legăturii emoționale. Fără ele, nu putem vedea în fața noastră decât moartea. A fi depresiv înseamnă a privi în față, cu ochi largi, propria moarte, în fiecare zi a vieții tale. Bineînțeles că astfel nu se poate trăi.

Sunteți iubit și contestat, deopotrivă. Cum este igienic să reacționăm, când cineva ne desființează?

Așa cum am spus înainte, orice persoană care ajunge la noi, într-un fel sau altul cunoscută de foarte multă lume, devine imediat ținta adulației sau injuriei, care sunt, ambele, moduri inadecvate de a te raporta la o persoană publică. Uneori nici nu știi ce face mai rău: adulația necondiționată sau ura necondiționată. Sunt foarte recunoscător celor care mă citesc și mă prețuiesc, care-mi cumpără cărțile și care mă opresc pe stradă pentru un autograf (mi se-ntâmplă zilnic și mă bucură deosebit de mult). În privința celor care mă detestă, nu-i pot pune pe toți la un loc. Mai întâi, de când mă știu am fost contestat ca scriitor, pe pure considerente literare.

Literatura e un domeniu înalt competitiv, unde doi sau trei iau totul, iar ceilalți primesc puțină atenție. E firesc ca autorii mai notorii să fie detestați, bârfiți, desființați de confrații lor. Numai mediocrii sunt iubiți de toată lumea. O bună parte din injurii îmi vin de-aici. Apoi, dacă ai o activitate civică sau politică, bineînțeles că nu vei fi cruțat de adversari, orice idei ai promova. Am scris mulți ani comentariu politic și rezultatul e că eu, un om timid, retras, neconfruntațional, mi-am făcut totuși numeroși dușmani. Îți trebuie mult curaj la noi dacă vrei să fii de folos comunității tale. Cum zice proverbul, „Dreptul umblă veșnic cu capul spart”. Mai ales dacă te ridici împotriva unei clici de spoliatori, nu trebuie să te miri că vei fi executat public în efigie la diverse canale de televiziune și în diverse publicații.

Până la urmă, însă, să împroști cu noroi un scriitor înseamnă să nu-nțelegi că el e de fapt în altă parte, în cărțile lui, pe care nimeni nu i le poate lua. Ce sens are să mă terfelești pe mine când rămâne „Orbitor”? Calomniile pe care le răspândești vor aneantiza măcar o povestire din „Fata de la marginea vieții”? Nu cumva, acoperindu-mă de invective, faci ca scrierile mele să pară, în comparație, mai curate?

Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectului WORK LIFE Choices desfășurat de Revista CARIERE. Vă invităm să cititi interviul integral AICI.

 

Va recomandam si:

Discover Snyk — New Cybersecurity Company to Keep an Eye On

ULTIMELE JOBURI