EESTEC Bucuresti iti ofera sansa sa inveti sa codezi ca un maratonist!



Dacă la sfârșit de rând iți vine mai degrabă să pui punct și virgulă (;) decât banalul punct, ești student și te pasionează programarea, EESTEC LC Bucharest te invită să participi la un eveniment pe gustul tău!

EESTEC Olympics este un maraton de programare de 24 de ore binecunoscut printre studenții cu profil tehnic din București. Aflat la a șaptea sa ediție, evenimentul nostru de tradiție aduce împreună cei mai buni studenți programatori din București și companiile din domeniu. Împreună cu 2 prieteni, te poți înscrie, până pe 1 noiembrie, pe www.eestec.ro/olympics .

Dacă echipa voastră va fi printre cele 20 selectionate, vă așteptăm pe 11-12 noiembrie în holul AN al Rectoratului UPB, unde veți încerca să dezvoltați o aplicație ce vă va aduce mai aproape de marile premii: 1800€ pentru echipa de pe locul I, 1350€ pentru cei ce vor câștiga locul al II-lea și 900€ pentru echipa de pe locul III.

Anul acesta, în plus față de Mail Challenge (proba de 24 de ore), EESTEC Olympics iți dă șansa să participi la competiții de tip Side Challenge. Acestea, 3 la număr, vor avea loc pe 7, 8 si 9 noiembrie și sunt organizate cu ajutorul IBM, Enevo Group și KPMG.

Dacă vrei să îi cunoști mai bine pe partenerii noștri, te anunțăm că, pe 10 noiembrie, îi poti găsi în Rectoratul UPB, gata să îți răspundă la întrebări. Printre partenerii EESTEC Olympics 7 se numără și: Google, Deutsche Bank, Ing Bank, Ubisoft, Avira etc.

Varietatea temelor edițiilor anterioare va face imposibilă intuirea probei de anul acesta, însa vă promitem că nu vă vom dezamăgi! Bineințeles, participanții vor avea parte de multe alte surprize plăcute. Ne vedem la maraton!

Va recomandam si:

Centrul de tehnologie si operatiuni al LSEG (London Stock Exchange Group) ajunge la 1000 de angajati in Bucuresti

ULTIMELE JOBURI