Competente cheie pentru a avea un job in viitor



Indiferent de domeniul pentru care te-ai specializat sau in care ai experienta relevanta de lucru, exista un set de competente cheie care te pot ajuta pe termen lung. Luand in considerare faptul ca atat tehnologia cat si metodele de recrutare evolueaza si se modifica constant, trebuie sa fii pregatit pentru toate aceste schimbari si sa iti pastrezi relevanta pe piata fortei de munca.

Acest set de competente te poate ajuta atat in cazul in care vrei sa te reorientezi profesional, cat si in situatia in care iti doresti sa avansezi in cariera pentru care te-ai pregatit.

Johan Lönnblad si Matti Veriainen sunt autorii cartii “Future Competences - Competences for new ways of Working” - volum bazat pe o serie de interviuri realizate in 12 companii globale, combinat cu informatiile extrase din studiile anterioare. Acestia au identificat competentele chesie in functie de modul de lucru (fizic sau virtual, de echipa sau individual), dar si in functie de pozitia pe care o ocupa individul intr-o companie (angajat, lider, competente colective). Iata top 5 dintre ele:
 
Angajat Lider Colectiv
Capacitatea de a lucra in echipa Capacitatea de a coordona o echipa diversa si de mari dimensiuni Increderea in membri grupului din care faci parte
Abilitati tehnice de baza Intelegerea contextului global in care se incadreaza activitatea companiei Capacitatea de a prelua sau a delega task-uri
Capacitatea de a-si organiza eficient timpul si activitatile Abilitati de comunicare si ascultare Capacitatea de a invata impreuna
Motivatie de lucru si proactivitate Flexibilitate si deschidere catre nou Capacitatea de a stabili teluri comune si de a le respecta
Abilitati de invatare pe cont propriu si initiativa de lucru Orientarea catre rezultate Flexibilitate si proactivitate

Rosemary Hipkins, Rachel Bolstad, Sally Boyd si Sue McDowall au publicat o carte in 2014 - “Key competences for the Future” - in care explica pe ce trebuie sa se axeze un candidat pentru a isi asigura locul de munca pe termen lung. Iata un material VIDEO care prezinta scopul acestui volum si utilitatea lui:
 

Tot in ceea ce priveste competentele de baza, Uniunea Europeana a intocmit un document legislativ care identifica si explica fiecare dintre aceste competente si utilitatea lor pe o piata a fortei de munca in continua schimbare:
  • Abilitatea de a comunica eficient in limba materna - indiferent in ce domeniu lucrezi sau in ce departament al companiei angajatoare, abilitatile tale de a comunica sunt baza tuturor activitatilor intreprinse. Fie ca este vorba de capacitatea de a comunica cu colegii de echipa, cu superiorii sau subalternii tai sau cu clientii cu care sau pentru care firma deruleaza proiecte, ea nu trebuie sa lipseasca din bagajul tau de cunostinte.
  • Abilitatea de a comunica in cel putin inca o limba straina - cu cat cunosti mai multe limbi straine la nivel conversational (cel putin), cu atat vei fi mai apreciat la locul de munca. Cu cat aceste limbi straine sunt mai dificile sau mai exotice, cu atat sansele ca tu sa iti gasesti un loc de munca bine platit cresc. De asemenea, cunoasterea limbilor straine iti ofera oportunitatea unor deplasari in tarile cu care compania ta lucreaza sau chiar sansa de a lucra in cadrul departamentelor din strainatate, cu clienti internationali.
  • Cunostinte tehnice de baza - pe langa faptul ca acest set de competente te va ajuta sa fii mult mai organizat si practic, iti va fi de ajutor si in rezolvarea rapida a unor task-uri minore, care in caz contrar ar fi mers catre departamentul tehnic si ar fi consumat mult mai mult timp. Tehnologia face parte din vietile noastre intr-o masura din ce in ce mai mare, iar cunoasterea si stapanirea ei (cel putin la nivel de incepator) te poate scuti de o multime de probleme. In plus, vei castiga puncte importante in fata angajatorului tau, in special daca dobandesti aceste competente pe cont propriu, prin autoeducare.
  • Capacitatea de invatare - utila in orice domeniu, aceasta abilitate te va ajuta pe tot parcursul carierei tale. Schimbarile nu vor mai reprezenta o problema pentru tine pentru ca invatarea constanta te va tine la curent si te va pozitiona cu un pas inaintea competitiei tale.
  • Competente sociale si civice - intelegerea oamenilor alaturi de care sau pentru care lucrezi iti aduce beneficii majore la locul de munca. Capacitatea de a lucra in echipa si chiar de a colabora cu persoane de alte nationalitati/religii/varste te vor ajuta sa iti creezi imaginea de angajat-cheie pe care ti-ai dorit intotdeauna sa o atingi.
  • Simtul initiativei - trebuie sa stii foarte bine cand este momentul sa fii proactiv, sa iei decizii pe cont propriu si sa vii cu propuneri pentru rezolvarea unor probleme care, cel putin initial, nu intrau in atributiile tale. Spiritul de initiativa va fi intotdeauna apreciat de orice angajator si va fi vazut ca o dorinta de a creste si a excela.
  • Creativitate - chiar daca domeniul in care profesezi este unul cu precadere tehnic, creativitatea ce manifesta in diferite forme. Fie ca ai o idee inedita, fie ca incerci ceva ce nu a mai fost testat pana atunci, vei fi apreciat pentru dorinta de a fi cu un pas inainte si de a contribui la diversificarea proiectelor printr-o gandire out-of-the-box!

Concluzii

Competentele cheie pe care ti le insusesti in anii de studiu si la primul loc de munca te pot ajuta in construirea unei viitoare cariere de succes. Investeste in pregatirea ta, implica-te in proiecte inedite, organizeaza, planifica, pune ideile in practica. Insuseste-ti toate aceste competente pentru a te asigura ca, indiferent in ce directia se va indrepta piata fortei de munca in viitor, tu esti pregatit si iti poti gasi cu usurinta un loc de munca sau poti avansa in cariera, ajungand pe o pozitie de top!
 

Va recomandam si:

Model scrisoare de intentie. Descarca modele pregatite de specialisti dn care merita sa te inspiri