Interviu cu Andreea Garbacea, Specialist Recrutare in cadrul Accenture

articol publicat pe 10.04.2014

Andreea Garbacea, Specialist Recrutare in cadrul companiei Accenture, a detaliat procesul de recrutare si a oferit informatii despre abilitatile si competentele pe care le aprecieaza cel mai mult la candidati. Compania ofera atat locuri de munca pentru studenti, cat si oportunitati de cariera pentru candidatii cu experienta.

Cum v-ati inceput cariera in acest domeniu sau care sunt cele mai mari provocari si satisfactii din zona de recrutare?

Primul job cu acces la aria de Resurse Umane a fost  de Researcher in cadrul unei companii de consultanta si inca de la inceput mi s-a parut fascinant sa pot identifica in piata talentul potrivit pentru un anumit domeniu.

Implinirile pe care le aduc activitatile din recrutare sunt imediate si rezultatul muncii este foarte palpabil.

Provocarile intalnite vin din lucrul cu oamenii, cu care este important sa pastram o relatie buna, sa fim corecti, sa aratam empatie si incredere si sa ii ajutam sa identifice jobul care li se potriveste.

Cum se deruleaza procesul de recrutare si ce instrumente folositi de obicei?

Dupa etapa de selectare a CV-urilor urmeaza interviul telefonic, testele de limba si de abilitati tehnice, interviul de HR si interviul cu managerul echipei in care urmeaza sa lucreze candidatul. Oferta de angajare este ultima etapa a procesului de selectie.

Cum sunt structurate interviurile de angajare si care este, in opinia dumneavoastra, scopul intrebarilor standard?

Interviul de angajare este semistructurat si urmareste aspecte specifice rolului, dar si personalitatii. Anumite intrebari despre studii, experienta, motivatie, etc. sunt standard intrucat fiecare intalnire cu un viitor coleg trebuie sa culeaga aceste date.

Care sunt abilitatile / calitatile / competentele pe care le apreciati cel mai mult la un candidat?

Pentru toate cele trei divizii de activitate – consultanta, solutii IT si servicii de externalizare – cautam oameni care isi doresc sa fie foarte buni. Una dintre valorile companiei noastre este „Best People” si, in viziunea mea, aceasta reprezinta oameni care isi doresc sa invete, sa se implice in diverse proiecte si sa progreseze continuu din punct de vedere profesional si personal. De asemenea, ne asteptam ca viitorii nostri colegi sa dea dovada de orientare catre rezultate si client si sa fie buni coechipieri.

Care sunt, in opinia dumneavoastra, beneficiile unui internship pentru angajat si pentru angajator?

Internship-ul este o buna ocazie pentru un tanar aflat la inceputul carierei de a intelege cum functioneaza o companie. Dintr-o astfel de experienta el isi poate da seama daca un anumit domeniu sau o anumita industrie i se potriveste sau nu.

Pentru o companie, un internship presupune investitia in viitorii profesionisti si o modalitate de selecta candidati talentati pentru propria activitate.

Cum sunt motivati angajatii - cheie sa ramana in companie pe termen lung?

S-a dovedit ca salariul nu retine un angajat intr-o companie mai mult de 3 luni, asadar trebuie sa venim in permanenta cu alte beneficii pentru a ne adapta la dinamica pietei. Sunt foarte importante programele de training, colaborarea cu colegii mai experimentati si implicarea in proiecte interesante. De asemenea, crearea unui spatiu de lucru prietenos si confortabil si participarea la activitati de voluntariat si competitii sportive sunt foarte apreciate de angajati.

E important sa stim ce isi doresc angajatii. Accenture are un mecanism de evaluare a satisfactiei angajatilor, iar beneficiile sunt doar o parte din lucrurile evaluate. Rezultatele studiilor sunt discutate cu reprezentanti ai tuturor echipelor si se creeaza planuri de actiune pentru a adresa aspectele care pot fi imbunatatite.

Despre companie:

Accenture este o companie globala de consultanta in management, solutii tehnologice si servicii de externalizare a proceselor de afaceri, care investeste in dezvoltarea angajatilor sai si ofera un mediu de lucru provocator si dinamic.
Website-ul accenture.ro/cariere si pagina de Facebook facebook.com/accenture in Romania va pot oferi mai multe detalii despre cum este sa lucrezi la Accenture.

Oferim oportunitati de cariera atat studentilor si absolventilor aflati la inceputul carierei, cat si persoanelor cu experienta in munca. Acestia vor avea oportunitatea de a se dezvolta in compania noastra atat pe orizontala – cei care aleg un rol de specialist, cat si pe verticala – cei care vor sa coordoneze echipe.

Vorbitorii de limbi straine au ocazia sa se alature unei echipe din centrele de Business Process Outsourcing din Bucuresti si Timisoara, care ofera servicii servicii financiar - contabile, de resurse umane, customer service si asigurari.

Candidatii specializati in domeniul IT (Java, SAP, ABAP, .NET, /SQL, etc.) isi vor putea dezvolta cariera in diviziile noastre de Consultanta in Tehnologie sau Solutii Tehnologice.

Va recomandam si:

Discover Snyk — New Cybersecurity Company to Keep an Eye On