Candidat fara experienta? Afla ce joburi si salarii te asteapta in 2014

Planuiesti sa te angajezi anul acesta, dar nu ai experienta de munca? Manpower, Lugera The People Republic si Adecco prezinta care este lista de joburi in 2014 pentru candidatii fara experienta, dar si salariile din fiecare domeniu.

Conform estimarilor specialistilor Lugera The People Republic, absolventii unei facultati se pot angaja pe salarii intre 800 si 2.000 lei/luna, cele mai populare domenii fiind  telesales, call center, IT si pharma.

Pentru cei care se vor angaja in telesales, call center sau ca operatori facturare vor beneficia de salarii nete intre 800 si 1.000 lei. In schimb, absolventii care doresc sa lucreze in 2014 in IT, traduceri sau in pharma vor avea salarii cuprinse intre 1.800 si 2.000 lei.

Companiile cauta in 2014 candidati cu ambitie, care au bine stabilite obiectivele profesionale si care compenseaza lipsa experientei de munca prin activitati extracurriculare.

In ceea ce priveste candidatii cu studii medii, acestia se vor putea angaja in principal in retail (operator productie, manipulant, gestionar etc.), salariile fiind situate intre 600 si 1.200 lei.

Conform recrutorilor Manpower, absolventii Universitatii Politehnica si cei de Stiinte Economice prezinta cele mai mari sanse de angajare in 2014. Sansele acestora cresc substantial in cazul celor care vorbesc cel putin o limba straina.

Adecco a identificat call center-urile si centrele BPO (business process outsourcing) ca fiind principalele care vor "vana" candidati (si fara experienta) in 2014. In Bucuresti, salariul de pornire este de 1.400 lei, pentru un program full-time si cu o limba straina cunoscuta. Ce care vorbesc limba germana pot ajuge sa primeasca si 30% in plus la salariu, iar orice limba exotica va creste in mod considerabil salariul primit.

Candidatii cu studii medii vor putea gasi de lucru in productie, retail, industria textila, auto si in IMM-uri mici, conform recrutorilor Adecco.

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania

ULTIMELE JOBURI