AIESEC in Romania

AIESEC in Romania

AIESEC

AIESEC reprezintă cea mai mare organizaţie internațională de tineri din lume, fiind prezentă în peste 2400 de universităţi din 124 ţări şi teritorii și având o istorie de 65 de ani în dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor. Organizaţia oferă tinerilor o experienţă de dezvoltare inedită bazată pe 15.000 de oportunităţi de leadership, 28.000 de posibilităţi de internship-uri internaţionale, platforme virtuale şi activităţi de învăţare în cadrul unui mediu multicultural.

Prezenţa AIESEC în Romania s-a făcut remarcată timp de 23 ani, extinzându-se într-un numar de 14 comitete locale în cele mai importante centre universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara.

Prin contactul cu AIESEC, tinerii îşi descoperă şi îşi valorifică abilităţile de coordonare şi conducere a unei echipe. Scopul organizaţiei AIESEC este de a crea agenţi ai schimbării care să ofere un impact pozitiv în societate. Obiectivele sunt referitoare la formarea unor lideri responsabili social, cu spirit antreprenorial, sensibili cultural şi proactivi.

Valorile noastre sunt:

 

Global Talent Program

Scopul programului este de a dezvolta potențialul de leadership al tinerilor români prin oportunitatea de a lucra într-un mediu multicultural, în una din cele 124 tari şi teritorii in care AIESEC este prezent, pentru o perioada cuprinsa intre 3 si 18 luni. Programul oferă tinerilor o experiență  diferită față de ceea ce au întalnit până acum, pentru a învăța ceea ce nu au învățat la școală sau în mediul de lucru pe care l-au avut până acum. Astfel AIESEC ofera viitoarei generatii, de angajatori si angajati, perspective globale, spirit antreprenorial, experienta profesională in companii, organizații si instituții internationale in domenii precum: educatie, marketing, IT , și conștientizarea valorilor personale, ce duc la formarea tânărului ca individ în societatea românească.



Acest program ți se potriveste dacă:

- esti student;
- ai absolvit de curand orice forma de invatamant (maxim 2 ani);
- vorbesti engleza la un nivel avansat;
- esti dornic de a lucra intr-un mediu international;

Beneficiile tale:

- Experiență de lucru internațională
- Dezvoltare profesională și personală într-un mediu internațional
- Cunoștințe teoretice și practice in domeniul tau de interes
- Rezolvarea problemelor din diverse comunități
- Rețea de contacte internaționale
- Noi perspective
- Prieteni din întreaga lume
- Sensibilitate culturală;
- Acces la training-uri și pregătiri gratuite.


 

Global Talent – Marketing

Pentru studenții ce aprofundează științele economice, Global Talent – Marketing îi poate ajuta să câștige experiență lucrând pe piețele externe, lăsându-și astfel amprenta prin ideile lor inovative, în dezvoltarea strategiilor pentru diferite produse și servicii. Programul permite implementarea ideilor strategice care vor schimba perspectiva mediului extern. Îţi recomandăm să aplici pentru acest tip de program dacă ai o experienţă de lucru/voluntariat pe termen lung în domeniul marketing-ului.


Domenii:
- Market research
- Marketing internationa
- Publicitate și relații publice
- Vânzări
- Import şi export
- Relaţia cu clienţii
 
Țările cu cele mai multe oportunităţi:

India
Germania
Polonia
Belgia
Egipt
Malaezia
Ungaria
Croaţia
Slovacia
Cehia


 

Global Talent - IT

Dacă ești pasionat de IT, Global talent - IT îți oferă șansa de a lucra într-o companie din străinătate, cu oameni la fel de pasionați ca tine, în domeniul WEB, programării sau Design-ului. Aici îţi poţi testa abilitățile tehnice şi implementa ideile tale.
 Îţi recomandăm să aplici pentru acest program dacă ai o experienţă de lucru în domeniu de minim 6 luni, deoarece nivelul internship-urilor este unul ridicat, iar selecţia depinde de acest aspect.

Domenii

- Dezvoltare web
- Managementul bazelor de date
- Dezvoltare software și programare
- Aplicaţii mobile
- Design grafic

Țările cu cele mai multe oportunităţi:

•    Norvegia,
•    Canada,
•    Ungaria,
•    Brazilia,
•    Olanda,
•    Cehia.
 

Global Talent – Teaching

Dacă ești  student la Facultatea de Litere, Limbi Străine și nu numai, și ești pasionat de pedagogie, Global Education este programul potrivit pentru tine! Vei avea ocazia să devii un profesor internațional, lucrând cu copii, adolescenți sau chiar adulți, aducând un impact pozitiv în societate.

Ai ocazia să îmbunătăţeşti sistemul educaţional, să implementezi metode non-formale de predare şi să creeze un mediu diferit de învăţare pentru tineri. Pentru acest program este recomandat să ai o experienţă anterioară de predare în limba engleză, sau de voluntariat pe termen mediu spre lung.

Domenii:

- Predarea în limbii străine
- Educaţie de consultanţă şi carieră
- Lingvistica
- Educatie pentru copii şi tineri

Țările cu cele mai multe oportunităţi:

•    Turcia
•    China
•    Columbia
•    Rusia
•    India
•    Spania
•    Brazilia
•    Polonia
 

Locuri de munca AIESEC in Romania

Companie Oras(e) Data
Internship Web Developer in Greece ( 3 month)

practica Student/Absolvent

Put into practice your knowledge at a startup abroad.[..]

AIESEC in Romania Bacau
Iasi
Suceava
30.05.2020
Internship Graphic Design in Turkey (2 months)

practica Student/Absolvent

Put into practice your knowledge at a startup abroad.[..]

AIESEC in Romania Bacau
Iasi
Suceava
30.05.2020
Internship Front-end Developer in Hong Kong

practica Student/Absolvent

Put into practice your knowledge at a startup abroad.[..]

AIESEC in Romania Bacau
Iasi
Suceava
30.05.2020
Start-Up Internship - ISTANBUL - Shopping Consultant - 8 Weeks

practica Student/Absolvent

Boost your Personal and Professional skills by Interning in a Start-Up abroad. Analyzing purchase patterns and recommending best products at optimum price to end users. The Start-Up is placed in Qnbeyond a Start-Up Hub in Istanbul![..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Craiova
Pitesti
30.05.2020
Start-Up Internship - ISTANBUL - Graphic Design - 8 Weeks

practica Student/Absolvent

Boost your Personal and Professional skills by Interning in a Start-Up abroad. Your role will be designing banners and website's elements including logos icons and other illustration components. The Start-Up is placed in a developed Start-Up Hub in Istanbul, Qnbeyond![..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Craiova
Pitesti
30.05.2020
Start-Up Internship - ATHENS - Mobile App Developer - 7 Weeks

practica Student/Absolvent

Boost your Personal and Professional skills by Interning in a Start-Up abroad. Company: Race Finders Location: Athens, Greece[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Craiova
Pitesti
30.05.2020
Start-Up Internship - ISTANBUL - Graphic Design - 6 Weeks

practica Student/Absolvent

Boost your Personal and Professional skills by Interning in a Start-Up abroad. Gain experience in using design tools like Maya, 3DS Max, Blender, substance, animation tools, visual effect tools. Meet your new colleagues from Hi Games in Istanbul, Turkey![..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Craiova
Pitesti
30.05.2020
Start-Up Internship - ISTANBUL - Marketing - 6 Weeks

practica Student/Absolvent

Boost your Personal and Professional skills by Interning in a Start-Up abroad. macerita.com Start-Up in Istanbul, Turkey[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Craiova
Pitesti
30.05.2020
Start-Up Internship - ATHENS - Marketing - 6 Weeks

practica Student/Absolvent

Boost your Personal and Professional skills by Interning in a Start-Up abroad. Exclusivi Ltd Athens, Greece[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Craiova
Pitesti
30.05.2020
English teaching in India for 1 year starting November

practica Student/Absolvent

Provide English language classes to Indian students in a prominent school[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
English teaching in Turkey. 1 year opportunity in Eskisehir. Meal and accommodation provided

practica Student/Absolvent

Role description To support students in improving their English and other languages. -Intern will help in facilitating speaking in conversation classes. -The intern will be organizing conversation clubs and try to make speaking of level better and carry on conversation clubs -The intern will be pre[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
Intern Management Consulting for 5 months | Bonn, Germany

practica Student/Absolvent

Role description We offer you the opportunity to work as an intern in the field of strategic in-house consulting for three and up to six months. You will take on responsibility from the first day onward and will have the opportunity to interact directly with our clients. Experience with CONSULTING i[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
Global HR Administrator intern at DHL for 1 year | Bonn, Germany

practica Student/Absolvent

Role description The intern will be part of the GHO/EHO HR Operations Team and provide support to the Senior HR Business Partner for Global Network Operations, IT and Aviation, and the Global CEO office. This person manages over 750 employees globally as well as running several HR Projects. Addition[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Iasi
Job national
30.05.2020
Internship Programmer in Hong Kong ( 3 month)

practica Student/Absolvent

Put into practice your knowledge at a startup abroad.[..]

AIESEC in Romania Job national 30.05.2020
Start-Up Internship - HONG KONG - Marketing- 12 Weeks

practica Student/Absolvent

Boost your Personal and Professional skills by Interning in a Start-Up abroad. [..]

AIESEC in Romania Job national 30.05.2020
Internship Software Engineer in Hong Kong (3 month)

practica Student/Absolvent

Put into practice your knowledge at a startup abroad.[..]

AIESEC in Romania Job national 30.05.2020
Start-Up Internship - GREECE - Front end Developer- 12 Weeks

practica Student/Absolvent

[..]

AIESEC in Romania Job national 30.05.2020
HR Information System Intern in Belgium for 1 year

practica 0 - 1 an experienta

Boost your career with an international internship [..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
Internship Marketing in Vienna 18 months | Wien Energie GmbH

practica 0 - 1 an experienta

Boost your career with an international internship[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
Internship Engineering for 18 months in Vienna | Wien Energie GmbH

practica 0 - 1 an experienta

Boost your career with an international internship [..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
English teacher in Turkey for 6 months

practica 0 - 1 an experienta

Share your language skills with students of different ages [..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Sibiu
Job national
30.05.2020
English teaching in Vietnam for 6 months

practica 0 - 1 an experienta

Experience being a teacher in a different country [..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
Client Experience Intern with German for 10 months|Madrid, Spain

practica 0 - 1 an experienta

Role description The internship role focuses on making our local markets and customers feel supported with different engagement opportunities. The intern will play a key role in localization of our customer training and training/communication materials, deliver various presentations and training se[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
Internal Controls Intern for 1 year | Oslo, Norway

practica 0 - 1 an experienta

Role description You will have an important role assisting with work related to our internal control over financial reporting framework (ICFR) based on the 2013 COSO framework. Maintaining adequate ICFR is a continuous process. By progressively improving manual controls, application controls, and in[..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020
Internship at Microsoft in Brussels for 1 year | Commercial Executive Support

practica 1 - 5 ani experienta

Boost your career with an international internship [..]

AIESEC in Romania BUCURESTI
Cluj Napoca
Timisoara
Job national
30.05.2020

Joburi AIESEC in Romania

Companie Oras(e) Data