Reprezentant de vanzari full-time/ part-time

Angajator: Provident Financial Romania
Domeniu:
  • Vanzari
  • Tip job: part-time
    Nivel job: 0 - 1 an experienta
    Orase:
  • Job la nivel national
    Actualizat la: 18.11.2017
    Scurta descriere a companiei

    Suntem o companie britanică recunoscută de mai bine de 133 de ani pe piaţa internaţională ca leader al împrumuturilor la domiciliu. Activăm pe piaţa din Romania de 10 ani şi, datorită valorilor noastre - respect, responsabilitate, claritate, construim constant relaţii pe termen lung cu clienţii şi cu angajaţii noştri.

    Succesul nostru se bazează pe oamenii noştri.
    Atragem, dezvoltăm şi păstrăm oameni implicaţi, determinaţi şi talentaţi, ca tine.

    Cerinte

    De ce tu?
    Pentru că îți plac oamenii. Știi cum să-I abordezi, să-i asculți și să le vorbești pe limba lor. Atunci când închei un contract, nu ai parte doar de o recompensă financiară ci și de satisfacția că ai ajutat pe altcineva să-și facă viața mai bună. Ești ambițios și motivat și-ți place această profesie în care niciodată o zi nu seamană cu alta. Competiția te stimulează, scoate ce e mai bun din tine. Ești în același timp un vânzător priceput, care inspiră încredere printr-o atitudine corectă, responsabilă și respectuoasă.

    Ce facem noi pentru tine?
    Știm că îți dorești stabilitate financiară, de aceea vei avea salariu fix și bonusuri în funcție de performanțele tale. Cât de mult câștigi în final, depinde doar de tine. În plus, în primele 3 luni de activitate, reprezentanții noștri primesc o primă de bun venit sub forma unor beneficii financiare.

    Te vei bucura de toate avantajele unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Vei beneficia de o asigurare de accident, decontarea transportului și telefon de serviciu. Îți oferim posibilitatea de a te dezvolta profesional prin acces la cursuri de dezvoltare profesională și programe de pregatire.

    Responsabilitati

    Ce vei face la noi?
    Vei promova compania și produsele noastre. Dar nu oricum, ci din perspectiva unei creditări responsabile. Ceea ce înseamnă că este important să identifici corect nevoile clienților tăi și să le oferi apoi cele mai bune soluții financiare pentru ceea ce își doresc. Este la fel de important să construiești o relație solidă, de durată, cu acești clienți care vor constitui portofoliul tău. Îți vei vizita clienții acasă, pentru a le acorda împrumutul și a încasa apoi ratele.

    Alte informatii

    Provident Financial România este o companie britanică cu o viziune clară despre viitor. Aici oamenii sunt pe primul loc: angajaţii şi clienţii noştri, cu toate nevoile, planurile şi ambițiile lor. Suntem recunoscuţi în piaţă ca fiind prima instituţie financiară care, în 2006, a lansat împrumutul la domiciliu, după un model de afaceri cu o istorie de peste 130 de ani în Marea Britanie. Tot de atunci, oferim clienţilor noştri soluţii financiare simple şi transparente, adaptate propriilor planuri şi posibilităţi şi construim relaţii pe termen lung cu aceştia. Suntem o echipă profesionistă şi primitoare şi împărtaşim aceleaşi valori:respect, responsabilitate, claritate. Succesul nostru se bazează pe oamenii nostri. Atragem, dezvoltăm şi păstrăm oameni talentaţi şi cu abilităţi extraordinare. Ca tine.
    Având oportunităţi de carieră în peste 70 de oraşe din ţară, te aşteptăm să ne cunoşti mai bine şi să te alături echipei noastre, fie că eşti la început de drum, fie că eşti un specialist în domeniu.