Coordonator Operațiuni cu Numerar
Scurta descriere a companiei
Cu o traditie de peste 160 ani pe piata financiar-bancara din Romania, CEC Bank este una din putinele banci care se pot lauda cu experienta acumulata si milioane de clienti castigati de-a lungul timpului. Fondata in 1864 de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, banca a intrat treptat in constiinta generatiilor de romani ca fiind o institutie sigura, stabila si onesta.
In prezent, CEC Bank se regaseste in grupul bancilor de elita din Romania, fiind o banca comerciala universala, competitiva, care ofera clientilor produse si servicii diverse si de calitate, prin intermediul unei retele de peste 1000 de unitati teritoriale.
Esti interesat de domeniul financiar-bancar?
Te caracterizeaza integritatea, perseverenta si dorinta de a te depasi?
Vrei sa lucrezi cu o echipa de profesionisti care isi dedica energia si pregatirea profesionala pentru dezvoltarea si consolidarea bancii?
Te asteptam sa ni te alaturi intr-o banca de traditie pentru o cariera de actualitate!
Cerinte
Studii superioare finalizate – de preferat economice;
Minim 3 ani experiență profesională, din care minim 2 ani experiență relevantă într-un post similar reprezinta un avantaj;
Cunoștințe foarte bune privind legislația care reglementează activitatea legată de gestionare numerar;
Capacitate de planificare și organizare a timpului, sarcinilor, activităților zilnice;
Acuratețe și atenție la detalii, corectitudine;
Responsabilitate, integritate, confidențialitate;
Cunoștințe avansate de operare PC (Microsoft 365); abilități de prelucrare date și elaborare rapoarte.
Responsabilitati
Gestionezi relația cu furnizorii Cash in Tranzit pentru monitorizarea serviciilor, automatizarea procesului de reconciliere, centralizare automata a soldurilor volumelor aflate în tezaurele acestora, facturare a clienților de la care se colectează/ remite numerar;
Gestionezi și te asiguri, că există suficient disponibil în numerar la nivelul tezaurelor centrale ale Băncii, existente în Centrele de Procesare ale CIT, precum și în Centrele de Numerar CEC Bank, care să acopere un necesar optim de numerar în Tezaurele Unităților Teritoriale pentru efectuarea plăților în numerar către Clienții Băncii, un necesar optim pentru alimentarea terminalelor ATM/ MFM ale Băncii;
Urmărești evoluția disponibilităților în numerar în lei și valută existente în cadrul Centralei, la nivelul unităților teritoriale, în Centrele de Procesare ale CIT și Centrele de Numerar ale Băncii;
Contactezi băncile comerciale pentru procurare/ import de numerar în lei/valută în funcție de disponibilități și de solicitările unităților Băncii;
Generezi comenzile către furnizorii Cash in Transit în aplicațiile Băncii și ale CIT și transmiți comanda de transport către prestatorul care asigură procesarea/ transportul valorilor pe zona alocată;
Efectuezi raportări zilnice la BNR prin sistemul de raportare SIRBNR privind soldul casei de circulație al unităților teritoriale și lunar structura pe cupiuri privind soldul casei de circulație pentru ultima zi lucrătoare din lună;
Stabilești măsurile operative de redistribuire ale numerarului între Centrele de Procesare, Centrele de Numerar și sucursale în vederea rezolvării situațiilor de necesar/ excedent de numerar (în lei și valută);
Coordonezi operațiunile de colectare a excedentului de valută al unităților teritoriale la Centrele de Procesare ale CIT și apoi de export sau depunere la băncile cu care sunt încheiate convenții de cont;
Descarci rapoarte de procesare generate de Centrele de Procesare ale CIT și te asiguri că operațiunile evidențiate în cadrul acestora, corespund cu comenzile ordonate de CEC Bank;
Înregistrezi în sistemul informatic al Băncii toate operațiunile ce se regăsesc evidențiate în rapoartele de procesare CIT;
Repartizezi lunar cheltuielile reprezentând comisioanele aferente numerarului ridicat de la BNR sau cumpărat de la alte bănci pentru lei și valute pentru zona alocată.
Alte informatii
Vino în echipa CEC Bank! Te așteaptă:
O echipă orientată către clienți și pasionată de idei îndrăznețe;
Experiențe de învățare centrate pe acumularea de noi competențe;
Colegi deschiși și ambițioși, gata oricând să te ajute.
Dacă ți-am stârnit interesul, poți transmite CV-ul tău până la data de 06 noiembrie 2025.
Beneficii
- Bonus de performanta
- Bonus anual
- Prime ocazii speciale (ex: Paste, Craciun, 8 mar etc)
- Abonament medical
- Training-uri
- Cursuri
- Certificari/Atestate
- Abonament Bookster
- Laptop
- Telefon mobil
- Tichete de masa
- Tichete de vacanta
Job-uri similare care te-ar putea interesa: |
|
|---|---|
![]() |
Ofițer Bancar - Administrare Numerar Automate Bancare
BUCURESTI, |
![]() |
Ofiter bancar servicii clienti (Teller) - Bucuresti
BUCURESTI, |
![]() |
Consultant Vanzari
3500 - 5500 RON NET / luna
|
| Vezi job-uri similare ( 6 ) | |

