Cum să începi o carieră în IT - Workshop Educațional Gratuit

Angajator: Devmind
Domeniu:
  • IT Hardware
  • IT Software
  • Tip job: workshop
    Nivel job: Student/Absolvent
    Orase:
  • BUCURESTI
  • Cluj Napoca
  • Iasi
  • Actualizat la: 24.10.2021
    Scurta descriere a companiei

    Academia Devmind oferă programe complete de specializare ca Junior Software Developer tuturor celor interesați să înceapă o carieră în programare de la zero, indiferent de background. Misiunea noastră este accelerarea creșterii sectorului digital din România, prin descoperirea, formarea completă și integrarea de noi talente în Industria Software.

    Cerinte

    Organizăm cu prilejul targului de cariere Angajatori de TOP Tech, o ediție specială online, la nivel național, a popularului workshop "Cum să începi o carieră în IT" ajuns deja la a 18-a ediție. Într-o perioadă a schimbărilor către digital, evenimentul este dedicat tuturor celor care doresc acum, mai mult decât oricând, să înceapă o carieră de programator software.

    Invitați speciali:
    + Emil Racec - Machine Learning Engineer, trainer în cadrul Academiei Devmind și Asistent Universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica Bucuresti
    + Absolvenți ai Academiei Devmind, care au finalizat programul de specializare Java Software Development și au reușit să devină Junior Software Developer #amreusIT

    Lipsa unei informări corespunzătoare, de actualitate, despre domeniul IT constituie adesea o barieră către programare pentru mulți tineri cu potențial. Vom afla împreună cum se construiește o carieră în dezvoltarea software, care sunt calitățile necesare pentru a reuși, ce anume caută angajatorii în cadrul interviurilor tehnice, cum devii un candidat râvnit de companii, de ce programarea este un atu de viitor în majoritatea domeniilor. Vom avea o discuție liberă și deschisă privind cele de mai sus, ocazie cu care vom răspunde tuturor întrebărilor voastre.

    Acesta este un eveniment gratuit, organizat de către Academia Devmind, în scopul informării tinerilor interesați să urmeze o carieră în IT și a celor care au făcut deja primii pași spre programare, dar au în continuare nelămuriri și întrebări despre domeniu.

    Speaker: Emil Racec este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare UPB, asistent universitar în cadrul facultății și trainer IT la Devmind, cu o experiență de 4 ani în formarea studenților, la principalele materii de programare. Pasionat de dezvoltarea software, Emil a acumulat o experiență bogată în industria IT, atât la nivel național cât și internațional, scriind cod pentru companii precum: Bitdefender (București), Microsoft (Londra, Washington), Bloomberg (Londra, New York).

    Mai multe detalii pe profilul său: linkedin.com/in/emilracec/

    Responsabilitati