Secom®

Orase: BUCURESTI,
Industrie: Farmaceutice



Secom® este compania românească lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, specializată în importul, promovarea și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe.

Cu o experiență de de 13 ani pe piața de profil, Secom® a fost prima companie care a introdus pe piața românească ciupercile medicinale, extractele standardizate din plante și ingrediente inovatoare precum colostru, glutation, resveratrol, 5-HTP, NADH sau GABA.



Portofoliu cuprinde peste 250 de suplimente alimentare naturale și fito-dermatocosmetice, care acoperă toate ariile terapeutice. Susținem demersul medicinei integrative prin produse naturale excepționale, studiate științific și prin servicii de consultanță de specialitate.



Produsele Secom® sunt disponibile în 8000 de farmacii şi magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 9 magazine Secom® din București, Brașov, Bacău, Iași, Ploiești și Timișoara.
Am realizat aceste lucruri prin oamenii dedicați, cu multă energie, pe care-i unește pasiunea și credința pentru a face lucrurile altfel. Suntem o echipă de 130 de oameni, însă nu ne oprim aici! Fii și tu parte din spiritul Secom®!


 
 
Aplica spontan! * Companie favorita
Daca niciunul din joburile disponibile in acest moment pe Hipo.ro
ale aceste firme nu vi se potrivesc insa ati dori sa obtineti o
pozitie aici, puteti trimite CV-ul dvs. aplicand spontan!
Urmareste aceasta companie ca sa vezi ultimele joburi postate.

Locuri de munca Secom®

Companie Oras(e) Data
Consultant Bucuresti si Cluj

full-time 1 - 5 ani experienta

Cunoasterea produselor din portofoliu si promovarea lor catre clienti in magazinul Secom® Consilierea si fidelizarea clientilor Responsabilitati de inregistrare a operatiunilor vanzare – incasare Asigurarea stocurilor, receptionarea marfii si aranjarea produselor conform planogramei Mentinere[..]

Secom® BUCURESTI
28.07.2017
Finance Controller

full-time 1 - 5 ani experienta

Daca esti o persoana orientata catre actiune si rezultate, organizata si structurata, cu o atitudine optimista si constructiva, indiferent de situatie, adaptabila la diversitatea comportamentelor membrilor echipei, cu abilitati deosebite de comunicare si capabila sa construiasca relatii bune cu part[..]

Secom® BUCURESTI
28.07.2017
Reprezentant Medical Medici CJ - MM - BN

full-time 1 - 5 ani experienta

Promovarea produselor companiei catre medici si alte categorii de specialisti si cadre medicale din institutiile private sau publice, in zona geografica alocata. Acoperirea cu eficienta a judetelor atribuite, realizarea numarului de vizite stabilit si atingerea obiectivelor propuse. Dezvoltarea im[..]

Secom® Baia Mare
Bistrita
Cluj Napoca
28.07.2017
Reprezentant Medical Farmacii MS - BN - HR

full-time 1 - 5 ani experienta

Dacă ai cochetat până în prezent cu domeniul farma, iar abilitățile tale de comunicare te ajută să să înțelegi nevoile clienților și să găsești tehnicile perfecte de negociere, ți-am păstrat un post de reprezentant medical farmacii la Secom.[..]

Secom® Bistrita
Targu Mures
Miercurea-Ciuc
28.07.2017
Reprezentant Medical Medici BH-SM-SJ

full-time 1 - 5 ani experienta

Ți s-a mai spus că abilitățile tale de persuasiune îi pot face pe oameni să se răzgândească fără a sta prea mult pe gânduri? Mai mult, crezi că domeniul farma este perfect pentru a-ți testa aceste abilități? Te așteptăm în echipa Secom, pe poziția de reprezentant medical medici.[..]

Secom® Oradea
Zalau
Satu-Mare
28.07.2017
Lucrator depozit

full-time 0 - 1 an experienta

Incarcarea si descarcarea marfii; Receptionarea si asezarea pe raft a produselor; Pregatirea coletelor, conform comenzilor; Etichetarea produselor.[..]

Secom® BUCURESTI
Ilfov
28.07.2017
Reprezentant Medical Medici: CJ-AB-MS

full-time 1 - 5 ani experienta

Ți s-a mai spus că abilitățile tale de persuasiune îi pot face pe oameni să se răzgândească fără a sta prea mult pe gânduri? Mai mult, crezi că domeniul farma este perfect pentru a-ți testa aceste abilități? Te așteptăm în echipa Secom, pe poziția de reprezentant medical medici.[..]

Secom® Cluj Napoca
28.07.2017

Joburi Secom®

Companie Oras(e) Data