Terapia Ranbaxy este cea mai mare companie independentă de generice din România care operează sub această denumire comercială începând cu iunie 2006 odată unirea operaţiunilor companiei Terapia SA şi Ranbaxy România, în urma achiziţionării companiei româneşti de către Ranbaxy Laboratories Limited. Terapia Ranbaxy numără în prezent peste 1000 angajaţi.
Terapia SA a fost înfiinţată în 1921, are un nume şi un brand puternic, ca şi o istorie consistentă a creşterii şi profitabilităţii. O companie farma integrată, orientată spre comercial, care are un portofoliu larg de produse şi capabilităţi puternice de produse noi, cercetare şi dezvoltare, facilităţi de bioechivalenţă de cel mai înalt nivel, costuri de producţie reduse, şi o reţea puternică de distribuţie care include cea mai mare şi puternică forţă de vânzări de pe piaţa farmaceutică românească.
Ranbaxy Laboratories Limited cu sediul central în India, este o companie farmaceutică integrată, bazată pe cercetare. Prima platformă de producţie a Ranbaxy a fost creată în 1962. Ranbaxy produce o gamă variată de produse generice de bună calitate şi la preţuri accesibile, profund apreciate atât de către comunitatea medicală, cât şi de către pacienţii din diferite zone ale lumii.
Compania are operaţiuni de producţie în 8 ţări şi prezenţă prin subsidiare în 49 de ţări, iar produsele sale pot fi găsite în peste 125 de ţări.
Ranbaxy are un portofoliu internaţional în creştere de reprezentanţe, subsidiare şi birouri reprezentative în toată lumea, cu prezenţă în 23 din cele 25 mai mari pieţe farmaceutice din lume. În plus, compania este prezentă în 21 din cele 25 de ţări membre ale Uniunii Europene. Ranbaxy are operaţiuni solide în SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia, India, Brazilia şi Africa de Sud, şi îşi întăreşte poziţiile în Japonia, Italia, Spania şi în câteva alte pieţe din Asia de est. Între timp, Ranbaxy urmează agresiv strategia sa de internaţionalizare, focusându-se în mod egal pe creşterea cotei de piaţă în India. O bună prezenţă pe piaţă şi o puternică reţea de distribuţie oferă companiei un avantaj net în faţa competiţiei. Prezenţa geografică echilibrată împreună cu portofoliul puternic de produse din game terapeutice variate sunt pietrele de temelie ale afacerilor companiei.